Fricțiunile dintre PNL și PSD continuă din cauza măsurilor fiscale. Iulian Dumitrescu: 'Aş desfiinţa Ministerul Familiei. Nu ştiu care e rolul lui'

25

Dimensiune font:

| 23-08-2023 17:33

Prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu a declarat, miercuri la sediul partidului din Capitală, că ar trebui desfiinţat Ministerul Familiei pentru că nu ştie care este rolul acestui minister. Liberalul a subliniat că nu vorbeşte în numele PNL, ci în nume personal, şi a adăugat că măsurile fiscale noi avute în vedere de Guvern nu trebuie luate „de azi pe mâine” şi în niciun caz cu aplicabilitate de la 1 septembrie, în contextul în care este necesar să existe şi o predictibilitate pentru mediul de afaceri şi pentru companii. El nu este de acord nici cu introducerea unui impozit pentru locuinţe mai scumpe de 500.000 euro, impozitarea suplimentară a maşinilor de lux, introducerii unei taxări pentru cei care lucrează în domeniul IT şi câştigă peste 10.000 lei, a majorării TVA cu 3% sau a creşterii impozitului pe dividende de la 8 la 10%, ca soluţii de a a avea venituri suplimentare la buget.

„De exemplu aş defiinţa Ministerul Familiei. Sunt multe alte măsuri, adică se pot face reduceri. Sunt zone în ţara asta unde este nevoie de mai mult personal şi sunt sigur că sunt zone în ţara asta unde este mult prea mult personal al statului. Probabil dacă s-ar face o analiză sunt convins că se pot tăia în anumite zone”, a afirmat Iulian Dumitrescu, întrebat miercuri la sediul PNL din Modrogan de unde ar trebui să vină banii suplimentari de care bugetul de stat are nevoie.

„Am văzut discuţiile în spaţiul public şi cu secretarii de stat. O să se ia decizii şi pe această zonă, pentru că nu cred că este normal ca nu ştiu ce minister să aibă 7-8 secretari de stat sau câţi mai sunt acolo. Consider că trebuie să se facă reducerile de cheltuieli necesare şi apoi să mergem în zona de creştere de taxe şi impozite. Mai consider că majorarea de taxe şi impozite trebuie făcută cu mare grijă şi în niciun caz de azi pe mâine. Deci în niciun caz de la 1 septembrie”, a completat Dumitrescu.

Prim-vicepreşedintele PNL a adăugat, referitor la varianta vehiculată în spaţiul public privind posibilitatea introducerii unui impozit pentru locuinţe mai scumpe de 500.000 euro, că nu poate vorbi în numele partidului pentru că nu a fost luată o decizie în Biroul Politic Naţional al formaţiunii, însă nu este de acord cu un astfel de impozit.

„Nu pot să vorbesc în numele PNL pentru că nu a fost luată o decizie într-un Birou Politic Naţional. Pot să vorbesc în nume personal pe subiectul acesta. Dacă mă întrebaţi în nume personal, eu nu sunt de acord cu impozitul acesta. Dar ca să vorbesc în numele PNL, trebuie să se ia o decizie în Biroul Politic Naţional al PNL şi nu s-a luat deocamdată”, a explicat Iulian Dumitrescu.

El a adăugat că nu este de acord nici ca maşinile de lux care depăşesc 100.000 euro să fie impozitate suplimentar.

De asemenea, Iulian Dumitrescu a spus că nu este de acord nici cu soluţia majorării cu 3% a TVA, în general, ca sursă de venit pentru buget. El mai exclude şi o majorare a impozitului pe dividende de la 8 la 10% ca o posibilă soluţie de încasat bani la buget.

Întrebat dacă PNL ar fi de acord cu supraimpozitarea băncilor, Iulian Dumitrescu a replicat: „Nu, nu s-a discutat asta şi nu aş putea să spun în numele PNL.”

„Eu nu cred că măsurile ar trebui să intre în vigoare de la 1 septembrie. Oricum măsurile de suprataxare a companiilor luate de azi pe mâine sunt proaste. Până la urmă, toată lumea am văzut că vorbeşte de predictibilitate fiscală şi brusc dumneavoastră spuneţi 1 septembrie. La Comisia Europeană se fac o dată discuţii tehnice, o dată discuţii politice. Deocamdată ştiu că merg săptămâna viitoare domnul Boloş şi probabil vor fi mai mult discuţii tehnice. Cred că discuţiile tehnice o să se refere la deficit, fără să fiu expert în ceea ce o să discute domnul Boloş cu Comisia Europeană”, a completat liberalul.

Acesta a adăugat că nu au fost discuţii în partid privind reintroducerea unui impozit în domeniul IT pentru cei care câştigă peste 10.000 de lei.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ministrul Intotero - „Tinerii sunt cei care pot aduce schimbarea
02/05/2024 13:38

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a afirmat, joi, că primul lucru pe care il observă atunci cand lucrează cu tinerii este motivaţia puternică de a veni cu soluţ ...

Firea promite cǎ nu îi ia partidul lui Ciolacu: Societatea românească nu e pregătită
01/05/2024 20:59

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a negat, in cadrul unui interviu televizat, că si-ar dori preluarea conducerii partidului si a dat asigurări că dacă va castiga alegerile nu va accepta ...

Marcel Ciolacu și Gabriela Firea, vizită electorală la Depoul Dudești. Ce le-au promis angajaților STB
01/05/2024 16:43

Premierul Marcel Ciolacu a mers, miercuri, de 1 Mai, la Depoul Dudesti din Bucureti, insotit de candidata PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea. Prim-ministrul le-a promis angajatilor STB că "va lupta" pe ...

„Oamenii vor condiții civilizate de trai, pentru ca tinerii, copiii să revină acasă, să fie alături de familiile lor”
01/05/2024 13:10

 * dialog cu Bogdan Cojocaru, presedintele PSD Iasi, candidat al acestei formatiuni politice la functia de presedinte al Consiliului Judetean Iasi - Domnule Cojocaru, sunteti implicat din ce in ce mai asi ...

Alegerile prezidențiale, cu trei luni înaintea expirării mandatului
01/05/2024 07:59

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care stabileşte că alegerile pentru preşedintele Romaniei pot avea loc cu cel mult 3 luni inainte de luna in care mandatul de preşedinte ajunge la ter ...

Ciolacu: „Vrem să curăţăm rapid de păcănele 90% dintre localităţile ţării”
01/05/2024 07:53

* păcănelele sunt interzise in localităţi cu populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, iar care nu-şi mută urgent aparatele răman fără licenţă Guvernul a inceput aplicarea noii legi privind inter ...

S-a dublat numărul secțiilor de votare din străinătate!
30/04/2024 07:51

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat luni că, la alegerile europarlamentare din 9 iunie, MAE va organiza peste 900 de secţii de votare, cel mai mare număr de secţii de votare organiz ...

BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot la europarlamentare/ UDMR deschide lista
29/04/2024 15:05

UDMR se va afla pe prima pozitie a buletinului de vot la alegerile europarlamentare, iar pe locul doi Alianta electorală PSD PNL, potrivit extragerii la sorti efectuată de presedintele BEC, Vasile Bicu. UDMR ...

Vești proaste pentru Klaus Iohannis. Turcia a decis să-l sprijine pe Mark Rutte la șefia NATO
29/04/2024 14:49

Turcia a decis să sprijine candidatura prim-ministrului olandez in exerciţiu, Mark Rutte, la funcţia de secretar general al NATO, a transmis luni agenţia olandeză de presă ANP, citand diplomaţi de la NAT ...

Calendarul electoral
29/04/2024 08:00

În calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile europarlamentare şi locale programate in ziua de 9 iunie 2024, aprobat de Guvern, urmeză cateva „zile de foc”. Potrivit c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei