Operație inedită la Spitalul de Neurochirurgie - „Nici la Viena nu se operează atât de bine ca la Iași”!

1neuro

Dimensiune font:

| 18-08-2020 17:44

* „Noi când operăm avem în vedere să fim cât mai gentili, cât mai fini manipulând creierul în sine, să păstrăm structurile vasculare normale, cele anormale sau cele create în tumoră le scoatem din circulaţie pentru că nu sunt benefice pentru pacient. Ce s-a putut vedea în această intervenţie vă pot spune că nici la Viena nu se operează atât de bine”, a precizat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași, în momentul vizionării secvențelor filmate în timpul operației

Medici de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași au realizat o operație prin intermediul căreia au îndepărtat o tumoră de aproximativ 3 centimetri cubi, administrând pacientului o substanță de contrast care ajută la vizualizarea ţesutului tumoral în timpul operaţiei.

Astfel, primul pas al operației a fost acela de a administra o substanță de contrast pacientului care ajută la vizualizarea ţesutului tumoral în timpul operaţiei, iar intervenția chirurgicală a fost efectuată în semiîntuneric, după cum au precizat chirurgii ieșeni participanți la operație. „Gliolanul e un praf care se dizolvă în apă, pacientul îl înghite şi astfel substanţa de contrast este absorbită până în sânge şi ajunge în ţesutul tumoral, de acolo ajunge la nivelul unei proteine, emite fluorescenţe şi se văd violet acele celule tumorale care au o rată de multiplicare foarte mare. Este nevoie ca pacientul să stea în semiîntuneric pentru că supunerea la lumină naturală duce la bronzare în formele cele mai uşoare sau la arsuri”, a declarat Eva Lucian, șef lucrări, doctor în Neurochirurgie, managerul spitalului ieșean de Neurochirurgie.

În cadrul intervenției, pacientului i-a fost îndepărtată o tumoră de aproximativ 3 centimetri cubi. „Noi când operăm avem în vedere să fim cât mai gentili, cât mai fini manipulând creierul în sine, să păstrăm structurile vasculare normale, cele anormale sau cele create în tumoră le scoatem din circulaţie pentru că nu sunt benefice pentru pacient. Ce s-a putut vedea în această intervenţie vă pot spune că nici la Viena nu se operează atât de bine”, a declarat managerul Eva Lucian în momentul vizionării secvențelor filmate în timpul operației.

Aceasta a explicat că operaţia devine cât mai limitată, iar toate planurile se refac complet. „Ca să pot să tai osul, nu am mai făcut-o cu burghiul care are 12 mm diametru, ci cu drill-ul, exact cât este forma, ca să nu rămână inestetic, să nu rămână o gaură pe care să o simtă pacientul. Mergem pe tendinţa aceasta inclusiv pe partea estetică. De asemenea, cu microscopul 3D ai alt confort, o altă viziune, este foarte intuitiv, este cel mai performant din lume la acest moment. Ce este cel mai important acum este calitatea vieţii bolnavului, preferi să laşi o bucată de tumoră decât să rămână cu un deficit motoriu. Asta ţine şi de experienţă şi de echipa complexă, să ai încredere în ce spune cel care citeşte aparatul, dacă pot sau nu insista într-o anumită zonă. Tumora a fost relativ bine delimitată de creierul din jur şi a permis o rezecţie totală a acestei leziuni. S-au monitorizat electrofiziologic funcţiile motorii ale creierului, având în vedere că tumora era localizată în zona retro-rolandică, fiind recunoscută ca fiind zona din creier care coordonează mişcările mâinilor, piciorului şi a muşchilor feţei de pe partea opusă a creierului”, a declarat doctorul în neurochirurgie, Eva Lucian.

Zeci de milioane de euro investiți în modernizarea Spitalului de Neurochirurgie

După ce a investit zeci de milioane de euro în modernizarea sălilor de operație, dotate cu aparatură ultramornă, de ultimă generație, Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași va inaugura curând cea mai modernă secție de ATI din Moldova. „Au fost efectuate lucrări de consolidare, reabilitare și modernizare. Spitalul ca atare, dincolo de clădire, reprezintă oameni, vieţi omeneşti salvate. Noile echipamente, de ultimă generație permit monitorizarea strictă a fiecărui pacient, având şi un sistem de ventilaţie ce filtrează aerul la fiecare 12 minute, acest sistem elimină 99,99% din particulele dăunătoare din aer. Cred că toate eforturile care s-au depus în ultimii ani au reuşit să atingă scopul pentru care spitalul a fost creat, acela de a salva vieţi omeneşti. Estimăm în perioada următoare o reducere a infecţiilor nosocomiale în spital şi menţinerea la un nivel cât mai acceptabil. Spitalul poate asigura o şansă maximală pacienţilor care se adresează. Secția de Anestezie și Terapie Intensivă este una modernă, dotată cu aparatură medicală de ultimă generație și de spații renovate cu materiale utilizate la unități medicale de elită din Europa și din lume”, a declarat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași. Daniel BACIU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Încendiu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, Neamț
05/05/2024 06:26

Un incendiu a izbucnit, in noaptea de sambătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu fla ...

Chinul lui Andrei, băiatul de 14 ani omorât de tată într-un sat din Vaslui. Pedeapsă minoră primită de criminal
05/05/2024 06:01

Un bărbat din Vaslui si-a rănit mortal fiul pe fondul consumului de alcool si al unor probleme psihice netratate. Băiatul era maltrat de tatăl său de ani de zile, care de multe ori il bătea fără motiv. ...

Continuă războiul surd, pentru Cheile Bicazului, între Secuime și Neamț. Alt proces pierdut de Harghita
05/05/2024 05:30

De ani de zile, autorităţile din Harghita incearcă, fără succes, să preia in administrare celebrul defileu, considerand că li se cuvine. Recent, au pierdut un nou proces, la fel ca multe altele. „Inal ...

Gheorghe Flutur: Foarte mulţi creştini cu zâmbetul pe buze au venit să primească Sfânta Lumină- Uitaţi-vă cum pleacă de la Suceava către Cernăuţi
05/05/2024 04:45

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a afirmat, sambătă seară, după ce Lumina Sfantă a ajuns la Suceava, că foarte mulţi creştini au venit să ia această lumină, iar de a ...

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj la SCJU Suceava, pentru extragerea cheagului
04/05/2024 21:47

Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sambătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj la SCJU Suceava, pentru extrage ...

Pastorala de Paști a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei - „Prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat”
04/05/2024 17:31

Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel ...

Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț din Suceava. Există riscul ca focul să se extindă
04/05/2024 16:37

Un incendiu puternic a izbucnit, in urmă cu putin timp, langă Mănăstirea Voronet din orasul Gura Humorului, in judetul Suceava. O casă aflată la doar cateva sute de metri de biserică a luat foc. Din cau ...

MOTIVARE Doctorița din Suceava condamnată cu suspendare după ce a luat mită vrea ca denunțătorii ei să fie pedepsiți
04/05/2024 15:12

Fosta sefă a Sectiei Oncologie a Spitalului Judetean Suceava Anca Ababneh Dumitrovici, care a recunoscut că a primit mită de 280 de ori in mai putin de o lună, a depus o plangere penală impotriva rudelor p ...

Lumină de la Ierusalim și concurs de ciocnit ouă, de Paște, la Suceava
04/05/2024 10:43

Gheorghe Flutur, presedintele Consiliului Judetean Suceava, le-a transmis celor ce vin in Bucovina invitatia de a participa duminică, 5 mai, in prima zi de Pasti, la traditionalele concerte organizate in perio ...

Istoria și disciplinele Socio-umane aduc premii la Iași
04/05/2024 10:00

Elevii ieşeni au venit acasă cu premii binemeritate, atat de la Olimpiada Natională de Stiinte Socio-Umane, organizată la Baia Mare in judetul Maramures, cat si de la Olimpiada Natională de Istorie, organi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei