Dan Diaconescu obține o victorie în instanță și scapă de arest: Judecătorii l-au plasat sub control judiciar

000000  ULTIMA-ORA-pensii-m

Dimensiune font:

| 13-04-2023 12:39

Dan Diaconescu s-a prezentat, joi, la Tribunalul Constanţa, care a judecat cel două contestaţii depuse la decizia de arestare la domiciliu a omului de televiziune, care a fost luată la sfârşitul săptămânii trecute de Judecătoria Constanţa. Magistraţii au decis plasarea sub control judiciar. Nici la intrare nici la ieşire nu a făcut declaraţii, dar avocatul său a afirmat că stenogramele care circulă în spaţiul public nu sunt adevărate, anunță news.ro.
Tribunalul Constanţa a decis plasarea sub control judiciar a lui Dan Diaconescu.

 

Înainte de ora 11.00. Diaconescu a ieşit de la instanţă, fără a face declaraţii presei.

Avocatul său, Alexandru Morărescu, a afirmat că stenogramele care circulă în spaţiul public nu sunt adevărate.

Dan Diaconescu a mers la Tribunalul Constanţa cu 20 de minute înainte de ora 10 şi nu a făcut declaraţii jurnaliştilor la sosirea la instanţă.

Tribunalul Constanţa a judecat atât contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, dar şi a lui Dan Diaconescu la decizia Judecătoriei Constanţa prin care a fost omul de televiziune a fost arestat la domiciliu.

Decizia instanţei este definitivă
Dan Diaconescu a fost prezent cu propunere de arestare preventivă, la sfârşitul săptămânii trecute, la Judecătoria Constanţa, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor, în formă continuată şi folosirea prostituţiei infantile, în formă continuată.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa anunţase printr-un comunicat de presă că la data de 15 martie anchetatorii s-au sesizat din oficiu cu privre la săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile.

Astfel, cu ocazia efectuării unei percheziţii informatice asupra unui telefon mobil, într-o altă cauză penală, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de furt calificat, au fost extrase mai multe fişiere audio-video din conţinutul cărora au rezultat indicii cu privire la comiterea unor alte infracţiuni, a precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

“În urma probatoriului administrat în noua cauză a reieşit că în perioada septembrie - noiembrie 2020 şi în luna septembrie 2021 inculpatul D.D., un bărbat în prezent în vârstă de 55 de ani, a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale, în mod consimţit şi repetat, contra unor sume de 300 - 400 de lei, cu două persoane vătămate minore, surori gemene, în vârstă de 15 ani, ce au împlinit vârsta de 16 ani în luna iulie 2021. Faptele au fost comise pe raza localităţilor Olimp, Constanţa şi Bucureşti, iar probele au relevat că inculpatul cunoştea vârsta persoanelor vătămate”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că la locuinţa lui Dan Diaconescu din Bucureşti şi la cea din Constanţa au avut loc, joi, două percheziţii.

“Cu ocazia percheziţiei efectuate la locuinţa din municipiul Bucureşti au fost ridicate mijloace de stocare a unor date informatice, respectiv telefoane mobile, laptopuri, hard diskuri externe şi stickuri de memorie. În seara de 06.04.2023 bărbatul în cauză a fost ascultat, în calitate de suspect, pentru comiterea, în stare de recidivă postexecutorie, a două infracţiuni de act sexual cu un minor, în formă continuată, şi a cinci infracţiuni de folosirea prostituţiei infantile, în formă continuată. Cu această ocazie el nu a recunoscut comiterea faptelor imputate. După ascultare, la data de 07.04.2023, ora 00:10, organul de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Biroul de Investigaţii Criminale a dispus faţă de suspect luarea măsurii preventive a reţinerii, pe o durată de 24 de ore. El a fost încarcerat în Centrul de reţinere şi arest preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa”, a mai transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ministrul Intotero - „Tinerii sunt cei care pot aduce schimbarea
02/05/2024 13:38

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a afirmat, joi, că primul lucru pe care il observă atunci cand lucrează cu tinerii este motivaţia puternică de a veni cu soluţ ...

Firea promite cǎ nu îi ia partidul lui Ciolacu: Societatea românească nu e pregătită
01/05/2024 20:59

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a negat, in cadrul unui interviu televizat, că si-ar dori preluarea conducerii partidului si a dat asigurări că dacă va castiga alegerile nu va accepta ...

Marcel Ciolacu și Gabriela Firea, vizită electorală la Depoul Dudești. Ce le-au promis angajaților STB
01/05/2024 16:43

Premierul Marcel Ciolacu a mers, miercuri, de 1 Mai, la Depoul Dudesti din Bucureti, insotit de candidata PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea. Prim-ministrul le-a promis angajatilor STB că "va lupta" pe ...

„Oamenii vor condiții civilizate de trai, pentru ca tinerii, copiii să revină acasă, să fie alături de familiile lor”
01/05/2024 13:10

 * dialog cu Bogdan Cojocaru, presedintele PSD Iasi, candidat al acestei formatiuni politice la functia de presedinte al Consiliului Judetean Iasi - Domnule Cojocaru, sunteti implicat din ce in ce mai asi ...

Alegerile prezidențiale, cu trei luni înaintea expirării mandatului
01/05/2024 07:59

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care stabileşte că alegerile pentru preşedintele Romaniei pot avea loc cu cel mult 3 luni inainte de luna in care mandatul de preşedinte ajunge la ter ...

Ciolacu: „Vrem să curăţăm rapid de păcănele 90% dintre localităţile ţării”
01/05/2024 07:53

* păcănelele sunt interzise in localităţi cu populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, iar care nu-şi mută urgent aparatele răman fără licenţă Guvernul a inceput aplicarea noii legi privind inter ...

S-a dublat numărul secțiilor de votare din străinătate!
30/04/2024 07:51

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat luni că, la alegerile europarlamentare din 9 iunie, MAE va organiza peste 900 de secţii de votare, cel mai mare număr de secţii de votare organiz ...

BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot la europarlamentare/ UDMR deschide lista
29/04/2024 15:05

UDMR se va afla pe prima pozitie a buletinului de vot la alegerile europarlamentare, iar pe locul doi Alianta electorală PSD PNL, potrivit extragerii la sorti efectuată de presedintele BEC, Vasile Bicu. UDMR ...

Vești proaste pentru Klaus Iohannis. Turcia a decis să-l sprijine pe Mark Rutte la șefia NATO
29/04/2024 14:49

Turcia a decis să sprijine candidatura prim-ministrului olandez in exerciţiu, Mark Rutte, la funcţia de secretar general al NATO, a transmis luni agenţia olandeză de presă ANP, citand diplomaţi de la NAT ...

Calendarul electoral
29/04/2024 08:00

În calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile europarlamentare şi locale programate in ziua de 9 iunie 2024, aprobat de Guvern, urmeză cateva „zile de foc”. Potrivit c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei