O fetiță de 9 ani, victima unui abuz sexual, obligată să vorbească în fața agresorului

 Eliza, o fetiță de 9 ani, a fost agresată de un bărbat care îi este rudă. După doi ani de procese, agresorul este condamnat la cinci ani de închisoare. Bărbatul a atins-o de mai multe ori și s-a masturbat în fața ei. Mama a luat-o pe fetiță și au mers împreună la o secție de poliție să depună plângere. La capătul a aproape două ore de audiere, Eliza își pune mâinile pe față și izbucnește în plâns. „Povestește tu! Ți-am zis! Nu mai pot să mai povestesc”, îi spune fetița mamei ei, plângând. Acea primă audiere, la capătul căreia era extenuată emoțional, e însă doar începutul. În următorii 2 ani, copila e nevoită să repete aceeași poveste despre trauma prin care trecuse, în fața mai multor autorități.  Când Eliza începe să plângă în secția de poliție din București, adulții din jur se blochează. Mama îi dă fetei o sticlă cu apă, polițista întreabă „aveți apă?”. Mama îi explică apoi că fata are multe teme de făcut pe ziua următoare, polițista o întreabă de ce nu o învoiește de la școală. „Acuma mai stăm și cu presiunea asta că mai trebuie să facă și teme?”. Fetița continuă să plângă. Polițista propune în cele din urmă o pauză de 5 minute. Noul Cod de Procedură Penală prevede că: Audierea victimelor minore ale agresiunilor sexuale se efectuează numai de către o persoană de același sex cu persoana vătămată, la cererea acesteia. Dacă persoana vătămată este minoră, înregistrarea audierii acesteia prin mijloace tehnice audio sau audio-video este obligatorie în toate cazurile. Următoarea audiere a Elizei are loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul București (PTB), la patru zile după cea de la poliție, în camera amenajată special pentru audierea victimelor minore. Aceasta funcționează din 2016 și este unul dintre puținele spații de acest fel din România. Fetița stă 45 de minute în Parchet. Audierea propriu-zisă durează în jur de 33 de minute și se realizează de un procuror specializat în audierea victimelor minore ale violenței sexuale. Cu toate acestea, Elizei îi vine greu să povestească. Tace. „Știu că-ți este foarte greu. Nu trebuie să-mi spui neapărat așa cum i-ai povestit mamei. Așa cum crezi tu acuma. Știu că-ți e greu, dar noi suntem aici să te ajutăm”, îi spune procurorul. „Tu ești persoana cu situația cea mai grea de aici dintre noi. Tu faci lucrul cel mai greu”. Fetița tace în continuare. „Nu poate spune mama?”, întreabă ea în cele din urmă. „Mami mi-a spus. Dar este foarte important ca noi să auzim de la tine. Tu ești un copil foarte inteligent, foarte curajos, care a avut curajul să spună mamei chestia asta, dar este foarte important să ne spui și nouă”, continuă procurorul. După o scurtă pauză, fetița începe să povestească. În instanță. Deși audierea ei a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar înregistrarea a fost pusă la dispoziția părților, avocatul inculpatului cere reaudierea victimei în instanță. Judecătorul admite cererea. Eliza trebuie să povestească încă o dată, în fața unor străini, trauma prin care a trecut. Un raport din octombrie 2019 al psihoterapeutului cu care fetița făcea ședințe de psihoterapie arată impactul negativ al acestei decizii asupra stării psihice a fetiței. „În luna august 2019 s-a constatat că reușise să se echilibreze emoțional, să se bucure de activitățile specifice vârstei și se raporta mai detașat la evenimentul traumatizant. Din luna septembrie, odată cu vestea că va fi audiată la judecătorie și se va întâlni cu abuzatorul, a început să manifeste reacții puternice de distres: teamă, tristețe, plâns facil, probleme de somn, apatie, dificultăți de concentrare la școală. Se teme să nu-i facă rău acuzatul și soția lui, să se răzbune pe ea pentru că a spus ceea ce s-a întâmplat. Pe de o parte vrea să spună adevărul, să fie crezută și pe de altă parte o stresează foarte mult gândul că va trebui să povestească din nou ceea ce i s-a întâmplat”, precizează raportul.