Povestea Moscheei Selimiye din oraşul Edirne, una dintre capodoperele istoriei arhitecturale turco-otomane şi mondiale. Monument UNESCO

Moscheea Selimiye din oraşul Edirne, una dintre capodoperele istoriei arhitecturale turco-otomane şi mondiale, a fost înscrisă pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO în anul 2011, potrivit site-ului http://whc.unesco.org.

Moscheea în formă pătrată, cu o singură cupolă mare şi patru minarete subţiri, domină orizontul fostei capitale otomane Edirne (Adrianopol), din partea europeană a Turciei. Complexul arhitectural include madrasas (şcoli islamice), o piaţă acoperită (bazar), o casă cu ceas, o curte exterioară şi o bibliotecă.

Edificiul în care se oficiază serviciul religios la mahomedani şi complexul înconjurător au fost construite între anii 1569 şi 1575 de către arhitectul Sinan (Mimar), la cerinţa lui Selim al II-lea, cel de-al 11-lea sultan al Imperiului Otoman. La fel ca toţi marii sultani, Selim al II-lea, fiu al celebrului Soliman (Suleyman) Magnificul sau Legiuitorul, a decis să construiască propria lui moschee. Moscheea a fost finalizată în decursul a şase ani, dar mai întâi au fost necesari opt ani pentru realizarea unei fundaţii solide. Edificiul a fost inaugurat la 14 noiembrie 1575, la trei luni după moartea lui Selim al II-lea.

Piatra de temelie a moscheii şi a palatului Selimiye a fost pusă chiar de către sultanul Selim al II-lea, menţionează www.trt.net.tr. La construcţia moscheei au contribuit circa 15.000 de persoane. Impunătoarea construcţie este vizibilă de la mari distanţe, însă adevărata sa valoare se află în interiorul ei. Cupola reprezintă una dintre realizările principale ale arhitectului Sinan. Cupola centrala uriaşă acoperă moscheea şi este sprijinită de opt coloane. Moscheea poate găzdui până la 6.000 de credincioşi musulmani, notează sursa citată anterior. Patru minarete cu trei rânduri de balcoane construite în cele patru colţuri ale clădirii se numără printre cele mai "graţioase" minarete din lume. Câte trei scări separate care duc la balcoane au fost plasate cu un succes arhitectural uimitor în interiorul minaretelor. Designul structural inovator a permis numeroase ferestre care creează un interior iluminat extraordinar.

Moscheea este clădirea centrală a complexului. Planul său constă dintr-o curte exterioară dreptunghiulară şi o sală de rugăciune dreptunghiulară, ambele măsurând aproximativ aceeaşi suprafaţă, arată https://archnet.org. Forma exterioară a acestor două componente este concepută pentru a atrage atenţia asupra cupolei centrale masive care domină întreaga clădire. Curtea este relativ joasă, cu cupole mici, discrete. Sala de rugăciune are forma unui bloc care se fixează în trei niveluri la un tambur octogonal cu contraforturi decorative ce se termină în pinaculi care atrag privirea în sus către cupola acoperită cu plumb. Cele patru minarete foarte înalte şi subţiri ale moscheii sunt plasate la colţurile cubului cupolat, atrăgând din nou privirea în sus.

Sinan, cel mai faimos dintre arhitecţii otomani din secolul al XVI-lea, care a lăsat opere importante de artă în istoria mondială a arhitecturii, considera această moschee drept apogeul activităţii sale profesionale. Cele mai bune materiale din piatră, marmură, lemn, sidef, ceramică au fost folosite în designul interior. Complexul este considerat cea mai armonioasă expresie realizată vreodată a unui "külliye" otoman, un grup de clădiri construite în jurul unei moschee şi administrate ca o singură instituţie.