Cum motivează Curtea Constituțională decizia prin care a stabilit ca hotărârea în procesele penale să fie pronunțată odată cu motivarea

Redactarea hotărârii judecătoreşti ulterior pronunţării deciziei în dosarele penale duce la lipsirea persoanei condamnate de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil. De asemenea, dreptul la formularea căilor de atac extraordinare devine iluzoriu în condiţiile în care, în intervalul scurs între momentul pronunţării hotărârii şi data motivării şi comunicării acesteia, există posibilitatea ca persoana condamnată să execute o mare parte din pedeapsă sau chiar pedeapsa în integralitatea ei. Astfel agrumentează Curtea Constituţională hotărârea prin care a stabilit ca deciziile instanței să fie pronunțate odată cu motivarea. Decizia a stârnit o furtună în sistemul judiciar, iar CCR vine cu motivarea acesteia după exact o lună.

În 7 aprilie, CCR a stabilit că punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti penale definitive, anterior motivării în fapt şi în drept a acesteia, este contrară dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la libertatea individuală şi siguranţa persoanei şi celor care consacră demnitatea umană şi dreptatea ca valori supreme ale statului de drept.

Curtea a decis că sunt neconstituţionale:
art. 400 alin. (1) - "Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii";
art. 405 alin. (3) - "(3) Preşedintele completului pronunţă minuta hotărârii";
art. 406 alin. (1) şi (2) - "(1) Hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunţare. (2) Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunţare, şi se semnează de toţi membrii completului şi de grefier".
După exact o lună, CCR și-a motivat decizia care a stârnit o furtună în sistemul judiciar.

Principalele argumente ale CCR:
Motivarea hotărârilor judecătoreşti îndeplineşte câteva funcţii importante: reprezintă un mecanism de control al instanţei, care trebuie să demonstreze că hotărârea sa este legală, dreaptă şi corectă, în fapt şi în drept,
O înscriere oficială a argumentelor în favoarea soluţiei,
Iinspiră un sentiment de încredere socială şi constituie un control democratic al administrării justiţiei,
Întăreşte principiul autorităţii de lucru judecat şi al prezumţiei de nevinovăţie,
Reprezintă temeiul executării hotărârii judecătoreşti, precum şi al contestării acesteia la o instanţă superioară.
Motivarea în fapt şi în drept a hotărârii judecătoreşti este relevantă în sensul că permite inculpatului să îşi exercite în mod util dreptul de a formula o cale de atac şi, de asemenea, este importantă într-un sens mai general, în măsura în care ea asigură buna administrare a justiţiei şi previne cazurile de arbitrar.
Obligaţia de motivare contribuie, de asemenea, la obţinerea încrederii publicului şi a inculpatului în decizia la care s-a ajuns şi permite identificarea unei posibile părtiniri din partea judecătorului şi remedierea acesteia.
Redactarea hotărârii judecătoreşti prin care cauza este soluţionată de prima instanţă de judecată, respectiv a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa se pronunţă asupra apelului (motivarea în fapt şi în drept) ulterior pronunţării minutei (soluţiei) dispuse în cauză, "în cel mult 30 de zile de la pronunţare" sau după un interval de timp ce poate depăşi cu mult termenul menţionat, este aptă să lipsească persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil.
Punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive anterior motivării în fapt şi în drept a acesteia este contrară dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la libertatea individuală şi siguranţa persoanei şi celor care consacră demnitatea umană şi dreptatea ca valori supreme în statul de drept.
Deşi motivarea hotărârii judecătoreşti constituie o veritabilă garanţie a procesului echitabil şi înfăptuirii justiţiei, reglementarea redactării sale ulterior pronunţării soluţiei "în cel mult 30 de zile de la pronunţare" (termen considerat a fi de recomandare) ori la o altă dată neprecizată transformă acest act procesual într-o sancţiune pentru inculpat, care, într-o atare situaţie, este obligat să aştepte un termen nedeterminat redactarea şi comunicarea hotărârii (deciziei) motivate pentru a-şi exercita dreptul la formularea căilor de atac extraordinare.
Dreptul la formularea căilor de atac extraordinare devine iluzoriu în condiţiile în care, în intervalul scurs între momentul pronunţării hotărârii şi data motivării şi comunicării acesteia, există posibilitatea ca persoana condamnată să execute o mare parte din pedeapsă sau chiar pedeapsa, în integralitatea ei.
În urma deciziei CCR, USR-PLUS și PNL au inițiat un proiect de lege pentru modificarea Codului penal. În forma adoptată marți de Senat, este prevăzut ca termenul maxim în care instanța trebuie să pronunțe deciziile în procesele penale, odată cu motivarea, să fie de 120 de zile. Proiectul de lege urmează să intre și în dezbaterea Camerei Deputaților.

Acum, motivarea trebuie redactată într-un un termen de 30 de zile de la pronunțarea deciziei, termen care poate fi prelungit succesiv până la un total de 90 de zile, potrivit Legii 304. În realitate, s-a ajuns la situații în care sentințele au fost motivate de către instanță și după un an de la pronunțarea lor.