Drama pe care o trăiește Elena Udrea

c2g9Y2RhMDRiODY3ZmVlNTVlOTk5OGIxNTliZGY1NmE0NTE=.thumb

Dimensiune font:

| 15-04-2022 11:22

Iubitul Elenei Udrea a mers în Bulgaria și a reușit să se vadă cu fostul ministru. Adrian Alexandrov a fost cel care i-a dat vestea proastă cu privire la refuzul arestului la domiciliu. Chiar dacă trec prin momente grele, cei doi nu vor renunța și vor încerca să obțină eliberarea. Mai mult decât atât, s-a cerut şi intervenția Avocatului Poporului.
Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, a anunțat că a mers din nou în Bulgaria pentru a-și vedea partenera. Acesta susține că el a fost cel care i-a dat vestea proastă cu privire la refuzul arestului la domiciliu. Bărbatul a precizat că și-a încurajat iubita și a rugat-o să nu renunțe, ci să spere în continuare că va fi eliberată și va putea avea grijă de fetița lor.

Iubitul Elenei Udrea nu a dat prea multe informații cu privire la starea acesteia, însă a subliniat că avea nevoie de încurajări, fiind departe de casă și de familie. ”Am reușit să ajung la Elena azi, eu personal i-am dat vestea despre respingerea deciziei de punere în arest la domiciliu, este o veste grea pentru noi, este cu atât mai greu pentru că spera să fie eliberată din arest ca să poată ajunge la domiciliul în care ar fi putut să-și vadă și să-și strângă în brațe copilul. E departe de casă, de copil și de familie. Este singură, am rugat-o să reziste să nu cedeze și să spere că va ajunge acasă lângă fetița, pentru că asta-și dorește cel mai mult”, i-a transmis iubitul fostului ministru al Turismului realizatoarei emisiunii ”Culisele Statului Paralel”, de la Realitatea Plus.

Adrian Alexandrov îi cere Avocatului Poporului să intervină în cazul Elenei Udrea
Fostul ministru al Transporturilor nu se află într-o situație deloc ușoară, iar iubitul său încearcă să o ajute. În cursul zilei de joi, acesta a postat un mesaj pe rețelele de socializare prin care îi cere Avocatului Poporului să intervină în cazul Elenei Udrea. Bărbatul precizează că iubita sa a primit o condamnare nelegală. ”Zilele acestea, citind stirile aparute in legatura cu cazul Elenei, mi-a atras atentia un articol in care era redata declaratia Avocatului Poporului, doamna Renate Weber, si as dori sa fac un apel public catre doamna avocat.

Se pare ca a avut dreptate, cazul Elenei Udrea ii confirma afirmatia. Rog public Avocatul Poporului sa intervina si sa intreprinda masurile necesare pentru a sesiza Curtea Constitutionala cu privire la nelegalitatea condamnarii unui cetatean roman, a Elenei Udrea, in urma interpretarii abuzive a deciziei CJUE, asa cum domnia sa a precizat, si inlatura Constitutia Romaniei. Fac un apel la doamna Renate Weber sa se implice in acest caz, si sunt convins ca pentru Avocatul Poporului nu conteaza ca este vorba despre cetateanul Elena Udrea, sau alt cetatean roman. V-ati consacrat ca fiind o femeie curajoasa. Sunteti mama, luptati ca o mama!”, spune Adrian Alexandrov.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
Momentul în care Dumitru Buzatu ia geanta cu bani
23/09/2023 20:59

Au apărut imaginile cu Dumitru Buzatu surprins in momentul in care a luat presupusa mită de 1,25 de milioane de lei de care-l acuză DNA. Dumitru Buzatu a fost apoi oprit in trafic. A sustinut că geanta ii ...

În timp ce Austria ne ține la ușa Schengen, Franța și Germania ne vor membri UE de mâna a doua
23/09/2023 17:16

Un raport franco-german vrea să reaseze Uniunea Europeană. La Bruxelles, se vorbeste despre modificarea tratatelor UE. Chiar presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a adus tema pe agendă. Pentru ...

Și tu, Americo? - Zelenski a plecat cu un gust amar din SUA
23/09/2023 17:02

„Presiunea aliatilor incepe să facă ravagii asupra lui Volodimir Zelenski.” Acesta este subtitlul unei lungi analize publicate vineri de Bloomberg după incheierea periplului liderului american in Stat ...

Președintele Poloniei:
23/09/2023 16:46

Prelungirea unilaterală de către Polonia a embargoului asupra cerealelor ucrainene a sifonat grav relatiile dintre Kiev si cel mai fidel si fervent aliat al său, Varsovia. Intalnirea dintre presedintele pol ...

Zelenski pălmuit public de Morawiecki: Să nu mai insulte polonezii!
23/09/2023 16:44

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, nu a ezitat să-i dea o replică dură presedintelui de la Kiev, Volodimir Zelenski , după discursul lui de la ONU, in care acesta a sustinut că interdictia instituită ...

Sezon nou din serialul DEBARONIZĂRII! A început vinerea seara, cu arestarea hoțului ce conducea cel mai sărac județ din România
23/09/2023 12:54

Sezon nou din serialul DEBARONIZĂRII! A inceput vinerea seara, cu arestarea hotului ce conducea cel mai sărac judet din Romania Multi romani e posibil să fi visat azi-noapte purcoiul de bani insemnati de c ...

Marcel Ciolacu anunţă că merge la Kiev: O să finalizăm toate discuţiile în ceea ce priveşte exportul de cereale ucrainene
23/09/2023 00:52

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat vineri, la Buzău, că o să facă o deplasare la Kiev impreună cu mai mulţi miniştri pentru a finaliza discuţiile ce vizează exportul de cereale ucrainene pe teritoriul ...

UDMR nu votează „în acest moment” moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, spune Kelemen Hunor
23/09/2023 00:51

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, 22 septembrie, la RFI, că formatiunea maghiară nu va semna moţiunea de cenzură dacă Guvernul va ţine cont de propunerile lor si a criticat pachetul de ...

Un discurs de noaptea minții al unui șef din Ministerul Finanțelor
23/09/2023 00:47

Politicienii romani posedă o capacitate uluitoare de a ocoli si răstălmăci realitatea. Parcă sunt picati din Lună. Ba mai mult, par niste extraterestri trimisi să verse peste pămanteni niste mesaje care ...

Biden i-a spus lui Zelenski că SUA vor trimite Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune ATACMS
23/09/2023 00:46

Presedintele american Joe Biden l-a informat pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, că Washingtonul va furniza Kievului rachete cu rază lungă de actiune ATACMS, relatează vineri, 22 septembrie, NBC ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei