Peste 6.000 de copii sărmani vor beneficia de încasările de la Festivalul Inimo

1inimo

Dimensiune font:

| 25-08-2022 08:19

 * în cele trei zile cât a ţinut Festivalul Inimo, unde au venit nu mai puţin 317 artişti, s-au strâns bani pentru a trimite la şcoală 6.000 de copii sărmani * cu ajutorul participanților s-au strâns 2 milioane de lei, însă cu un sfert din această sumă s-au achitat diferite cheltuieli inerente * „Nu i-am numărat pe toți, dar lumea zice că a fost tot orașul”, a precizat preotul Dan Damaschin, organizatorul evenimentului

Cu ajutorul preotului Dan Damaschin o mare parte din comunitate s-a mobilizat. El a fost ajutat de sute de voluntari să organizeze Festivalul Inimii. „Au fost 317 artişti şi zeci de trupe care nu doar că ne-au făcut să ne simțim bine, ci și ne-au rugat să facem bine. Și ca să știți că n-a fost vorba doar de cuvinte meșteșugite și note muzicale, aflați că toți au plecat de la noi cu promisiunea că vor reveni și la anul. Şi asta pentru că puritatea și dragostea adevărată a copiilor noștri reprezintă adevăratul sens al vieții lor, a spus preotul Dan Damaschin.  

Artiștii au cântat și dansat pe cea mai mare scenă din țară, de 800 de metri pătrați, înaltă de peste 30 metri. La ea au fost conectate uriașe monitoare cu leduri şi boxe de ultimă generație. Pentru asta a fost nevoie de o întreagă desfăşurare de forţe: 40 de de tehnicieni şi alte zeci de voluntari. Pe stadion sau în tribune nu ne-am călcat în picioare tocmai pentru că toată ziulica lumea a pășit pragul stadionului și a gustat fiecare ce a vrut. Unii au vrut circ, alții horă, alții dans modern, iar alții doar friptură și o gură de băutură. Nu i-am numărat pe toți, dar lumea zice că a fost tot orașul. Eu, ca să nu țin cu bârfele, zic cam așa: cu invitație și donație cam la 5.000 - 10.000 de puști ce nu mai sunt mici, 20.000 de bunici cu pensii și ele mici, iar vreo 20.000 au fost mămici și tătici cu scutece la sacoșă. Dacă e să-i punem și pe pitici, tot au fost și ei vreo 10.000. Să știți că la plată și numărătoare nu i-am socotit pe cei cu nevoi speciale, pe cei cu multe guri de hrănit și nici pe cei ce au învățat de s-au spetit, pe la examene ori olimpiade, într-o lume întreagă, că-s deștepți cum alții nu-s. Iar la un loc, tot vreo 10.000 au fost și ei, spune preotul Dan Damaschin.

Cu ajutorul tuturor s-au strâns 2 milioane de lei, însă un sfert din ei s-au achitat diferite cheltuieli inerente. Bănuți au fost mulți, că multă a fost și dragostea și cheltuiala, dar și multă e nevoia. Prin cutiuțe, borsete și conturi s-au adunat cam 2 milioane de lei. De aici 500.000 au plecat pe la aeroporturi, benzinării, firme rent-a-car, generatoare, cazare la hoteluri, gustări pentru voluntari, motorină.  Șansa noastră a fost că cele mai grele chestii, scena și artiștii, au fost miluite de sponsori și colaboratori”, a spus preotul Dan Damaschin.

Cu banii strânşi se vor cumpăra hăinuţe, încălţăminte, ghiozdane noi şi rechizitele necesare începerii noului an şcolar. Până în 5.000, dacă-i împărțim la 300 de leuți per bucată. Și cum mai erau 1.000 dinainte hărăziți, iaca au ieșit pe la 6.000 de omuleți fericiți, frumos îmbrăcați și demni. Dacă nu erau războiul și pandemia, ce ne-au făcut praf buzunarele pe benzină și bucate la prețuri explodate, ba ne-au mai și convins că trebui să-i miluim și pe amărâții de dincolo de granițe, din ținuturile bombardate, alta era situația. Dar dacă ne dă Domnul Iisus Hristos pace și sănătate, le facem și mai bune pe toate și acuma și la anul. Până atunci noi promitem să-i îmbrăcăm pe toți cei 10.228, iar cei ce-au fost pe la nunți sau în concedii, de n-au ajuns pe stadion, faceți un prinos de bine să-i gătim și pe ceilalți 4.000”, a spus preotul Dan Damaschin.  Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Porumbeii, cei mai tari hoţi din Iaşi
10/05/2024 08:31

Nu poate fi inculpat, nu i se poate deschide nici măcar dosar penal, deşi fură la greu. Tot ce prinde, puţine tonete scapă de „furia” lui. Asta pentru că Soficu nu operează cu mana lui. A reu ...

Începe campania electorală!
10/05/2024 08:28

Astăzi, la ora 7, debutează oficial campania electorală pentru alegerile locale si europarlamentare din 9 iunie. Dacă la alegerile pentru Parlamentul European, cetătenii romani isi pot exercita dreptul de ...

Fructele și legumele din piețe, verificate de comisarii de la CRPC
10/05/2024 07:34

 Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iasi verifică modul in care este respectată legislaţia privind comercializarea de legume şi fructe proaspete. Acestia au elaborat o ...

Măsuri de promovare a unui mediu cât mai curat şi sănătos, la Iaşi
10/05/2024 07:25

* Salubris are in vedere promovarea mai intensă a actiunii de reciclare si reutilizare a deseurilor in vederea reducerii volumului de deseuri care ajung la depozitele de gunoi si pentru conservarea resurselor ...

PNL şi PSD au dat startul campaniei electorale în locuri diferite
10/05/2024 06:22

Startul campaniei electorale pentru alegerile locale şi europarlamentare a fost dat de PNL, aseară, la ora 23.45, in Piaţa Unirii (langă Palatul Braunstein), in prezenţa primarului Mihai Chirica, a preşed ...

Certificate de naştere și de deces, în format digital, la Iași
10/05/2024 06:10

Începand din această săptămană, ieşenii pot obţine in format digital certificatele de naştere şi de deces eliberate de Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor (DLEP), odată cu lansarea ofic ...

Proiect de mentorat destinat scriitorilor aflaţi la început de carieră
10/05/2024 05:35

* proiectul se adresează traducătorilor literari si scriitorilor aflati la inceput de carieră din 11 tări europene (10 limbi), care vor beneficia de formare si promovare prin intermediul unui program de mas ...

Mihaela Bilic va conferenția în beneficiul pacienților oncologici
09/05/2024 20:56

Clubul Inner Wheel Iasi invită publicul la o conferintă cu o temă extrem de importantă si relevantă pentru intreaga comunitate: menopauza. Evenimentul va avea loc pe 19 mai, incepand cu ora 10, la Hotel Tr ...

Parsifal, arhetipul cavalerului
09/05/2024 16:42

  Muzeul Stiintei si Tehnicii „Stefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal National „Moldova” Iasi, in parteneriat cu Asociatia „Noua Acropolă” - Filiala Iasi, invi ...

Pregătiri pentru Titularizare. Sunt disponibile aproape 2.800 de posturi
09/05/2024 15:35

Sunt 2.677 de posturi disponibile in invătămantul preuniversitar iesean pentru anul scolar 2024-2025 care pot fi ocupate prin examenul de Titularizare. Însă, mai putin de 10% dintre acestea pot fi ocup ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei