Opera Națională Română Iași - 65 de ani de la prima stagiune. Spectacole și jocuri de lasere

opera1
opera2
opera3

Dimensiune font:

| 03-11-2021 14:38

 „La mulți ani Operei și artiștilor ei”, a spus managerul interimar al Operei Naționale Române Iași (ONRI) , prof. univ. dr. Daniel Șandru, în deschiderea manifestărilor ce vor avea lor în această săptămână și dedicate împlinirii a 65 de ani de la înființarea instituției de cultură. Momentul de start a fost vernisajul expoziției „Oamenii Operei, ce a reunit 65 de portrete ale celor care au făcut posibilă prima stagiune și care au construit lumea teatrului liric la Iași. „Demersul nostru urmărește recuperarea istoriei Operei și de a face reverența cuvenită marilor personalități. În total, sunt 100 de portrete, dintre care 65 sunt în expoziție, a spus Daniel Șandru. Expoziția a fost realizată și cu sprijinul prof. univ. dr. Corneliu Solovăstru, membru în Consiliul Artistic, care a precizat că, prin înființarea Operei de Stat, așa cum se numea în 1956, Iașul s-a ridicat enorm. Patru ani mai târziu a fost reînființat Conservatorul, iar Iașul a devenit pe deplin Capitala Culturală a Moldovei. Trecutul a fost frumos, este temelia prezentului și garanția unui viitor promițător

„Tosca, a 65-a reprezentație

Opera din Iași a fost a cincea înființată în România și, după cum spunea presa vremii, „întruchipa împlinirea unui desiderat după un veac de încercări. Prima stagiune a fost deschisă cu spectacolul „Tosca”, „un examen serios, trecut cu brio de protagoniști, după cum notau criticii vremii.    

Rolul „Floriei Tosca a fost atribuit sopranei Florica Mărieș, în rolul lui Scarpia a fost distribuit Costel Simionescu, iar în cel al lui Mario Cavaradosi - Ion Iorgulescu. Regizor a fost Hero Lupescu, iar dirijor - Radu Botez, maestru emerit. După primele aplauze a devenit o tradiție ca fiecare an trecut în jurnalul Opereie ieșene să fie marcat prin spectacolul „Tosca. În acest an, rolul principal va reveni sopranei Cellia Costea, de la  Opera Națională din Atena, invitată special pentru  aniversare. De altfel, artista are o legătură foarte specială cu instituția din Iași. „Bunicul meu, Gheorghe Costea, a fost prim-fagotist și unul dintre fondatori. Lui îi voi dedica spectacolul din seara de 3 noiembrie, a anunțat îndrăgita soprană. „Era firesc ca în centrul sărbătorii să se afle opera Tosca, la care i-am invitat și pe tenorul Alin Stoica (Opera București - n.r.) și baritonul Lucian Petrean (Opera București - n.r.). La pupitrul dirijoral se va afla maestrul David Crescenzzi, a completat coordonatorul artistic al ONRI, tenorul Andrei Fermeșanu, apoi a anunțat un alt dar oferit ieșeni, pe 7 noiembrie - spectacolul „Traviata, la care publicul o va putea aplauda pe apreciata soprană Elena Moșuc, alături de care se va afla tenorul Florin Guzgă și baritonul Adrian Mărcan, ca invitat (Opera București - n.r.).

Un alt eveniment în premieră care va marca sărbătoarea ONRI a fost lansarea unei mape filatelice dedicate celor 65 de ani de cânt liric la Iași, eveniment ce a avut loc astăzi și care a fost urmat de o dezbatere moderată de Andrei Fermeșanu. La discuții au fost invitate trei nume mari de care se leagă numele instituției de cultură - maestrul Corneliu Calistru (dirijor și fost director al Operei), prof. univ. dr. Adriana Severin (unul dintre cei mai apreciați profesori ai Conservatorului ieșean) și tenorul Vasile Filimon (membru al corului care a cântat la prima stagiune a instituției de spectacole).   „Diseară, va fi prezentată Opera Tosca, care a fost jucată şi în urmă cu 65 de ani, la inaugurarea instituţiei, rolul principal fiind interpretat de Celia Costea, de la National Greek Opera. Înainte de spectacol, vom anunţa tot publicul ieşean de faptul că ne aflăm în sărbătoare printr-un joc de lasere care va fi proiectat pe faţada Operei. Săptămâna se va încheia cu spectacolul pe care îl jucăm duminică, „La Traviata”, spectacol în care avem bucuria ca la Iaşi să fie prezentă o altă celebră soprană, Elena Moşuc. Îi aşteptăm aşadar pe toţi cei interesaţi să fie alături de noi, să aniversăm chiar dacă condiţiile pandemice sunt neprielnice bucuriei, totuşi trebuie să marcăm acest moment important din istoria culturii ieşene şi naţionale”, a spus prof. univ. dr. Daniel Șandru, managerul interimar al ONRI, Daniel Şandru.

Maura ANGHEL 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Bunătăţi pascale din Bucovina
30/04/2024 14:52

Desigur că doamnele incearcă să fie inventive şi reuşesc tot felul de inovaţii delicioase prin bucătării, dar, in afară de ouăle inroşite, trei feluri de bucate sunt considerate tradiţional obligato ...

Un artist al Filarmonicii din Iași s-a sinucis
30/04/2024 14:48

Teodor Aurelian Popescu locuia impreună cu fiica in localitatea Dorobanti, spun apropiatii. Era baterist al formatiei Opis Band dar canta si la Filarmonica Iasi. Bărbatul a fost găsit spanzurat in casa lu ...

Incendiu la Mănăstirea Văratec
30/04/2024 14:08

Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. La faţa ...

Răsturnare de situație în cazul procesului lui Dumitru Buzatu
30/04/2024 13:59

Tribunalul Vaslui a dispus in cazul fostului preşedinte al CJ Dumitru Buzatu indepărtarea de la dosar a unor mijloace de probă constand in inregistrări efectuate prin folosirea de dispozitive tehnice. Toto ...

Un zâmbet pentru fiecare inimă
30/04/2024 13:13

  Este uimitor cum un gest mic poate lumina ziua cuiva, asa cum a fost astăzi in Centrul de Zi al IRO Iasi. Pacientii aflati la tratamente au primit vizita unui grup de doamne de la Clubul Inner Wheel Ia ...

  1 Mai, ecourile solidarității muncitorești
30/04/2024 12:58

  În fiecare primăvară, odată cu venirea lunii mai, oamenii din intreaga lume sărbătoresc munca si solidaritatea, Această sărbătoare are rădăcini adanci, imbinand traditii istorice si aspi ...

Iubita nu l-a vrut după gratii. Judecătorii au decis că da
30/04/2024 08:57

S.L. e cetăţean al Republicii Moldova, locuieşte intr-un sat din raionul Ungheni şi a avut, pană in ianuarie 2022, o relaţie de concubinaj cu ieşeanca M.N. S-au certat, el s-a imbătat teribil de trei or ...

Spitalul „Parhon”, Centru de Excelență în Hipertensiune
30/04/2024 08:30

Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” este prima unitate medicală din Iasi si cea de-a doua din tară care indeplineste criteriile pentru a deveni Centru de Excelentă in Hipertensiune, asa cum au fost ...

„Școala modulară” de la Colegiul Pedagogic va fi realizată în patru luni!
30/04/2024 08:15

* primarul Mihai Chirica a semnat luni, 29 aprilie, contractul privind amenajarea platformei modulare in care urmează să-si desfăsoare activitatea elevii si cadrele didactice de la Colegiul Pedagogic „ ...

La Iaşi, şomajul creşte încet, dar sigur
30/04/2024 08:15

  Conform datelor furnizate de AJOFM, rata şomajului la nivelul judeţului Iaşi a ajuns la 3,41%, cu 0,25 puncte procentuale mai mare decat la sfarşitul lunii februarie. E vorba de numărul oficial, ad ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei