Uniunea Europeană se teme de un al doilea mandat al lui Donald Trump

2

Dimensiune font:

| 26-07-2023 07:25

Cancelariile europene cred că Putin încearcă să prelungească războiul până când se va schimba conducerea la Washington.

Figura lui Donald Trump acaparează din nou atenţia presei de cealaltă parte a Atlanticului, iar revenirea sa în cursa prezidențială din Statele Unite și chiar posibila alegere ca succesor al lui Joe Biden au încetat să mai fie doar speculații.

Indiferent de consecințele pentru politica internă a SUA, această posibilitate îngrijorează încă o dată cancelariile europene care, odată cu venirea lui Joe Biden, cunoscuseră o revenire la vechiul consens în vigoare după cel de-al Doilea Război Mondial și care, de atunci, a susținut așa-zisa legătură transatlantică, după etapa perturbatoare a lui Trump.

Pentru a fi corecţi, relațiile dintre UE și SUA nu au fost perfecte de la sosirea lui Biden la Casa Albă. Încă nu s-a uitat de retragerea haotică și umilitoare din Afganistan, care le-a reamintit europenilor importanța de a face pași către o politică de apărare autonomă față de Washington sau, în domenii diferite, planul masiv de ajutor public care discriminează companiile europene, așa-numitul Act de Reducere a Inflației (IRA), pentru a impulsiona tranziția la energie verde cu subvenții și care a pus UE într-o poziție dificilă. A fost un reviriment al lui Trump cu America First, dar avându-l în rolul principal pe Biden, care a adoptat deja fără scuze în timpul campaniei electorale multe dintre proclamațiile protecționiste ale predecesorului său pentru a câștiga voturi în așa-numita Rust Belt, statele industriale de tradiție democratică care au căzut împotriva oricăror pronosticuri în mâinile lui Trump.

Relațiile cu această Administrație nu sunt idilice, dar cel puțin se desfășoară pe canalele obișnuite ale politicii internaționale, cu luminile și umbrele ei. Fără tweet-uri sau izbucniri explozive.

Războiul din Ucraina i-a unit pe americani și pe europeni și a revitalizat NATO, după ce însuși președintele francez Emmanuel Macron a asigurat într-un interviu controversat că organizația militară se afla într-o stare de moarte cerebrală. Acum, aceasta pare cea mai importantă.

Statele Unite nu amenință niciodată să-i lase pe aliați la greu, dacă nu își măresc cheltuielile pentru apărare – cum a făcut Trump –, iar la ultima întâlnire a șefilor de stat și de guvern NATO desfășurată la Vilnius (Lituania) s-a ajuns la un nou consens, astfel încât cheltuielile de 2% din PIB stabilite în 2014 la summitul din Țara Galilor să fie o podea și nu un tavan. În plus, Statele Unite au fost unul dintre marii beneficiari ai crizei energetice declanșate după invazia din Ucraina, întrucât europenii și-au mărit dramatic achizițiile de gaz lichefiat ca modalitate de a obține furnizori alternativi la Rusia.

Dar acest scenariu de relativă placiditate se poate schimba și neliniștea începe deja să se simtă pe coridoarele comunitare. "Putin caută oboseala occidentală", spune un înalt oficial european care crede că diplomația își va juca rolul doar atunci când zarurile vor fi aruncate pe câmpul de luptă și Rusia va trebui să capituleze. Prin urmare, strategia continuă să fie ca Ucraina să ajungă în cea mai bună poziție posibilă pentru eventuale negocieri de pace care să se încheie cu semnarea armistițiului.

Potrivit diagnosticului acelorași surse, Putin a crezut la început că această oboseală va avea loc odată cu venirea iernii trecute și cu prețurile mari la energie care aveau să-i lase pe europeni să tremure, dar strategia de dezangajare a Europei de hidrocarburile rusești a fost mai reușită decât se aștepta el.

De aceea, următorul pas acum este să prelungească războiul până când scenariul de la Washington se schimbă și Statele Unite își slăbesc sprijinul pentru Kiev. Nimeni nu se îndoiește că finalul acestui conflict nu este chiar după colț și că va fi unul de rezistență. "Nu știm ce s-ar fi întâmplat dacă Rusia ar fi invadat Ucraina cu Trump la putere, dar el însuși a spus clar prin declarațiile sale că răspunsul ar fi fost foarte diferit", explică aceleași surse, care văd cu puțin entuziasm revenirea magnatului la Casa Albă.

În tot cazul, nimic nu este sigur.

Un al treilea rechizitoriu iminent pentru atacul asupra Capitoliului planează asupra lui Trump şi acesta l-ar putea scoate din cursa pentru a revenirea la Casa Albă. Chiar dacă va continua ca şi candidat, ar trebui să câștige primarele republicane la care se vor prezenta alți candidați, precum guvernatorul Floridei Ron DeSantis sau fostul vicepreședinte al SUA Mike Pence. De asemenea, vor fi și candidați mai puțin cunoscuți, precum Nikki Haley, primul ambasador la Națiunile Unite pe vremea lui Trump, sau Tim Scott, senatorul din Carolina de Sud.

Una dintre întrebări ar fi dacă izolaționismul susținut de Trump, care s-a prezentat mereu alegătorilor ca un outsider în propriile sale rânduri, a pătruns în Partidul Republican și chiar în sectoare ale Partidului Democrat care s-ar putea simți tentate să lase europenii în voia soartei în susținerea Ucrainei, dacă vor considera că acest lucru le va aduce beneficii la urne.

Aşadar, oricine este ocupantul Casei Albe și orice s-ar întâmpla în Ucraina, Uniunea Europeană trebuie să se confrunte în continuare cu una dintre cele mai mari provocări ale secolului XXI: cum să-și stabilească propria strategie față de Beijing, una independentă, deși complementară cu cea a Statelor Unite. Noul motto constă în pierderea naivității față de gigantul asiatic, pe care UE trebuie să-l trateze simultan ca partener, concurent și rival sistemic, fără a rupe legăturile create, dar reducând anumite riscuri. Deși calea pare mai mult sau mai puțin clară, când sosesc detaliile, nu toate capitalele europene privesc în aceeași direcție.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:30

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cornel Nistorescu:Egoismul bietului profesor Iohannis
03/05/2024 13:52

Vestea cu pensionarea profesorului Iohannis a atras atentia mai mult din cauza mărimii ei. După nu stiu citi ani de muncă, i s-o fi cuvenind ceva. Nu fac parte dintre cei interesati să afle cit, desi situat ...

„Oamenii vor condiții civilizate de trai, pentru ca tinerii, copiii să revină acasă, să fie alături de familiile lor”
03/05/2024 13:10

 * dialog cu Bogdan Cojocaru, presedintele PSD Iasi, candidat al acestei formatiuni politice la functia de presedinte al Consiliului Judetean Iasi - Domnule Cojocaru, sunteti implicat din ce in ce mai asi ...

  Liberalii din Pașcani, plângere penală împotriva PSD
03/05/2024 07:20

PNL Pascani anunţă că va face plangere penală impotriva conducerii PSD Pascani pentru infractiunea de oferire sau dare de bani, de bunuri ori de alte foloase in scopul determinării alegătorului să voteze ...

Ministrul Intotero - „Tinerii sunt cei care pot aduce schimbarea
02/05/2024 13:38

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a afirmat, joi, că primul lucru pe care il observă atunci cand lucrează cu tinerii este motivaţia puternică de a veni cu soluţ ...

Firea promite cǎ nu îi ia partidul lui Ciolacu: Societatea românească nu e pregătită
01/05/2024 20:59

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a negat, in cadrul unui interviu televizat, că si-ar dori preluarea conducerii partidului si a dat asigurări că dacă va castiga alegerile nu va accepta ...

Marcel Ciolacu și Gabriela Firea, vizită electorală la Depoul Dudești. Ce le-au promis angajaților STB
01/05/2024 16:43

Premierul Marcel Ciolacu a mers, miercuri, de 1 Mai, la Depoul Dudesti din Bucureti, insotit de candidata PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea. Prim-ministrul le-a promis angajatilor STB că "va lupta" pe ...

Alegerile prezidențiale, cu trei luni înaintea expirării mandatului
01/05/2024 07:59

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care stabileşte că alegerile pentru preşedintele Romaniei pot avea loc cu cel mult 3 luni inainte de luna in care mandatul de preşedinte ajunge la ter ...

Ciolacu: „Vrem să curăţăm rapid de păcănele 90% dintre localităţile ţării”
01/05/2024 07:53

* păcănelele sunt interzise in localităţi cu populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, iar care nu-şi mută urgent aparatele răman fără licenţă Guvernul a inceput aplicarea noii legi privind inter ...

S-a dublat numărul secțiilor de votare din străinătate!
30/04/2024 07:51

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat luni că, la alegerile europarlamentare din 9 iunie, MAE va organiza peste 900 de secţii de votare, cel mai mare număr de secţii de votare organiz ...

BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot la europarlamentare/ UDMR deschide lista
29/04/2024 15:05

UDMR se va afla pe prima pozitie a buletinului de vot la alegerile europarlamentare, iar pe locul doi Alianta electorală PSD PNL, potrivit extragerii la sorti efectuată de presedintele BEC, Vasile Bicu. UDMR ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei