Cristian Diaconescu reacționează după ce a fost exclus din PMP: ”Aşa-zisa mea excludere este NULĂ, deoarece decizia a fost luată de o adunare de persoane nestatutar constituită”

diaconescu

Dimensiune font:

| 24-03-2022 16:48

 Eugen Tomac, actualul președinte al PMP, a declarat că ”s-a încheiat o etapă, lucrurile sunt clare”, spunând și că în partid ”nu există decât o singură structură de conducere”, iar Cristian Diaconescu nu mai este membru PMP.

Tomac i-a urat succes lui Cristian Diaconescu – dar a spus și că ”experiența pe care am avut-o împreună este una regretabilă” -, menționând că ”înțelege” că acesta are ”alte obiective politice”. Eugen Tomac a fost reales președinte al partidului la congresul PMP din data de 19 februarie, iar Cristian Diaconescu – fostul președinte al PMP – contestă organizarea respectivului congres.

”În PMP nu există decât o singură structură de conducere, aleasă democratic, și care astăzi, în deplină legalitate, în acord cu statutul partidului nostru, cu un singur vot de abținere, a decis să ne despărțim definitiv de fostul nostru coleg, domnul Diaconescu. S-a încheiat o etapă, lucrurile sunt clare, începând de astăzi domnul Diaconescu nu mai este membru PMP. Înțeleg că are alte obiective politice, îi urăm succes, dar experiența pe care am avut-o împreună este una regretabilă și ea s-a încheiat astăzi”, a declarat președintele PMP, Eugen Tomac.

Cristian Diaconescu: ”Eugen Tomac şi «gruparea» lui au ales să ELIMINE partea adversă fără să aştepte hotărârea justiţiei”

Pe de altă parte, Cristian Diaconescu a reacționat în urma acestei decizii luate de Colegiul Național PMP, scriind – în mediul online – că este vorba despre un demers ”nestatutar” și acuzând ”gruparea” lui Eugen Tomac că au ”eliminat partea adversă” din partid fără să aștepte ”hotărârea justiției”.

Cristian Diaconescu transmite că hotărârea Colegiului Național PMP este ”nulă”, fiind luată de ”o adunare de persoane nestatutar constituită”.

”Atunci când două sau mai multe persoane au divergenţe cu privire la o anumită situaţie, într-o lume civilizată şi o societate democratică, acestea se adresează justiţiei şi aşteaptă ca aceasta să se pronunţe. Eugen Tomac şi «gruparea» lui au ales să ELIMINE partea adversă fără să aştepte hotărârea justiţiei al cărei termen stabilit este 20 mai 2022. Acest fapt mă determină să consider că data de 20 mai 2022 este mult prea îndepărtată pentru punerea în aplicare a planurilor lor de fuziune. Prin urmare aceste persoane nu recunosc autoritatea justiţiei în România.

De aceea îi rog pe toţi cei care au crezut şi cred încă în destinul democratic al Partidului Mişcarea Populară să ia act de faptul că aşa zisa mea excludere din PMP este NULĂ deoarece decizia a fost luată de o adunare de persoane nestatutar constituită, nerecunoscută de justiţie şi profund acţionată de interese personale care nu au legătură cu membrii PMP şi simpatizanţii acestuia”, notează Cristian Diaconescu pe pagina sa de Facebook.

”Acest partid trebuie să aibă calea sa politică independentă”

Cristian Diaconescu a mai precizat că este în continuare ”Președinte PMP” și atenționează că partidul ar trebui să aibă un drum politic ”independent”, dar și ”democratic și transparent”.

”Voi continua ca Preşedinte PMP să susţin că acest partid trebuie să aibă calea sa politică independentă, democratică şi transparentă fără fuziuni care ar determina neantizarea tuturor eforturilor dezinteresate pe care majoritatea membrilor PMP le-au făcut pentru ca această structură politică să conteze în societatea românească.

Pentru toţii membrii PMP de bună credinţă vă rog să aveţi încredere că voi continua, cu toată forţa şi pregătirea mea, să militez pentru ROMÂNIA RESPECTATĂ şi pentru binele acestui popor”, încheie Cristian Diaconescu mesajul transmis membrilor PMP.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Tentativă de lovitură de stat în Turcia. Erdogan a dat alerta și a început arestările
15/05/2024 19:07

A avut loc o tentativă de lovitură de stat in Turcia! Cel putin asta sustine regimul Erdogan. Presedintele turc a declarat că autoritătile republicii stiu foarte bine cine se află in spatele asa-numitului ...

Șefa Comisiei Europene condamnă ferm atacul împotriva premierului slovac: Un atac la adresa democrației
15/05/2024 17:54

Sefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a "condamnat categoric" atentatul la viata premierului slovac Robert Fico si a declarat că incidentul "subminează democratia europeană". "Condamn categoric atac ...

Viktor Orban, șocat de atacul împotriva prietenului său, Robert Fico: 'Ne rugăm pentru sănătatea și recuperarea sa rapidă'
15/05/2024 17:46

Premierul ungar Viktor Orban se declară socat de atacul de miercuri impotriva premierului slovac Robert Fico, pe care l-a numit „prietenul său”. „Am fost profund socat de atacul atroce impotriva priete ...

Reacția lui Klaus Iohannis după ce premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat
15/05/2024 17:35

Presedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj după ce premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost impuscat după o sedintă de Guvern. ”Şocat să aflu de faptul că Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico ...

Marcel Ciolacu transmite primul mesaj al României după ce premierul Slovaciei a fost împușcat
15/05/2024 17:27

Premierul Marcel Ciolacu transmite primul mesaj oficial din partea Romaniei, după ce premierul Slovaciei a fost impuscat. "Sunt profund socat de vestile care vin din Slovacia. Ii transmit cele mai sincere si ...

Premierul slovac e pe moarte: au fost trase în el cinci gloanțe, în stomac și piept
15/05/2024 17:02

Premierul slovac, Robert Fico, e in stare gravă la spital, după ce a fost impuscat de cinci ori, in stomac si piept. Seful executivului slovac a fost transportat la spital de urgentă, iar autoritătile au a ...

Începe marele război în Europa? Anunțul clar a venit direct de la Moscova: Rusia este pregătită
15/05/2024 15:01

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a trimis un avertisment Occidentului si a spus că Rusia este pregătită de o confruntare cu Vestul, in Ucraina. Serghei Lavrov: Rusia este pregătită de o ciocnire ...

Marcel Ciolacu, reacție față de poziția Rusiei în cazul în care România va livra un sistem Patriot Ucrainei: „Înseamnă că noi contăm“
15/05/2024 14:18

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit, marti seara, despre posibilitatea ca Romania să livreze un sistem Patriot Ucrainei. Premierul Ciolacu a afirmat că decizia finală privind livrarea unui sistem patriot Ucra ...

Presa turcă: Iohannis se pregătește de o retragere din cursa pentru șefia NATO
15/05/2024 14:12

Presa turcă anticipează o retragere a presedintelui Klaus Iohannis din cursa pentru sefia NATO, in contextul in care premierul Olandei, Mark Rutte, are sprijinul majoritătii aliatilor. Marc Rutte a reusit s ...

Marcel Ciolacu susține că din octombrie nu vom mai avea vize cu SUA
15/05/2024 14:05

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că este ferm convins că in octombrie, cel tarziu, Romania nu o să mai aibă vize cu Statele Unite şi că ţara noastră va intra in acest an şi in Schengen cu graniţele ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei