Peste 10.000 de ieșeni în risc de excluziune socială!

1saraci2

Dimensiune font:

| 08-11-2023 23:59

Strategia de Integrată de Dezvoltare Urbană pomeneşte de 10.496 persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, în interiorul zonei urbane funcționale Iași, iar la nivelul municipiului Iaşi, de 1.531 de persoane. Conform unor noi indicatori, cele mai sărace localităţi din Iaşi sunt satele Horlești, Scoposeni, Ursoaia, Cârniceni, Voinești, Schitu Stavnic şi Slobozia

Conform valorilor Indicelui Dezvoltării Umane Locale (IDUL), municipiul Iaşi se numără printre centrele urbane dezvoltate ale României, datorită diversității funcționale și a infrastructurii cu rol de deservire regională. Comparativ cu ceilalți poli de creștere din România, în anul 2011 acesta se afla ca și performanță sub municipiile Cluj-Napoca și București, care beneficiază de infrastructură și servicii sociale mai complexe, deși în anul 2002 municipiul Iaşi se afla la același nivel cu Capitala. Analiza la nivel de Unități Administrativ Teritoriale Rurale componente ale Zonei Metropolitane Iași arată comunele cu cel mai ridicat potențial socio-economic de dezvoltare ca fiind Tomești (locul 15 în tabloul național), Holboca (locul 55 în tabloul național), Miroslava (locul 79 în tabloul național), Valea Lupului (locul 109 în tabloul național) și Ciurea (locul 116 în tabloul național). Restul comunelor din Zona Metropolitană  înregistrează valori medii și scăzute. Vorbim aici de Bârnova, cu 291 de persoane marginalizate, Leţcani (227 de persoane), Popricani (281 persoane) şi Schitu Duca (836 persoane). De altfel, Strategia de Integrată de Dezvoltare Urbană vorbeşte de 10.496 persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, în interiorul zonei urbane funcționale Iași, iar la nivelul municipiului Iaşi, este vorba de 1.531 de persoane.

Fără maşini de spălat sau televizoare color

Un alt indicator important care reflectă nivelul de trai este rata deprivării materiale severe, care reprezintă ponderea în total populație a persoanelor în această stare, adică a persoanelor în vârstă de 18 ani și care, datorită lipsei resurselor financiare, nu își pot permite cel puțin patru dintre următoarele situații: achitarea la timp, fără restanțe, a unor utilități si a altor obligații curente, asigurarea plații unei încălziri adecvate a locuinței, deținerea unui telefon fix sau mobil, plata unei vacante de o săptămână pe an, deținerea unui televizor color, a unei maşini de spălat, a unui autoturism sau posibilitatea de a face față, cu resursele proprii, unor cheltuieli neprevăzute. Conform acestui indicator, localităţile cu cei mai săraci locuitori sunt satul Horlești (419 locuitori), satul Scoposeni (170-256 de locuitori), ambele din comuna Horleşti, satul Ursoaia (169 de locuitori) din comuna Româneşti, satul Cârniceni (419 persoane) din comuna Ţigănești şi satele Voinești (419 locuitori), Schitu Stavnic (între 257-418 locuitori) şi Slobozia (peste 419 locuitori) din comuna Voineşti. „Regiunea Nord-Est a atins cele mai mari valori la nivel național în ceea ce privește rata sărăciei relative, fapt ce se transpune într-un mediu economic la nivel regional subdezvoltat cu o putere de cumpărare redusă și cu o presiune pe asistența socială ridicată”, se mai arată în documentul amintit. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Tragedie înainte de cununie. Ionela și George, cei doi motocicliști morți în accidentul de lângă Iași, urmau să se căsătorească
20/05/2024 20:01

Ionela si George, cei doi tineri din judetul Galati, care si-au pierdut viata in groaznicul accident rutier produs duminică, 19 mai 2024, pe drumul ce leagă Iasiul de Vaslui, trebuiau să se căsătorească i ...

Cum arde la buzunare lipsa colectării selective în România. De vină este toată lumea, iar penalitățile sunt uriașe
20/05/2024 19:36

Indiferenta si slaba gestionare a deseurilor costă scump. Romania este repetentă la colectarea selectivă a deseurilor, din perspectiva normelor europene, mai ales in mediul rural. Neindeplinirea cerintelor U ...

Vești bune pentru utilizatorii transportului în comun din Iași. Investițiile vizează și persoanele nevăzătoare
20/05/2024 18:08

Iesenii primesc vesti bune din partea Companiei de Transport Public. In curand, va fi implementat un proiect important care vizează toate statiile de asteptare din oras. Astfel, compania intentionează să ad ...

O angajată de la Parchetul Vaslui a vrut să se sinucidă la birou. Pe numele ei a fost deschis dosar penal
20/05/2024 17:30

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere prin incendiere in cazul angajatei de la Parchetul Vaslui despre care se crede că ar fi incendiat ni ...

Un ieșean beat i-a lăsat mască pe polițiști după ce s-a răsturnat cu mașina la podul unde s-a blocat Ciolacu: A dat vina pe stafia soacrei!
20/05/2024 17:18

Un iesean beat i-a lăsat mască pe politisti după ce s-a răsturnat cu masina! Urcat la volan nitel băut, bărbatul a pierdut controlul masinii si s-a răsturnat. P0litistii ajunsi la fata locului au tratat ...

Percheziţii într-un dosar de furt calificat - Suspecţi, doi minori şi doi adulţi
20/05/2024 16:31

Un adult din Coţofăneşti a fost arestat preventiv iar un minor a fost pus sub control judiciar, in urma unor percheziţii in cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de furt calificat, a informat, luni, ...

Primul spectacol imersiv Van Gogh la Iași, din 13 iunie, la Palas Campus
20/05/2024 15:01

 Iasi, 20 mai 2024 - Primul spectacol imersiv Van Gogh la Iasi, din 13 iunie, la Palas Campus Spectacolul imersiv „Van Gogh” va fi adus in premieră la Iasi, pe 13 iunie, in cadrul MINA P ...

Un primar PSD din Vaslui a fost săltat de Poliție: A încercat să dea șpagă unor polițiști să își scape nevasta de amendă!
20/05/2024 14:49

Un fost primar al comunei Pogana şi actual candidat PSD la fotoliul de edil-şef a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi incercat să mituiască doi poliţişti. Potrivit unui comunicat de presă remis d ...

Povestea ceasului din Turnul Palatului Culturii Iași
20/05/2024 13:49

  De aproape un veac, ceasul din turnul Palatului Culturii din Iasi anuntă ora exactă in acorduri muzicale. Orologiul care măsoară trecerea timpulu a fost construit pe principiul carillonului, ap ...

  Opera Iași, două opere celebre în această săptămână
20/05/2024 13:06

Opera Natională Romană din Iasi oferă iubitorilor de operă posibilitatea de a urmări două titluri celebre in această săptămană. Maine, de la ora 18:30, in Sala Mare, este programat spectacolul &bdq ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei