Patru ieşeni au dobândit în instanţă calitatea de decedat

 Cazul Elodia nu e deloc singular, a fost doar mediatizat în exces la vremea lui. Încă sunt destule persoane date dispărute de ani buni, persoane ce parcă s-au evaporat subit, cel mai probabil sunt deja oale şi ulcele. Dar, pentru a dobândi calitatea de decedat, e nevoie de proces. Rudele trebuie să deschidă acţiuni în instanţă pentru „declararea judecătorească a morţii”. Acestea dobândesc calitatea de reclamanţi, iar dispărutul devine pârât.

Par speţe simple, legea spune că, dacă s-au împlinit doi ani de când persoana dispărută n-a mai dat niciun semn de viaţă, aceasta poate fi declarată decedată. În realitate, e mai complicat. Anul trecut, doar patru ieşeni au dobândit titulatura de defunct, încă atâţia stau în aşteptare, s-a dat chiar şi o respingere.

Concubină profesionistă, dispărută subit acum 30 de ani

Olga B. a plecat de-acasă imediat după Revoluţie, devenind concubină profesionistă. Până în 1999, ea s-a mutat pe la diverse persoane, a născut trei copii, dar, de la intrarea în noul mileniu, nimeni nu mai ştie nimic despre ea. Nici foştii iubiţi, nici fiii şi nici fratele Ioan n-a primit vreo veste. Acesta din urmă a făcut toate demersurile posibile pentru a elucida misterul dispariţiei Olgăi. A cerut relaţii la Autoritatea Electorală, la Administraţia Penitenciarelor, la Direcţia Generală a Paşapoartelor, la Direcţia de Asistenţă Socială. Femeia n-a figurat şi nici nu figurează în evidenţele acestor instituţii.

Bărbatul a dat şi anunţuri în mass-media, tot nimic. Singura soluţie a fost să se adreseze instanţei. A pus la dosar toate probele (răspunsurile primite de la instituţiile menţionate) şi, după doi ani de judecată, a izbândit. Olga e moartă în mod oficial, data decesului fiind stabilită din oficiu. 28 februarie 1999.

Paraschiva a fugit de la Socola în 2016, acum e moartă în mod oficial

Un caz extrem de bizar, unul care ar putea fi subiect de roman horror e cel la Paraschivei C. Bolnavă psihic, a avut dese internări la Socola. În perioadele de ameliorare a bolii, femeia stătea împreună cu soţul, într-un apartament din zona CUG. Bărbatul o îngrijea cu toată dedicaţia de care era capabil şi lucrurile părea a merge spre bine.

În iulie 2016, în timpul unui nou episod spitalicesc, Paraschiva a evadat de-acolo şi, de atunci, parcă a intrat în pământ. Soţul a sesizat imediat autorităţile, s-a dispus căutarea la nivel naţional şi emiterea unei alerte Schengen în vederea depistării, dar fără niciun rezultat. Soţul dispărutei a trecut în lumea celor drepţi la mijlocul lui 2018, cazul fiind preluat de-un verişor, Mihai B. Nici el n-a izbutit mai mult, aşa că a deschis pentru „declararea judecătorească a morţii” Paraschivei. Cum „pârâta n-a făcut întâmpinare”, au fost doar două termene de judecată. Acum, femeia poate fi trecută în pomelnic, data decesului fiind stabilită pentru ultima zi când a fost văzută în viaţă. 17 iulie 2016.

Nu s-a putut dovedit că bunica a fost mâncată de câini

Natalia S. avea 76 de ani în septembrie 2017 când a plecat de-acasă fără a spune nepoţilor unde se duce şi când are de gând să se întoarcă. Aceştia au aşteptat-o câteva zile, apoi s-au panicat şi au sesizat la poliţie dispariţia bătrânei. O lună mai târziu, în grădina casei Nataliei au fost descoperite mai multe fragmente de rămăşiţe umane şi articole de îmbrăcăminte deteriorate. A intrat imediat pe fir Serviciul de Investigaţii Criminale, s-a deschis dosar penal, dar, „din lipsa mijloacelor tehnice necesare, nu s-a putut stabili profilul genetic în vederea stabilirii identităţii fragmentelor de corp uman descoperite”. Nu s-a putut dovedi că osemintele sfâşiate de câini ar fi fost ale Nataliei.

Anii au trecut, dosarul de omor a fost clasat, dispăruta a fost considerată încă vie. Ar fi împlinit 101 ani. Nepoţii au plecat la muncă în străinătate, s-au întors în ţară în 2019 şi au reluat demersurile necesare pentru clarificarea stării civile a bunicii. Au parcurs paşii necesari, a avut loc procesul, Natalia fiind declarată moartă abia anul trecut.

Ştefan n-a mai fost văzut de vreun cunoscut din vara lui 1982

La vremea ei, dispariţia lui Ştefan F. din Hălăuceşti a dat naştere la numeroase zvonuri şi legende. Bărbatul era necăsătorit şi lucra ca hamal pe şantierele ţării. Fire rebelă, nu se împăca grozav nici cu părinţii, nici cu sora. Însă n-avusese probleme cu legea.

În vara lui 1982, lucra la un canal din Cernavodă. Într-o zi de la sfârşitul lui august, şeful de post le-a spus celor din familie că Ştefan ar fi murit înecat în Dunăre. Dar nici urmă de cadavru, nici certificat de deces, lucruri care au dat frâu liber oamenilor din sat. Unii spuneau că Ştefan a murit în chinuri, în beciurile Securităţii comuniste, alţii susţineau că rebelul a izbutit să fugă din ţară şi ar fi ajuns în Occident. Au mai fost şi alte scenarii şi povestiri despre el, dar, încet-încet, interesul comunităţii din Hălăuceşti pentru soarta lui Ştefan a dispărut.

În 1991, i-a expirat buletinul, dar nu s-a dus să-şi scoată altul. Erau deja nouă ani de când nu mai dăduse vreun semn de viaţă. Şi nici n-a mai dat.

Mai mult constrânsă din cauza moştenirii, sora sa, Lucia P. a început să investigheze dispariţia lui Ştefan. Nimic, de nicăieri, aşa că a trebuit să solicite Judecătoriei Paşcani să-l declare mort. A obţinut actul în cursul anului trecut. Conform deciziei magistraţilor, data morţii lui Ştefan este 31 decembrie 1982. Marcel FLUERARU