Paul al României a fost prins la Paris

paul

Dimensiune font:

| 27-06-2022 17:15

Paul al României a fost prins luni în Franța, la Paris. Acesta a fugit din țară după ce a fost condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa.

„În urma cooperării poliţieneşti internaţionale, dintre Poliţia Română şi autorităţile din Franţa, a fost depistat, în Paris, Paul-Philippe al României. În continuare se desfăşoară activităţile procedurale, în vederea predării acestuia, către ţara noastră”, potrivit unui comunicat de presă.

Fugarul Paul al României a fost dat în urmărire internațională încă din decembrie 2020, când nu a fost găsit acasă de către polițiștii Sectorului 2 al Capitalei, aflați în încercarea de a-l pune în executare.

 

Pe 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Braşov a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42 din 17.12.2020 împotriva numitului AL ROMANIEI PAUL-PHILIPPE, 72 ani, fiind condamnat la 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de cumparare de influenţă si complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Prințesa Lia susținea că Paul Lambrino ar fi plecat în Portugalia.

Alături de Paul Lambrino au mai fost condamnați Remus Truică (la șapte ani de închisoare cu executare), Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein (la cinci ani de închisoare cu executare) și Dan Andronic (trei ani de închisoare cu suspendare).

Paul Lambrino, dat în judecată de propria soție
Prințesa Lia l-a dat în judecată pe Prințul Paul, pentru custodia fiului lor.

Prințesa Lia vrea să obțină custodia fiului său cu Prințul Paul. Ea l-a dat în judecată pe soțul său, pentru a putea pleca cu băiatul ei din țară.

Prințesa Lia ar dori să plece cu fiul ei, Carol Ferdinand, din România pentru a perioadă de timp, probabil din cauza problemelor finaciare cu care se confruntă. Dat fiind faptul că cel mic este minor, Prințesa Lia are nevoie fie de acordul tatălui, fie de custodia completă.

Prințesa Lia și micul prinț au fost evacuați din casă, pentru că nu au mai putut plăti ratele bancare. Aceștia și-ar fi pierdut vila de lux din Capitală.

Mai mult, ar exista deja informații conform cărora banca ar fi vândut deja celebra casă din centrul Bucureștiului.

În acest moment, potrivit unor surse din rândul apropiaților, Prințesa Lia și cel mic ar locui într-un hotel de patru stele din nordul Capitalei.

Potrivit spynews.ro, Prințesa Lia a decis să apeleze la a doua variantă și l-a chemat în instanță pe Prințul Paul.

Prințesa Lia și fiul ei, Carol Ferdinand, au fost evacuați din vila de lux din București, deoarece nu ar mai fi plătit ratele bancare, după ce Prințul Paul a fost condamnat definitiv de instanță și a fugit din țară. Vila de lux în care locuiau se află în Centrul Vechi, însă se spune că banca ar fi vândut deja locuința și că Prințesa Lia și micul prinț Carol Ferdinand s-ar fi stabilit acum un hotel de patru stele din nordul Capitalei.

"Paul este şi s-a considerat nevinovat. Vom folosi toate căile legale care ne stau la dispoziţie pentru a demonstra acest lucru. Prinţul Paul al României se consideră victima unui proces politic. E inadmisibil ca drepturile lui să nu fie recunoscute nici acum. El nu a fugit din ţară în urma condamnării, ci a plecat în Portugalia, unde a deschis un proces de succesiune", a spus prinţesa Lia, într-un interviu pentru Antena 3, la finalul anului 2020.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Proruşii din Republica Moldova se pregătesc să celebreze Ziua Victoriei pe 9 Mai - Reacția proeuropenilor
03/05/2024 18:27

Blocul politic „Victorie”, creat la Moscova in luna aprilie şi format de partidele apropiate oligarhului fugar Ilan Şor, a anunţat că se va alătura pe 9 Mai „mitingului şi marşului de la Chişinău ...

Ministrul italian de externe, Antonio Tajani, a anunţat că Italia nu va trimite soldaţi în Ucraina
03/05/2024 17:53

Ministrul italian de externe, Antonio Tajani, a anunţat că Italia nu va trimite soldaţi in Ucraina. „Am spus intotdeauna că nu suntem in război cu Rusia si, prin urmare, nu vom trimite soldati italieni ...

Ultimă oră: NATO anunță că e dispusă să reacționeze după atacurile cibernetice ale Rusiei în Germania
03/05/2024 17:01

Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice impotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare in Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup "cont ...

Eurovision a decis! Steagurile palestiniene sunt interzise la eveniment, în schimb cele LGBT 'sunt la liber'
03/05/2024 16:53

Deşi războiul dintre Israel şi Hamas se află in centrul Eurovision 2024, organizatorii doresc să se asigure că acesta nu interferează cu concursul. The New York Times a relatat joi că doar steagurile ce ...

Kremlinul îl bagă în corzi pe Macron, după ultimele declaraţii privind Ucraina: 'E foarte periculos'
03/05/2024 16:41

Purtătorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris vineri comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei in Ucraina ca făcand parte dintr ...

Șeful Armatei Finlandei spulberă speculațiile despre atacuri nucleare ale Rusiei asupra NATO: Se procedează altfel
03/05/2024 16:35

Noul şef al forţelor armate din Finlanda, generalul Janne Jaakkola, a declarat că este puţin probabil ca Rusia să testeze clauza de apărare reciprocă a NATO atacand un stat membru al alianţei nord-atlan ...

Ciolacu, după o vizită la o familie cu 4 copii: România este obligată să continue politicile economico-sociale pentru ca veniturile românilor să crească
03/05/2024 16:26

Permierul Marcel Ciolacu a fost vineri la Episcopia Ortodoxă din Tulcea si a petrecut cateva ore alături de locuitorii din Tulcea. El mai spune că a stat de vorbă cu pensionarii şi a intrat cateva minute i ...

Cornel Nistorescu:Egoismul bietului profesor Iohannis
03/05/2024 13:52

Vestea cu pensionarea profesorului Iohannis a atras atentia mai mult din cauza mărimii ei. După nu stiu citi ani de muncă, i s-o fi cuvenind ceva. Nu fac parte dintre cei interesati să afle cit, desi situat ...

„Oamenii vor condiții civilizate de trai, pentru ca tinerii, copiii să revină acasă, să fie alături de familiile lor”
03/05/2024 13:10

 * dialog cu Bogdan Cojocaru, presedintele PSD Iasi, candidat al acestei formatiuni politice la functia de presedinte al Consiliului Judetean Iasi - Domnule Cojocaru, sunteti implicat din ce in ce mai asi ...

  Liberalii din Pașcani, plângere penală împotriva PSD
03/05/2024 07:20

PNL Pascani anunţă că va face plangere penală impotriva conducerii PSD Pascani pentru infractiunea de oferire sau dare de bani, de bunuri ori de alte foloase in scopul determinării alegătorului să voteze ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei