Seymour Hersh: ”În Europa de Est se coace ceva”

23

Dimensiune font:

| 24-05-2023 14:12

Unitatea este o iluzie menită să împiedice sciziunea Europei, scrie directorul de cercetare al Institutului pentru Pace și Diplomație (un think tank american), într-o analiză publicată de UnHerd. Așa cum ”unitatea NATO” este un miraj care să mascheze la nivel retoric bazele nesigure ale universalismului occidental sub conducere americană, ”identitatea europeană” este o noțiune la fel de ambiguă și problematică, pentru că, din punct de vedere geopolitic, există cel puțin două Europe, cu interese de securitate divergente, cu sisteme de valori diferite și cu alte pedigriuri culturale.

”Acum, NATO este format din trei piloni: o putere globală și o mare putere maritimă, Statele Unite (cu aliații săi apropiați Canada și Marea Britanie); o serie de ”puteri mijlocii” continentale, care au viziuni diferite privind dezirabilitatea și viabilitatea unei ordini internaționale conduse de SUA după războiul din Ucraina (aceste puteri sunt Franța, Germania și Turcia); și mai multe state din spațiul ex-sovietic și din jurul său, state conduse acum de Polonia și care joacă rolul de ”contragreutăți” atât pentru Rusia, cât și pentru puterile europene cu tradiție”, se arată în analiza amintită. ”NATO nu mai este o alianță nord-atlantică. Adoptând prioritățile politicii SUA de după Războiul Rece, Alianța s-a metastazat într-un conglomerat militar colectiv care se extinde nu numai în Europa de Est, ci și în Eurasia și în Pacific, ultimul avanpost fiind Japonia”. ”Extinderea NATO ar putea fi cauza destrămării sale finale în cel puțin două structuri aliate, antante sau aranjamente minilaterale regionale”.

Faptul că NATO nu este deloc un monolit pare să fie confirmat de surse din cadrul serviciilor secrete americane, citate de jurnalistul Seymour Hersh într-un articol recent. Este suprinzător însa că Polonia, spre exemplu, nu acționează ca o contragreutate pentru statele vest-europene, ci mai degrabă pentru administrația de la Washington.

Serviciile americane dețin informații de care președintele SUA fie nu dorește să știe, fie sunt blocate în drumul lor către ce mai înalt nivel, susține jurnalistul Seymour Hersh, într-un articol care se dorește o continuare a anchetei sale despre sabotarea gazoductelor Nord Stream.

Un înalt oficial de la Casa Alba a declarat pentru The Washingto Post că președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu și-a încălcat niciodată promisiunea de a nu lovi teritoriul Federației Ruse folosind arme americane. Pe de altă parte, documentele confidențiale scurse din cadrul Pentagonului și citate tot de The Washington Post, în prima jumătate a lunii mai, arată că regimul Zelenski a acționat pe la spate și și-a întețit atacurile asupra Rusiei. Seymour Hersh susține, pe baza surselor sale din serviciile de informații, că acestea din urmă știu că Zelenski dorește să extindă războiul în Rusia, dar aceste informații nu ajung la urechile președintelui Joe Biden.

Și mai important, scrie Hersh, este că în Ucraina ”se coace altceva, ceva despre care comunitatea de informații americană a raportat în secret, după ce informațiile au fost furnizate de oficiali de la diverse niveluri din Polonia, Ungaria și țările baltice.

Seymour Hersh scrie că aceste state pun presiune asupra lui Volodimir Zeelenski pentru a găsi o cale de încheiere a războiului – inclusiv calea demisiei sale din fruntea statului, dacă este necesar – și pentru a permite să înceapă procesul reconstrucției Ucrainei. Însă Zelenski nu face nicio mișcare, arată o serie de interceptări și alte informații deținute de CIA. Spionajul american considera că, din acest motiv, Zelenski începe să nu mai beneficieze de încrederea unora dintre țările vecine.

Regimul Orban din Ungaria nu este deloc apropiat de Ucraina, însă Polonia este unul dintre cei mai mari aliați europeni ai Kievului. De ce ar cere Varșovia ca Zelenski să oprească războiul, inclusiv cu prețul retragerii sale din fruntea țării? Din cauza numărului uriaș de refugiați, scrie Seymour Hersh, citând surse din cadrul serviciilor secrete americane.

Unele estimări arată că Ucraina a fost părăsită de 5 milioane de cetățeni, iar la aceștia se adaugă alte circa trei milioane – cei care au reușit să fugă din zonele de conflict fără a mai avea nevoie de viză și care au ajuns în cele 27 de state UE. Înaltul Comisar ONU pentru Refugiați arată că, din cauză că frontiera dintre Polonia și Ucraina este deschisă, ”este foarte greu de estimat câți ucraineni s-au refugiat în ultimele luni și unde se află aceștia acum”. Raportul ONU arată că majoritatea refugiaților sunt femei și copii, iar o treime dintre refugiați au sub 18 ani. Asistența oferită acestor refugiați costă. În luna februarie, Council on Foreign Relations din SUA arăta că SUA au pompat miliarde de dolari în țările vecine Ucrainei, pentru a acoperi o parte din cheltuielile cu refugiații.

”Cu câteva săptămâni în urmă am auzit că serviciile americane au aflat că oficiali vest-europeni și din țările baltice vor ca războiul să se încheie”, scrie Seymour Hers în articolul publicat pe 17 mai. ”Un oficial american mi-a spus că unii dintre liderii din Ungaria și Polonia acționează pentru a implica Ucraina în discuții serioase cu Moscova. Liderii europeni au arătat limpede că Zelenski poate rămâne cu ceea ce a adunat – o vilă în Italia și conturile bancare offshore. Dacă lucrează pentru un acord de pace, chiar și plătit pentru asta, va fi singura cale către o înțelegere”.

Potrivit aceleiași surse, Zelenski ar fi refuzat sfaturile din partea europenilor, inclusive sume mari de bani care să-i facă cât mai ușoară șederea în Italia. Nici administrația Biden nu sprijină varianta unei înțelegeri cu Rusia care să presupună retragerea lui Zelenski.

Însă există o realitate pe care serviciile secrete americane nu o pot ignora, chiar dacă Casa Albă pare să o ignore – ”Ucraina rămâne fără bani și următoarele luni vor fi critice, iar est-europenii vorbesc despre un acord cu Rusia”. Potrivit sursei lui Seymour Hersh, ”problema est-europenilor este cum să convingă SUA să nu-l mai sprijine pe Zelenski”. Un argument ar fi costurile uriașe pe care le presupune războiul din Ucraina. Și nu numai războiul, pentru că, arată sursele din cadrul serviciilor de informații americane, SUA au ajuns să plătească și pensiile ucrainenilor. Zelenski vrea însă mai mult: ”Zelenski ne spune că, dacă vrem să câștigăm războiul, trebuie să-i dăm mai mulți bani, mai multe echipamente. El ne spune «Trebuie să-mi plătesc generalii». Ne spune că, dacă va fi obligat să plece din fruntea țării, va merge la cel care îl va plăti mai bine”.

”Pentru comunitatea de informații nu este limpede dacă președintele SA și consilierii săi de politică externă de a Casa Alba cunosc realitatea”, spune sursa citată de Hersh. ”Noi îi antrenăm pe ucraineni să piloteze avioane F-16 care vor fi doborâte de ruși imediat ce intră în zona de război. Presa de mainstream este dedicată lui Biden și războiului și vorbește în continuare despre Satana de la Moscova, în timp ce economia rusă merge foarte bine”, mai spune oficialul american citat de Seymour Hersh.

”Problema Europei”, spune el, ”este că administrația Biden dorește ca Zelenski să supraviețuiască, în timp ce sunt alții (în Rusia și în unele țări europene) care spun că Zelenski trebuie obligatoriu să se retragă”.

Nu este deloc limpede dacă președintele Joe Biden a primit aceste informații din partea serviciilor americane. Seymour Hersh scrie că briefingurile pentru președinte sunt realizate de șefa comunității de informații din SUA, Avril Haines (invitată la ultima reuniune a Grupului Bilderberg, săptămâna trecută). Hersh scrie că Haines a lucrat de-a lungul carierei pentru actualul secretar de Stat Antony Blinken, care a avut și el o relație îndelungată cu Joe Biden.

În opinia jurnalistului american, unul dintre puținii lideri din comunitatea de informații a SUA care poate avea o viziune cât mai aproape de realitate este chiar directorul CIA, Wiliam Burns, care a fost ambasador în Rusia și a subsecretar de Stat. ”Burns nu vrea să fie un șobolan pe o corabie care se scufundă”, spune sursa lui Hersh despre directorul CIA.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Presiunea SUA asupra României pentru furnizarea unui sistem Patriot către Ucraina este zdrobitoare
19/05/2024 15:18

Dan Dungaciu, analist de politică externă, a comentat pe B1 TV posibila furnizare a unui sistem Patriot către Ucraina, subliniind presiunea semnificativă pe care presedintele Statelor Unite, Joe Biden, o ex ...

Pronosticul lui Traian Băsescu pentru alegerile din Capitală: 'Firea nu are nicio șansă / Cred că va câștiga și Clotilde la Sectorul 1'
19/05/2024 15:00

Fostul presedinte Traian Băsescu a vorbit despre situatia complicată de la varful tării, unde politicienii se bat in sondaje si declaratii. Băsescu sustine că cel mai bun candidat din momentul de fată, ca ...

La acest șantaj, Nu! Dar… la altele?
19/05/2024 07:20

Legat de protestul sindicalistilor din cultură, mai precis din muzee si biblioteci publice, premierul, Marcel Ciolacu, a comis-o din nou, ca un licean ce se află cu bacalaureatul intarziat. Ciolacu le-a tran ...

„Ceremonie” de arborare a steagului LGBT la Comisia Europeană. Ursula: Azi și în fiecare zi, sunt mândră să fiu alături de comunitatea LGBT
19/05/2024 07:03

Comisia Europeană a arborat steagul LGBTQ in fata sediului său de la Bruxelles. „Astăzi si in fiecare zi, suntem alături de comunitatea LGBTIQ+”, a transmis, pe Facebook, Comisia Europeană. La randul ...

Măscăriciul PNL se vede comisar european
19/05/2024 06:17

Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Rareş Bogdan, a afirmat, la Prima TV, că si-ar dori să devină comisar european din partea Romaniei pentru extinderea UE, insă a admis că are concurent ...

România nu a semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT+, prezentată de preşedinţia belgiană a Consiliului UE
19/05/2024 06:15

Nouă state ale Uniunii Europene (Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia şi Ungaria) nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor in favoarea comunităţilor LGBTIQ ...

Marcel Ciolacu jubilează după o vizită la Foșcani: 'Se intră într-un ritm mare de dezvoltare'
18/05/2024 20:40

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, după vizita pe care a făcut-o sambătă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf.Pantelimon Focşani, că se intră intr-un ritm mare de dezvoltare. Şeful Executivului a ad ...

Mircea Geoană desființează sistemul de vot din România: 'Este cel mai primitiv din toată Europa / Ce e asta? Nu ştiu să protejez datele?'
18/05/2024 20:11

Sistemul de vot din Romania este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sambătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din Romania, care a avut loc la Palatul P ...

 Dana Budeanu:Zero București
18/05/2024 19:59

Acest articol nu este despre candidati sau despre cine merita sa conduca capitala Romaniei. Singurul scop al cuvintelor asternute in acest text este acela de a constientiza unde am ajuns cu adevarat. Nu vrem sa ...

Un ministru maghiar îi trimite la naiba, de la Oradea, pe șefii de la Bruxelles
18/05/2024 00:21

Ministrul ungar al Constructiilor si Transporturilor, Lázár János, a lansat critici vehemente la adresa liderilor Uniunii Europene, in timpul unui eveniment de campanie al UDMR desfăsurat la Oradea. Confor ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei