Peste 5.000 de ieșeni au venit la Mitropolie, după Agheasma Mare

boboteaza-750x430

Dimensiune font:

| 08-01-2024 07:52

Boboteaza, prima mare sărbătoare din an, ultima din Sărbătorile de Iarnă, a umplut Curtea Mitropolitană, sâmbătă. Mai mult de 5.000 de persoane au venit la slujba de la Catedrala Mitropolitană. Au fost şi câteva zeci de jandarmi şi poliţişti, dar şi voluntari care i-au îndrumat pe crendincioşi spre locul de unde puteau lua Agheasma Mare. 

Anul acesta, din cauza temperaturilor ridicate crucea de Bobotează a fost împodobită din crengi de brad, nu din gheaţă, aşa cum e tradiţia. Crucea de brad a fost aşezată în faţa treptelor de intrare în Catedrala Mitropolitană.

Pentru credincioşii care au dorit să plece acasă cu Agheasmă Mare, cei de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au pregătit zece vase de câte o mie de litri fiecare. Ei au trebuit să se aşeze la rândul din curtea Ansamblului Mitropolitan. 

Agheasma Mare a fost oferită credincioşilor de zeci de voluntari coordonaţi de clericii care slujesc de obicei la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Conform normelor bisericeşti, Agheasma Mare, a fost făcută şi în ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie. Agheasma Mare se gustă dimineaţa, apoi se ia anafura, timp de opt zile, până pe 14 ianuarie, la Odovania praznicului Botezului Domnului, când se încheie prăznuirea liturgică. „Prin invocarea Duhului Sfânt, această apă capătă puterea de a sfinţi, de a tămădui şi de a alunga duhurile necurate. În cadrul slujbei de Bobotează ne rugăm ca apa sfinţită să fie, pentru cei ce vor fi stropiţi sau vor gusta din ea, "spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă”, a spus Lucian Apopei, directorul de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor.

IPS Teofan: „„Suntem chemaţi la bucurie. Acum, la început de an, Biserica aşează în faţa noastră realitatea cea sfântă, care de fapt ne ţine în viaţă. Şi anume, să nu cădem în deznădejde şi să luptăm pentru a fi cuprinşi de bucurie”

La Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană din Iași, Înalt Prea Sfinţitul Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a excplicat că toată Taina Sfântului Botez împlinită de Domnul Hristos în Iordan se prelungește și în viața noastră, prin propriul nostru botez. „Toată Taina Sfântului Botez împlinită de Domnul Hristos în Iordan se prelungeşte şi în viaţa noastră, prin propriul nostru botez, prin făgăduinţele pe care naşii noştri, pentru noi, în numele nostru şi împreună cu noi, le-au rostit la Botez, şi anume, mă lepăd de satana și mă unesc cu Domnul Hristos”, a spus Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.

De asemenea, Mitropolitul a vorbit despre Teofania de la Botezul Domnului ]n apele Iordanului şi despre lucrarea Harului lui Dumnezeu în viaţa noastră. „Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne facă şi nouă parte de strălucirea Iordanului, de arătarea lui Dumnezeu, prin prezenţa lui în viaţa noastră şi în viaţa lumii. Să ne binecuvanteze Dumnezeu cu sfintirea creaţiei care suspină datoriţa păcatelor noastre şi aşteaptă prin noi, prin rugăciune, prin Sfintele Liturghii, prin sfinţirea apei, dezlegare, ca să aducă slava lui Dumnezeu împreună cu făpturile cele cuvântătoare, adica noi oamenii, a spus Mitropolitul Teofan.

Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit a amintit că trebuie folosit orice prilej de „Bucurie şi de Rai în tot ceea ce avem în noi şi în jurul nostru”, cu toate că „există multă agitaţie în sufletele noastre, în lume şi între noi”. Totodată, că această Bucurie izvorăşte „din credinţa noastră în Cristos Dumnezeu”. „Suntem chemaţi la bucurie. Acum, la început de an, Biserica aşează în faţa noastră realitatea cea sfântă, care de fapt ne ţine în viaţă. Şi anume, să nu cădem în deznădejde şi să luptăm pentru a fi cuprinşi de bucurie. Desigur, privind în noi, şi lângă noi, şi departe de noi, parcă nu sunt motive de bucurie. E război în Ţara Sfântă şi în Ucraina vecină. Sunt încă oameni care poate nu s-au bucurat pe deplin de bucuriile Sărbătorii, că există multă agitaţie în sufletele noastre, în lume şi între noi. Am zice că este mai multă tristeţe decât bucurie. În această sfântă zi, Dumnezeu, singurul care nu greşeşte, ne cheamă să fim îmbrăcaţi în marea taină a Bucuriei. Şi anume, să găsim prin puterea Lui izvoare de bucurie în viaţa noastră şi în viaţa lumii”, a spus ÎPS Teofan.

„Parohii minunate şi familii sfinte alcătuiesc împreună, neam ales râvnitor spre fapte bune”,

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a reamintit credincioşilor veniţi sâmbătă la Catedrala Mitropolitană de o vorbă din bătrâni care spune „fă Rai din tot ceea ce ai”. „Adică, să folosim prilej de Bucurie şi de Rai în tot ceea ce avem în noi şi în jurul nostru. Şi Raiul se arată, sau starea sufletească de Rai se arată în mod special în starea de Bucurie. Atunci când iubeşti cu adevărat pe cineva se naşte în inima ta Bucuria Raiului. Atunci când ajungi, ştiu că e greu, să ierţi pe cineva din toată inima ta, atunci se naşte Bucuria de Rai în inima ta. Atunci când faci un bine, când spui o vorbă bună, când îmbrăţişezi pe cineva cu sinceritate, atunci se naşte în inima ta Bucuria Raiului”, a spus în timpul predicii, ÎPS Teofan.

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a explicat credincioşilor că această Bucurie izvorăşte din credinţa noastră în Hristos Dumnezeul.  Dacă îl avem în viaţa noastră pe Cristos, care este sensul vieţii noastre, lumina vieţii noastre, direcţia noastră de urmat cu toate greutăţile care sunt în viaţă, avem spaţii de Rai şi de Bucurie în inima noastră. Chiar dacă trecem prin încercăm, şi trecem, ştiţi foarte bine, dacă îl avem pe Cristos el ne dăruieşte şi răbdare, şi nădejde, chiar şi mângâiere în necazurile care ne cuprind", a mai spus ÎPS Teofan.

Totodată, mitropolitul a spus că „acest Rai al Bucuriei, înconjurat de atâta Iad, poate fi găsit în familia proprie şi parohia din care facem parte”. „Aceste două spaţii sacre în esenţa lor, şi pentru care omul este chemat să lupte, pot deveni şi sunt locuri în care parcă se trăieşte Raiul şi în familie şi în parohie. Constatând răul din noi, în primul rând, şi cel din lume, constatând slăbiciunile din noi şi din lume, se cuvine acum, la început de an, să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască puterea Lui să găsim timp şi spaţiu de Rai chiar în mijlocul iadului în care socotim că ne găsim adesea. Să ne dăruiască Dumnezeu Raiul său, Împărăţia Sa, familie binecuvântată, parohie sfântă, neam râvnitor spre fapte bune. Parohii minunate şi familii sfinte alcătuiesc împreună, neam ales râvnitor spre fapte bune”, a mai spus ÎPS Teofan.  Laura RADU, Maria STANCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei