Povestea celui mai feroce criminl din pușcăriile românești. Dormea într-o vizuină

Untitled

Dimensiune font:

| 30-12-2021 10:43

Un deținut care l-a văzut cu ochii lui pe monstruosul ucigaș în serie Eugen Galeș, zis Omul Pădurii, cum zdrobea capul unui coleg de celulă, a descris, la mai bine de zece ani de la comiterea faptei, ce s-a întâmplat pe Secția a II-a a Penitenciarului Jilava, în camera de tranzit. Condamnatul a văzut cum, de groază, victima încerca, zadarnic, să se cațere pe pereți în timp ce Galeș se grăbea să-i ia viața. Ca o fiară îmbătată de gustul sângelui, Omul Pădurii nu s-a lăsat luat de lângă pradă decât după intervenția hotărâtă a trupelor de intervenție.


Criminalul în serie Eugen Galeș este considerat, astăzi, unul dintre cei mai periculoși deținuți din România.

Originar din localitatea buzoiană Năeni, Galeș era cunoscut, în 2010, când avea vârsta de 38 de ani, drept ciudatul satului. Nu stătea cu ai lui ci prefera să trăiască ascuns în pădure, unde avea culcuș direct pe pământ, ca un animal sălbatic.


Undeva prin aprilie, fratele său se afla în plin scandal cu o vecină în vârstă de 70 de ani, care reuza să-i cedeze o bucată de pământ pe care o avea în spatele casei.

Într-una din zile, bătrâna a fost găsitămoartă pe câmp. Cineva îi spărsese craniul, iar principalul suspect a fost fratele lui Eugen Galeș, singurul despre care se cunoștea că este certat cu femeia.

În mai puțin de 48 de ore, un bărbat din sat, de 31 de ani, care plecase la câmp, a fost găsit mort. Era dezbrăcat și fusese ucis în același mod ca și bătrâna, iar calul și căruța dispăruseră.

Au fost găsite la pârâu, unde atelajul rămăsese împotmolit. Pe capră, cu hățurile în mână, era silueta înfricoșătoare a lui Eugen Galeș.

Avea părul vâlvoi și o barbă lungă și încurcată, plină de iarbă uscată. În plus, după felul în care mirosea se putea înțelege că nu se mai spălase de o bună bucată de vreme.

Un an mai târziu, în martie 2011, criminalul a evadat de sub escortă pe un geam al Judecătoriei Moreni.

Apoi, a luat un taxi și a ajuns pe un câmp situat în apropiere de Moreni, de unde a reușit să-și piardă urma în pădurea de lângă localitatea Ocniţa.

Timp de o lună, autoritățile l-au căutat fără spor, cu toate că au ridicat inclusiv un elicopter care a survolat zona. Galeș era obișnuit cu traiul în pădure. În cele din urmă, bărbatul a fost prins după ce, din întâmplare, un pădurar l-a văzut dormind și a sunat la numărul de urgență 112.

Un an mai târziu, Galeș și-a continuat seria crimelor. Încarcerat la Penitenciarul Mărgineni, unde era închis în regim de maximă siguranță, acesta și-a omorât cu bestialitate un coleg de celulă, pe care l-a lovit în cap cu un picior de scaun până când i-a provocat o fractură deschisă.

După crimă, conducerea închisorii a decis să-l transfere departe, în altă parte a țării. Ca urmare, a fost încarcerat într-o celulă de tranzit, de pe Secția a II-a a Penitenciarului Jilava, de unde bărbatul urma să fie urcat în autobuz și transportat la noua lui pușcărie.

La Jilava, Omul Pădurii a fost cazat într-o celulă în care se aflau alți doi criminali. Este vorba despre un interlop din Târgoviște, care își omorâse un rival cu sabia și Ștefan Simion zis Pașparache, un bucureștean din Sectorul 2, care violase mai multe femei, iar pe una o omorîse și îi dăduse foc.

Surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor au declarat, pentru Gândul, că acest Pașparache era în 2012 unul dintre cei mai violenți deținuți de la Jilava.

Acesta avea un fizic robust și obișnuia să-i agreseze pe restul deținuților, lucru care îi adusese o oarecare notorietate.

Sursele citate au explicat, pentru Gândul, că Pașparache era folosit de conducerea de atunci a închisorii ca „responsabil” pentru camera de tranzit, în condițiile în care deținuții cazați acolo pentru o noapte sau două obișnuiau să distrugă mobilierul sau televizorul, ori lăsau mizerie.

În noaptea respectivă, severul Pașparache avea, însă, să-l întâlnească pe Omul Pădurii. Un deținut care a executat mai bine de 20 de ani de detenție și care a devenit, între timp, vlogger, a descris, într-unul dintre vloggurile sale ce s-a întâmplat în noaptea respectivă în camera de tranzit, așa cum a auzit, la rândul său, de la un martor ocular.

Fostul deținut Daniel Racoș povestește că, de când a fost adus la Jilava, Eugen Galeș repeta într-una că ar omorî un gândac. Nu a spus niciodată la ce fel de gândac făcea referire, dacă avea vreo problemă cu gândacii din pușcărie sau dacă se referea, cu subînțeles, la cineva anume.

Cert este că undeva în jurul orei 04.00, Galeș a luat un scăunel din lemn și s-a apucat să-l lovească în cap cu bestialitate pe Pașparache.

Pașparache, salvat de un gardian care studia medicina
Daniel Racoș spune că, după primele dou-trei lovituri, violatorul criminal a început să strige după ajutor. Chiar s-a ridicat și s-a îndreptat către fereastră, strigând disperat după ajutor. Ba mai mult, panicat de perspectiva morții iminente, Pașparache ar fi încercat să se cațere pe peretele neted al celulei. „Așa a aflat și el că omul păianjen este un desen animat. În realitate, nu iese”, a spus Racoș.

Unul dintre deținuți ar fi încercat să-l facă pe Galeș să se opreasscă, însă, aplecat peste victimă și cu o tonalitate înfiorătoare a vocii, i-ar fi răspuns de două ori: „Taci mă! Taci mă!”

Surse din cadrul Adminiatrației Naționale a Penitenciarelor au spus, pentru Gândul, că gardienii aflați de tură nu au avut curaj să intervină, iar până la sosirea echipei de intervenție.

Norcul victimei a fost că unul dintre gardienii respectivi era student la medicină, în anul III. Acesta i-a dat lui Pașparache primul ajutor, mai ales că rănile sale erau foarte grave.

Deținutul rănit a fost transportat urgent la Spitalul Militar București, unde prognosticul medicilor a fosr rezervat, mai ales că pacientul prezenta mai multe fracturi craniene.

Chiar și așa, Pașparache a fost pus picioare, iar pentru tratament a primit inclusiv o întrerupere de pedeapsă.

În ce privește, însă, situația lui Galeș, lucrurile nu stăteau de loc bine. Din relatările deținutuli vlogger Daniel Racoș, criminalul în serie Eugen Galeș ar fi fost bătut sistematic, în special după evadarea din 2011.

Pentru că era maltratat cu bastoanele când se aștepta mai puțin, Galeș începuse să poarte haine groase, de iarnă, inclusiv pe perioada lunilor toride de vară.

Surse din ANP au declarat, pentru Gândul, că la zece ani distanță de la comiterea crimelor, Eugen Galeș împarte din nou camera cu mai mulți deținuți, tot persoane violente, dar este ținut sub observație de personalul închisorii. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:30

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Turcia suspendă toate relaţiile comerciale cu Israelul
03/05/2024 11:22

Turcia a suspendat joi relaţiile sale comerciale cu Israelul, după ce a restrans deja exporturile către această ţară in aprilie, ca răspuns la războiul din Faşia Gaza, a anunţat Ministerul turc al Com ...

Caz revoltător în Parcul Natural Apuseni. Polonezi prinşi cu 22 de maşini într-un raliu off-road clandestin
03/05/2024 06:09

Un grup de polonezi, imbarcaţi in 22 de maşini de teren, au fost opriţi de rangerii Parcului Natural Apuseni. Polonezii veniseră pentru un raliu in munţi, dar au fost nevoiţi să renunţe, alegandu-se şi ...

Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați“
01/05/2024 21:52

Schelete infiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite in „Barlogul Lupului", unde a locuit candva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani si polonezi au făcut această d ...

Armele ghidate de precizie ale SUA cad rând pe rând pradă războiului electronic al Rusiei. „După șase săptămâni, eficiența a scăzut la doar 6 %“
01/05/2024 21:11

O altă armă americană ghidată de precizie a fost aparent paralizată de războiul electronic rusesc, a declarat un oficial al Pentagonului. Munitia, care a fost rapid dezvoltată si transportată in Ucrain ...

NATO se pregătește de invazia Rusiei: are loc cel mai mare exercițiu militar de aproape 40 de ani, cu 90.000 de oameni
01/05/2024 19:20

 Romania participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional organizat, in luna mai, de Comandamentul Forţelor Terestre ale SUA in Europa şi Africa. SWIFT RESPONSE ...

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”
01/05/2024 16:13

Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul National „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis ur ...

Cum s-au îmbogățit peste noapte sute de mii de români în anii sărăciei crunte. „Am vândut o vacă și am băgat banii acolo”
01/05/2024 15:31

Cum s-au imbogătit peste noapte sute de mii de romani in anii sărăciei crunte. „Am vandut o vacă si am băgat banii acolo” Sute de mii de familii din Romania s-au imbogătit in anii 90, la scurt timp d ...

Primarul din Băile Herculane spune că taxa de stațiune pe care o plătesc turiștii este prea mică
29/04/2024 19:13

Turistii care vizitează statiunea Băile Herculane de 1 Mai si de Pasti vor fi nevoiti să plătească o taxă de statiune. Primarul Cristian Miclău a declarat la Radio Romania Resita că valoarea actuală a ...

Curtea Penală Internaţională se pregăteşte să emită mandate de arestare pe numele unor oficiali israelieni şi Hamas
29/04/2024 12:05

Curtea Penală Internaţională (CPI) se pregăteşte să emită mandate pe numele liderilor israelini şi Hamas in legătură cu Războiul din Faşia Gaza, declară cinci oficiali israelieni şi străini, re ...

Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat de către poliţişti într-un resort din Malta
29/04/2024 07:42

Prinţul Paul Phillipe al Romaniei a fost depistat intr-un resort, in urma activităţilor de cooperare intre Poliţia Romană şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică pentru News.ro. Fa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei