Portugalia, a patra țară europeană care autorizează eutanasierea

euthanasie-aide-suicide

Dimensiune font:

| 31-01-2021 10:00

Parlamentul portughez a adoptat, cu o largă majoritate, un proiect de lege care autorizează ”moartea asistată medical”, care face din această ţară catolică al patrulea stat european, după grupul Benelux, care legalizează eutanasia.

Textul a fost aprobat cu 136 de voturi la 78 şi patru abţineri, constând într-o majoritate de voturi ale Partidului Socialist, care le-a dat libertate de vot deputaţilor săi, a unei părţi a deputaţilor Partidului Social Democrat (centru-dreapta) - între care şi Rui Rio, liderul opoziţiei de dreapta -, Blocul Stâgii (extrmă stânga) şi partidului în favoarea drepturilor animalelor PAN.

Rezultatul acestui vot final, la care publicul nu a asistat în hemiciclu din cauza restricţiilor sanitare impuse din cauza covid-19, părea asigurată în măsura în care mai multe texte în favoarea eutanasiei au fost deja adoptate în februarie de către o majoritate a deputaţilor.

Această lege, care uneşte aceste diverse iniţiative, prevede ca numai portughezii majori, care locuiesc în ţară şi care se află ”într-o situaţie de suferinţă extremă, care prezintă leziuni ireversibile” sau care suferă ”de o boală incurabilă” vor putea să recurgă la sinuciderea asistată.

Cererea bolnavului aflat la sfârşitul vieţii este necesar să fie validată de către mai mulţi medici şi de către un psihiatru atunci când există îndoieli cu privire la capacitatea persoanei respective de a face o asemenea alegere ”liberă şi clară”. La momentul respectiv, medicul pacientului este necesar să se asigure o ultimă dată de voinţa acestuia de a-şi pune capăt zilelor, în prezenţa unor martori.

Moartea asistată va putea să aibă loc în instituţii ale serviciului naţional de sănătate sau în orice alt loc ”ales de pacient”, în măsura în care va dispune de ”condiţiile clinice şi de confort adecvate”, prevede legea.

În urma adoptării de către Parlament, textul este trimis preşedintelui conservator Marcelo Rebelo de Sousa, care poate să-l promulge, să-l trimită la examinare la Curtea Constituţională sau să se opună prin veto, care poate fi însă anulat printr-un al doilea vot al deputaţilor.

Reales duminică în al doilea mandat, şeful statului este un catolic fervent şi a evitat să ia poziţie în mod deschis în acest subiect.

Biserica Catolică şi-a exprimat imediat ”indignarea” faţă de o lege care reprezintă un ”recul fără precedent”, într-un comunicat al Conferinţei episcopale.

”Medicii nu sunt agenţii morţii!”, a reacţionat Asociaţia Medicilor Catolici portughezi, care l-a îndemnat pe şeful statului să se opună prin veto, pentru ca Portugalia să nu intre în ”grupul nedemn şi minoritar” al ţărilor care au aprobat eutanasia.

În Europa, trei ţări au aprobat eutanasia, şi anume Belgia, Olanda şi Luxemburg.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Iulian Capsali: Florin Piersic - o victimă a crizei medicinei
19/05/2024 07:55

Cazul Florin Piersic, un "tezaur" national, arată - a cata oară? - falimentul sistemului de sănătate din Romania, incapacitatea de a aborda pluridisciplinar un pacient. Poti să mori cu zile, plimbat intre ...

Dragoș Damian: 18 mai 2024. Lume bună la prima lopată din construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj
19/05/2024 06:29

Trei zile inainte, 15 mai 2024. Studiu sociologic Colegiul Medicilor: Medicii romani, burnout 36%, teama de malpraxis 80%, intentia de plecare din tără 58% la medicii sub 35 de ani. Felicitări pentru inaugu ...

Margarină sau unt? Răspunde dieteticianul
18/05/2024 00:19

Stim că margarina, ca si untul, este o substantă grasă. Dar e mai putin cunoscut care este cea mai bună pentru organism. „Grăsimile sunt adesea intelese gresit si simplificate excesiv, chiar si de că ...

Tusea convulsivă și sugarii. Primele decese
18/05/2024 00:18

Tusea convulsivă a provocat decesul a doi sugari, anuntă Institutul National de Sănătate Publică.Este vorba despre doi sugari: unul de 4 luni, din Bucuresti, vaccinat corespunzător varstei, cu 2 doze de ...

Cancerul ovarian, în creștere! Atenție la simptome!
18/05/2024 00:17

Incidenta cancerului ovarian, cel mai letal dintre cancerele detectate la femei, este in crestere. Anual, in tara noastră, sunt diagnosticate aproximativ 1.800 de femei cu acest tip de cancer si mai mult de ju ...

ANSVSA trebuie să facă ordine pe piața suplimentelor alimentare, spune prof. Ion Fulga
18/05/2024 00:14

Pentru a face ordine piata suplimentelor alimentare, ANSVSA trebuie să monitorizeze aplicarea prevederilor Directivei europene in acest domeniu , a precizat prof.univ.dr. Ion Fulga, seful catedrei farmacologi ...

S-au găsit 'vinovații' pentru cheagurile de sânge în urma vaccinării anticovid: Victimele erau predispuse genetic
17/05/2024 21:28

Cheaguri de sange care au cauzat moartea in urma vaccinării cu anticovid cu vaccinuri Johnson & Johnson (J&J) şi AstraZeneca au fost cauzate de o reacţie autoimună la care sunt predispuse anumite pe ...

Minciunile oamenilor de știință cu privire la pandemia COVID-19. Virusul care a omorât milioane de oameni, posibil creat de om
17/05/2024 18:46

Un articol de opinie publicat recent in New York Post sustine că există noi dovezi care ar putea clarifica originile pandemiei de COVID-19, sugerand că oamenii de stiintă au ascuns adevărul despre virus. C ...

AREST la domiciliu pentru medicul de la Institutul Oncologic Bucureşti care ar fi uitat o compresă într-o pacientă
17/05/2024 16:46

Chirurgul de la Institutul Oncologic Bucuresti suspectat că a uitat o compresă intr-o pacientă pe care a operat-o a fost plasat sub arest la domiciliu. Medicul este cercetat pentru ucidere din culpă, in co ...

Două doctoriţe de la Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti au fost trimise în judecată. Au falsificat un diagnostic
17/05/2024 13:33

Două doctoriţe de la Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti au fost trimise in judecată de Parchetul de pe langă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvarşirea infracţiunii de fals intelectual, fiind acuzate c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei