default

Dimensiune font:

Un bărbat din Neamţ a fost zdrobit în bătaie de un vagabond

| 30-11-2012 08:43

 

Poliţia Piatra Neamţ şi ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale de la judeţ fac cercetări amănunţite pentru a stabili ce i s-a întâmplat unui bărbat de 67 de ani, care locuieşte într-o zonă bună a oraşului, pe strada Codrului, între Parcul zoologic şi Direcţia de Sport. Constantin R. a ajuns acasă miercuri dimineaţă, pe la ora 4, desfigurat şi plin de sânge. Familia sa a chemat imediat ambulanţa, dar bărbatul n-a vrut să meargă la spital. „Dacă omul este conştient şi refuză transportul şi ajutorul medical, nu ai cum să-l iei cu forţa”, a declarat dr. Letiţia Damoc, şefa Serviciului de Ambulanţă Neamţ.

Între timp familia bărbatului a anunţat poliţia. Echipajul care s-a dus acasă la victimă a găsit o baltă de sânge la colţul străzii şi bucăţi din scalp pe jos. Constantin R. avea toată faţa umflată şi neagră şi a spus că a fost acostat de un individ care arăta a vagabond. I-a cerut o ţigară, el nu i-a dat şi din cauza asta l-a luat la bătaie. Poliţiştii l-au audiat şi au chemat din nou ambulanţa. De data asta bătrânul a vrut să meargă la spital, unde i s-au făcut investigaţii şi s-a descoperit că situaţia lui e gravă. Avea fragmente de os înfipte în creier, aşa că a fost trimis, imediat, la Iaşi.

Emilia Savin

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

 

 

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC GANESHA DREAM S.R.L.– societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bun imobil – proprietate agroindustrială, (tip “ferma creștere suine”) situată în extravilanul Com. Ibănești, punctul Condrea, T119, P3068/7; 3068/8, jud. Vaslui, format din teren extravilan în sup. de 8.432 mp, Construcția C1 în sup. de 98 mp, Construcția C2 în sup. de 720 mp și Construcția C3 în sup. de 720 mp, dotate cu echipamente interior grajd creștere suine și panouri fotovoltaice– Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare - 303.650 Euro (exclusiv TVA). 2. Bunuri mobile conform Raport de evaluare - Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr. crt. – Denumirea bunurilor – Buc. – Preț de pornire lei - fără TVA 1 – Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 – 1 – 244.922 2 – Vidanjă TESTORE model C160, fabricație 2015 – 1 – 62.640 3 – Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 – 1 – 43.622 Licitațiiile vor avea loc în zilele de 09, 16, 23 și 29.11.2018, ora 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei; - dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA– pentru bunul imobil; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector deschis pe numele debitoarei la Piraeus Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru reprezentantul societății cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se vor achita în contul lichidatorului judiciar deschis la Piraeus Bank Iaşi. În cazul în care creditorul garantat Piraeus Bank România SA îşi exprimă intenția de a adjudeca în contul creanţei bunul imobil, acesta va putea participa la licitaţiile organizate fără alte cheltuieli (taxă de participare la licitație, caiet de sarcini, cauţiune) şi fără a fi necesar a prezenta documentele de participare. Creditorul garantat poate adjudeca în contul creanţei bunul asupra căruia poartă garanţia sa la un preţ care se încadrează în strategia de valorificare aprobată de către creditori. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, etaj 1, cabinet nr. 13, jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
CENTRUL DE EXPERTIZĂ ÎN INSOLVENŢĂ SPRL anunţă în datele de 9.11.2018; 23.11.2018; 7.12.2018; 21.12.2018; orele 12.00, organizarea la sediul lichidatorului din Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanul, cam. 13-14, a licitaţiilor publice cu strigare pentru debitoarea SC ALFINCOOL SA, situată în Iaşi, str. Platou Abator nr. 5, vânzarea pe ansamblu imobiliar din Iaşi, str. Abator nr. 5 format din: Teren 21200 mp pe care sunt edificate construcţii: C1 Post trafo nr. inventar 3131 C3 Cabină Poartă nr. inventar 1518 C4 Cabină basculă nr. inventar 5112 C5 Anexă depozit nr. inventar 1504 C6 Depozit spirt vrac nr. inventar 1504 C7 Atelier preparare P+2E nr. inventar 1518 C8 Atelier îmbuteliere P+1E nr. inventar 1520 C9 Depozit produse finite nr. inventar 1522 C10 Hală fabricaţie P+2E nr. inventar 1501 C11 Staţie hidrofor nr. inventar 1523 C12 Atelier+Garaje+Magazii nr. inventar 1523 C13 Depozit cereal nr. inventar 1411 C14 Depozit carburanţi nr. inventar 1517 C15 Pavilion administrative nr. inventar 1502 Pe teren sunt edificate şi alte constructii (depozit borhotformat din cistern, depozit de brut-cisterne, birouri desfacere, puţ apă şi pompe, beci, staţie epurare) neintabulate care au fost luate în considerare în evaluarea proprietăţii. Preţul de vânzare al ansamblului imobiliar - 1.109.000 euro fără TVA. Prețul se va achita la echivalentul în lei din ziua efectuării plăţii. Cei interesaţi se vor adresa la sediul lichidatorului sau la tel. mobil 0774006236; 0723366786; 0747059149.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE S.C. VARA MR S.R.L. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, str.7 Oameni, nr.23, jud. Iaşi, C.U.I. RO4615947, O.R.C.J22/1478/1993, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr.82, jud. Iaşi, conform Sentinței civile nr. 698/18.04.2012, pronunţată de Tribunalul Iaşi – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, în dosarul nr. 4938/99/2010, anunţă scoaterea la vânzare în data de 17.12.2018, ora 11.00, prin licitaţie publică cu strigare a următoarelor active: Nr. activ – Denumire și descriere active – Valoare de piață evaluare (lei, fără T.V.A.*) – Preț de pornire a licitației (lei, fără T.V.A. ) Activ 1 – Clădire hală producție țevi (Corp C1) cu sc. 866,61 mp și st. utilă de 773,76mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1971mp înscrise în CF61393/Rediu, nr.cad.1690, nr. parcelă 1(42/13), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iaşi – echipament tehnologic producere ţevi ce include linia de producţie (include linie de calibrare, sudare şi linie de formare) – Bunuri mobile: Unitate centrala Forte Quattro, Generator LX 3000, Instalație de redresare – 1.196.900,00 lei – 718.140,00 lei Activ 2 – Clădire hală (Corp C1) cu sc. 862,37 mp și st. utilă de 773,76mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1952mp înscrise în (CF61394/Rediu, nr.cad.1691, nr.parcelă 1(42/14), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iaşi; - Clădire hală (Corp C1) cu sc. 883,57 mp și st. utilă de 798mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1970 mp înscrise în (CF61396/Rediu, nr.cad.1962, nr.parcelă 1(42/15), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iasi. – 425.200,00 lei – 223.500,00 lei Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 14.12.2018, ora 11.00, la sediul Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, documentele necesare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr.82, jud.Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 9.00–16.00, până pe data de 14.12.2018, ora 11.00 (după o programare prealabilă, de 24 de ore) sau pe site-ul www.insolventa.ro secțiunea Portofoliu. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. 0232/243864, 0758049901, 0755132474.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitorului SC BART LIV COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 3157/103/2013 aflat pe rolul Tribunalului Neamț – Secția II Civilă, în temeiul dispozițiilor Legii 85/2006, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raportului de evaluare al bunurilor mobile – stoc de marfă compus din echipamente electrice, echipamente sanitare, instalații electrice, feronerie etc., situate în mun. Roman, jud. Neamț, astfel: a. Preț de pornire 75% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 52.019 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 04, 11, 18 și 25.01.2019, ora 12.00; b. Preț de pornire 65% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 45.083 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 01, 08, 15 și 22.02.2019, ora 12.00; c. Preț de pornire 55% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 38.147 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 01, 08, 15 și 22.03.2019, ora 12.00. Licitațiile vor avea loc la data și ora stabilită, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 100 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector nr.RO26PIRB2900710925003000 deschis pe numele debitorului la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul: RO33PIRB2400738563001000, deschis pe numele lichidatorului judiciar la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în preziua licitaţei, ora 16.00. Lista completă a bunurilor mobile precum și alte informaţii suplimentare pot fi oferite la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, sau tel: 0744520508,0744994490, fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com
Locuinţe ANL pentru cadrele medicale
21/03/2018 07:00

 Şefii Primăriei Piatra Neamţ s-au intalnit cu reprezentaţii Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe pentru a stabili amplasamentul primului bloc dintre cele trei care vor fi construite pe strada Pompili ...

Procesul Anonymous a început cu o amânare
05/12/2012 00:00

  Procesul in care liderul Anonymous Romania, pietreanul Gabriel Bălăeasa (24 de ani), este judecat pentru terorism cibernetic a inceput cu o amanare. Acesta a cerut judecătorilor bucureşteni un terme ...

Actorii din Piatra Neamţ vor juca în Teatrul Cub
05/12/2012 00:00

  Ieri, vicepreşedintele PNL, actorul Mircea Diaconu, a fost prezent la Piatra Neamţ, unde şi-a exprimat susţinerea pentru candidaţii USL. Cu ocazia acestei vizite, senatorul a aflat şi despre probl ...

Centrele de îngrijire şi asistenţă fac angajări
30/11/2012 08:45

  Astfel, 28 de posturi vor fi ocupate pentru funcţionarea Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Roman, iar 6 la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Războieni. De asemenea, vor fi ...

 

Zeci de divorţuri la Starea Civilă
30/11/2012 08:44

  În acest an, au fost finalizate in jur de 70 de divorţuri la Starea Civilă. „În 2012, au fost inregistrate 39 de cereri de divorţ la Starea Civilă. Trei familii au renunţat, 33 de ...

Campanie gratuită de testare HIV-SIDA, la Neamţ
30/11/2012 08:42

  Acţiunea are loc cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă impotriva HIV-SIDA, sărbătorite an de an la 1 decembrie. „Avem cateva sute de teste rapide, obţinute de la Ministerul Sănătăţii prin pro ...

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită la Humuleşti
30/11/2012 08:42

  Ieri, la Şcoala nr. 3 din Humuleşti - Targu Neamţ, a avut loc o manifestare dedicată Zilei Naţionale a Romaniei, organizată de profesorii Miron Costina şi Emanuel Bălan. Elevii şcolii au partic ...

Peste 5.500 de fermieri au primit ajutorul de minimis
29/11/2012 08:51

  Ajutorul de minimis este de 100 de lei pe hectar şi se acordă acelor agricultori care au suprafeţe cuprinse intre 1 şi 10 hectare inclusiv. Pană acum, au fost viraţi bani către 5.500 de fermieri ...

Nemţenii sunt mai bolnavi ca anul trecut
29/11/2012 08:50

  Gradul de sărăcie se reflectă in starea de sănătate a populaţiei. Din datele oferite de Direcţia de Sănătate Publică rezultă că in primele zece luni ale acestui an spitalele au cheltuit mai ...

Primul caz de transport ilegal de brazi de Crăciun
29/11/2012 08:48

  Piatra Neamţ - Cu aproape o lună inaintea sărbătorilor de iarnă au apărut şi primele cazuri de transporturi de brazi fără acte de provenienţă. Primul caz al sezonului a fost inregistrat in co ...