Gheorghe Piperea școlește politicienii după umilința cu Austria: Și România poate utiliza dreptul de veto, ca decident european

1

Dimensiune font:

| 13-12-2022 12:37

Avocatul Gheorghe Piperea susține că România nu mai trebuie să adopte o postură umilă în UE și că e cazul ca țara noastră să facă uz de toate armele de care dispune, firește, pe cale diplomatică pentru a preveni alte umilințe de tipul celei cu Austria.

"România este a șasea putere de vot în organismele europene. După inamicalul vot al Austriei în chestiunea Schengen, România va trebui să învețe să își folosească această putere cu cap și să nu mai fie ghiocel la nivel de leadership. Ca decident, în politica europeană aș începe cu asta - România trebuie respectată, în caz contrar având dreptul să-și utilizeze veto-ul, așa cum a făcut Austria în cazul nostru și așa cum au făcut, din când în când, Ungaria și Polonia, în chestiuni financiare, de resurse și de organizare judiciară.

De altfel, România, în ciuda injustei împărțiri a averilor și resurselor care îi caracterizează economia, devine, de la an la an, un actor important din punct de vedere economic. PIB - ul României, de 300 de mld euro, este mult mai mare decât cel al Ungariei și, în câțiva ani, îl va depăși pe cel al Austriei. Dacă Austria va mai avea păduri în 2030, o să le cumpărăm noi, ca să ne asigurăm că nu le mai taie și nu le mai depopulează de vânat nici pe ale ei, nici pe ale noastre. Am putea cumpăra chiar și OMW - am scuti astfel și efortul de re-naționalizare a Petrom, și acuzele (întemeiate) de pactizare a austriecilor cu rușii.

Gravă la noi este polarizarea socială, care e din ce în ce mai acută. Tot mai puțini români și expați dețin tot mai multe averi și resurse și tot mai mulți români sărăcesc și suferă de foame și de lipsa accesului la sănătate și la resurse. Polarizarea socială este evidentă imediat ce se face comparația între viața în orașe ca București, Cluj, Timișoara, Oradea, Sibiu, Brașov, Iași și Constanța cu viața în restul țării. În plus și din păcate, și lumea de la oraș începe un proces de pauperizare, cauzat de crizele care nu se mai termină și pentru care există rezerve uriașe de planificare și inventivitate - sanitar, alimentar, energetic, bancar, militar, climatic etc., totul e în criză, totul e excepționalism economic și juridic, de care profită corporația-feudal. Marea problemă socio-economică a României de azi este chiar acest malign dezechilibru cauzat de redistribuirea injustă a averii (prin dobânzi, prin inflație, prin devierea fluxurilor financiare către neo-feudalii economiei, prin cheltuirea greșită a banilor publici și a resurselor) și de îmbogățirea fără just temei. Acest dezechilibru socio-economic ar trebui imediat țintit și eliminat din momentul schimbării totale a prostocrației actuale și al abandonării poziției umile de ghiocel în față vechilor stăpâni. A fi nesupus este o necesitate", scrie Piperea pe Facebook.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ministrul Intotero - „Tinerii sunt cei care pot aduce schimbarea
02/05/2024 13:38

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a afirmat, joi, că primul lucru pe care il observă atunci cand lucrează cu tinerii este motivaţia puternică de a veni cu soluţ ...

Firea promite cǎ nu îi ia partidul lui Ciolacu: Societatea românească nu e pregătită
01/05/2024 20:59

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a negat, in cadrul unui interviu televizat, că si-ar dori preluarea conducerii partidului si a dat asigurări că dacă va castiga alegerile nu va accepta ...

Marcel Ciolacu și Gabriela Firea, vizită electorală la Depoul Dudești. Ce le-au promis angajaților STB
01/05/2024 16:43

Premierul Marcel Ciolacu a mers, miercuri, de 1 Mai, la Depoul Dudesti din Bucureti, insotit de candidata PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea. Prim-ministrul le-a promis angajatilor STB că "va lupta" pe ...

„Oamenii vor condiții civilizate de trai, pentru ca tinerii, copiii să revină acasă, să fie alături de familiile lor”
01/05/2024 13:10

 * dialog cu Bogdan Cojocaru, presedintele PSD Iasi, candidat al acestei formatiuni politice la functia de presedinte al Consiliului Judetean Iasi - Domnule Cojocaru, sunteti implicat din ce in ce mai asi ...

Alegerile prezidențiale, cu trei luni înaintea expirării mandatului
01/05/2024 07:59

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care stabileşte că alegerile pentru preşedintele Romaniei pot avea loc cu cel mult 3 luni inainte de luna in care mandatul de preşedinte ajunge la ter ...

Ciolacu: „Vrem să curăţăm rapid de păcănele 90% dintre localităţile ţării”
01/05/2024 07:53

* păcănelele sunt interzise in localităţi cu populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, iar care nu-şi mută urgent aparatele răman fără licenţă Guvernul a inceput aplicarea noii legi privind inter ...

S-a dublat numărul secțiilor de votare din străinătate!
30/04/2024 07:51

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat luni că, la alegerile europarlamentare din 9 iunie, MAE va organiza peste 900 de secţii de votare, cel mai mare număr de secţii de votare organiz ...

BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot la europarlamentare/ UDMR deschide lista
29/04/2024 15:05

UDMR se va afla pe prima pozitie a buletinului de vot la alegerile europarlamentare, iar pe locul doi Alianta electorală PSD PNL, potrivit extragerii la sorti efectuată de presedintele BEC, Vasile Bicu. UDMR ...

Vești proaste pentru Klaus Iohannis. Turcia a decis să-l sprijine pe Mark Rutte la șefia NATO
29/04/2024 14:49

Turcia a decis să sprijine candidatura prim-ministrului olandez in exerciţiu, Mark Rutte, la funcţia de secretar general al NATO, a transmis luni agenţia olandeză de presă ANP, citand diplomaţi de la NAT ...

Calendarul electoral
29/04/2024 08:00

În calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile europarlamentare şi locale programate in ziua de 9 iunie 2024, aprobat de Guvern, urmeză cateva „zile de foc”. Potrivit c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei