Pagina de Media: Câţi români erau la miezul nopţii la televizor și pe ce se uitau? Publicul s-a împărţit între Pro TV, Antena 1 şi România TV

tv_78339900

Dimensiune font:

| 02-01-2023 00:01

În noaptea de Revelion, la nivelul întregii ţări, cei mai mulţi români s-au uitat la Antena 1. La oraşe, cei mai mulţi erau pe Pro TV. Iar pe publicul comercial a fost aproape egalitate, relatează paginademedia.ro. Peste tot, a treia opţiune au fost măştile de pe România TV.


Consumul total de TV la miezul nopţii: 7,05 milioane de români în total la televizor, cam la fel ca anul trecut.

Cifrele pe final de 2022 şi început de 2023 (adică 23.55-00.05):


NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, miezul nopţii a ţinut pe Antena 1, la Revelionul cu Nea Mărin, aproape 2,1 milioane de români. Pro TV, cu Protelevionul prezentat de Pavel Bartoş şi Raluka, a fost imediat după, la mică distanţă (aproape două milioane audienţa).

România TV a depăşit anul acesta pragul de un milion de români la miezul nopţii.

Practici, din totalul de şapte milioane de români, peste cinci milioane de români au fost pe primele trei staţii. Diferenţa faţă de celelalt

URBAN. La oraşe, topul la vârf a fost altul. Aici, Pro TV a avut cei mai mulţi telespecatori pe final de 2022 şi început de 2023: aproape un milion. Dar şi aici, a fost mică diferenţa: Antena 1, pe locul doi, era la câteva zeci de mii distanţă.

Locul trei pentru România TV, cu peste jumătate de milion de telespectatori şi patru pentru Antena 3.

COMERCIAL. Aproape egalitate pe publicul comercial între 21 şi 54 de ani urban: au fost 478.000 de telespectatori la Antena 1 şi 462.000 la Pro TV.

Chiar dacă România TV – unde cânta Vali Vijelie – era pe locul trei, distanţa de primele două a fost destul de mare.


Audienţele posturilor TV în noaptea de Revelion 2023, la Miezul Nopţii, în intervalul 23.55-00.05, la nivel NAŢIONAL:


NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Antena 1 2.078.000 11.72 27.3
2 Pro TV 1.979.000 11.16 26
3 Romania TV 1.063.000 5.99 13.9
4 Antena Stars 339.000 1.91 4.4
5 Antena 3 CNN 333.000 1.88 4.4
6 TVR 2 247.000 1.39 3.2
7 TVR 1 169.000 0.95 2.2
8 Prima TV 136.000 0.77 1.8
9 National TV 94.000 0.53 1.2
10 Kanal D 80.000 0.45 1.1
11 Digi 24 48.000 0.27 0.6
12 Happy Channel 44.000 0.25 0.6
13 Cinemaraton 44.000 0.25 0.6
14 Realitatea Plus 38.000 0.21 0.5
15 ETNO 36.000 0.2 0.5
Audienţele posturilor TV în noaptea de Revelion, la Miezul Nopţii, în intervalul 23.55-00.05, în mediul URBAN:


URBAN Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 961.000 10.12 26.6
2 Antena 1 914.000 9.62 25.3
3 Romania TV 516.000 5.43 14.3
4 Antena 3 CNN 195.000 2.05 5.4
5 Antena Stars 142.000 1.49 3.9
6 Prima TV 89.000 0.94 2.5
7 TVR 2 76.000 0.8 2.1
8 TVR 1 56.000 0.59 1.6
9 National TV 50.000 0.52 1.4
10 Digi 24 46.000 0.49 1.3
11 Kanal D 34.000 0.36 0.9
12 Happy Channel 24.000 0.25 0.7
13 Cartoon Network 22.000 0.23 0.6
14 B1TV 20.000 0.21 0.5
15 TVR 3 20.000 0.21 0.5
Audienţele posturilor TV în noaptea de Revelion, la Miezul Nopţii, în intervalul 23.55-00.05, pe SEGMENTUL COMERCIAL 21-54 de ani, URBAN:
COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Antena 1 478.000 10.17 33
2 Pro TV 462.000 9.83 31.9
3 Romania TV 131.000 2.79 9.1
4 Antena 3 CNN 55.000 1.16 3.8
5 Antena Stars 44.000 0.93 3
6 Prima TV 32.000 0.68 2.2
7 Digi 24 18.000 0.38 1.2
8 TVR 1 16.000 0.35 1.1
9 National TV 16.000 0.34 1.1
10 Kanal D 13.000 0.29 0.9
11 B1TV 11.000 0.24 0.8
12 Rock TV 10.000 0.22 0.7
13 TVR 2 10.000 0.21 0.7
14 TV1000 8.000 0.18 0.6
15 Diva 8.000 0.17 0.6 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
A fost stabilit juriul Festivalului de Film de la Cannes
29/04/2024 11:30

Cu 15 zile inainte de debutul celei de-a 77-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, organizatorii săi au anunţat luni componenţa juriului de pe Croazetă, din care vor face parte, printre alţii, acto ...

Şase romane,selectate pe lista scurtă a prestigiosului premiu literar Women's Prize for Fiction
29/04/2024 10:55

Şase romane ce prezintă poveşti ample, care au in comun accentul convingător pus pe experienţe trăite de femei in regiuni diverse, din Sri Lanka pană in Noul Wales de Sud şi Shanghai, au fost selectate ...

Statuia lui Ştefan cel Mare din faţa Palatului Culturii va fi restaurată. Va dura doi ani
28/04/2024 11:36

 Primarul Mihai Chirica a semnat autorizatia de construire necesară lucrărilor de restaurare a statuii ecvestre a lui Stefan cel Mare din fata Palatului Culturii. Finantarea lucrărilor ar putea fi asig ...

Se termină reabilitarea de 2 ani și 2 mil. euro: e cea mai mare bibliotecă din Moldova și un edificiu emblematic al țării
27/04/2024 21:49

 BCU Iasi incheie lucrările si activitătile prevăzute in proiectul „Restaurare si reabilitare a clădirii monument istoric Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu”, finantat in cad ...

Bărbatul fatal, seducătorul prin excelență.
26/04/2024 09:25

Atat de sigur pe platoul de filmare, in aceeasi măsură devotat femeilor care au stiut să arate că sunt femei in toată puterea cuvantului. Senzualitate, pasiune, arta de a cuceri prin naturalete si sincerit ...

Tablou semnat de celebrul pictor Gustav Klimt, vândut cu 30 de milioane de euro
25/04/2024 13:39

Un tablou considerat pierdut, semnat de celebrul pictor Gustav Klimt, a fost vandut cu 30 de milioane de euro la o licitatie la Viena, capitala Austriei. Lucrarea neterminată, „Portretul Domnisoarei Lie ...

Un pocal al Breslei minerilor, vechi din anul 1567, a ajuns la Muzeul Național de Istorie a României
24/04/2024 17:12

Muzeul Naţional de Istorie a Romaniei a achiziţionat un pocal de argint aurit aparţinand breslei minerilor din Transilvania şi Ţara Barsei, datat in 1567, a anunţat ministrul Culturii, Raluca Turcan. &bd ...

Două filme româneşti au ajuns în selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes
23/04/2024 11:21

Două filme romaneşti sunt in selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes, finalizată astăzi, anume lungmetrajul „Trei kilometri pană la capătul lumii”, regizat de Emanuel Parvu, ş ...

Comic Con România, un regal al benzilor desenate
21/04/2024 08:38

Comic Con Romania, eveniment dedicat pasionaţilor de filme, seriale, benzi desenate, jocuri video şi cosplay, are loc la Romexpo, de vineri pană duminică. Actori cunoscuţi de la Hollywood vor fi prezenţi ...

ICR a deschis o nouă galerie de artă la Veneția
19/04/2024 11:07

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a participat la inaugurarea atelierului de mozaic din cadrul Noii Galerii a ICR Veneţia, proiect din cadrul celebrei Bienale din oraş, prilej cu care a remarcat că acest sp ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei