Prefectul Sucevei estimează triplarea cazurilor de pacienți bolnavi de COVID. Spitalele vor avea nevoie de 900 de paturi

cover-covid-articol

Dimensiune font:

| 21-10-2020 11:21

 

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Alexandru Calancea, a estimat că, în perioada următoare, se va înregistra o creştere importantă a cazurilor de COVID-19 în spitalele din Suceava şi Rădăuţi, unde există deja un număr de 300 paturi dedicate bolnavilor infectaţi cu noul coronavirus.

Potrivit Prefecturii Suceava, analizele epidemiologice internaţionale estimează pentru România un maxim de cazuri COVID-19, la sfârşitul lunii noiembrie, când se aşteaptă o triplare a necesarului de paturi.

În acel moment este posibil să fie necesară o capacitate de cazare de aproximativ 900 de locuri, ambele spitale fiind depăşite. Printr-o decizie a DSP Suceava de a dedica 10% din fiecare unitate sanitară pentru patologia COVID, se obţine un număr suplimentar de 260 paturi, aspect ce a fost discutat cu managerii tuturor unităţilor medicale din judeţ în şedinţe ale CJSU anterioare, a explicat Prefectura Suceava.

Potrivit reprezentanţilor SJU Suceava, obţinerea unei capacităţi suficiente de cazare şi tratare a cazurilor COVID presupune dedicarea unui număr mult mai mare de paturi în unele unităţi sanitare, dar trebuie menţinută şi o capacitate de tratare a patologiei non-COVID la nivelul judeţului în SJU, cea mai performantă şi cu o capacitate de cazare de 1.200 locuri, în condiţiile în care aici se gestionează majoritatea patologiei acute medicale şi chirurgicale din judeţ, respectiv 75% din patologia traumatică.

Potrivit lui Calancea, la nivelul judeţului există capacitatea de a gestiona patologii atât COVID, cât şi non-COVID, dacă se urmăreşte aplicarea a două principii, respectiv utilizarea personalului medical cât mai adecvat tratării patologiei COVID, începând cu implicarea mai întâi a medicilor de boli infecţioase, apoi a medicilor din celelalte specialităţi medicale compatibile (pneumologia, medicina internă, nefrologia, gastroenterologia, neurologia, cardiologia, diabetologia) şi implicarea mai întâi a unităţilor sanitare mai puţin dotate cu aparatură sau personal pentru gestionarea urgenţelor chirurgicale şi obstetricale şi la final a celor mai performante unităţi.

Analiza specialiştilor din SJU Suceava şi a medicilor epidemiologi de la DSP Suceava a fost aceea de a transforma progresiv unităţile din judeţ în sectoare COVID pentru formele uşoare.

Concluzia unanimă a fost că fără suportul şi colaborarea unităţilor spitaliceşti din judeţ şi în lipsa unui plan gradual care să asigure buna gestionare a resurselor umane şi materiale, a pacienţilor COVID, SJU Suceava nu va putea asigura asistenţa medicală a cazurilor non-COVID.

 

Prefectul Alexandru Moldovan a solicitat conducerii DSP Suceava să finalizeze activitatea de verificare şi analiză a unităţilor medicale din judeţ până joi şi să transmită către Ministerul Sănătăţii propunerile de introducere în circuitul de gestionare a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, urmând ca în şedinţa CJSU de vineri să prezinte lista spitalelor din judeţ ce vor prelua pacienţi COVID, inclusiv sectorul respectiv şi numărul de paturi aferent la fiecare unitate medicală în parte.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:30

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Învierea, sărbătoarea luminii
03/05/2024 10:32

Se pare că denumirea de Paşte a fost folosită de primii creştini la inceputul comemorării anuale a Cinei celei de taină care avea loc in seara zilei de 13 Nissan sau in Joia de dinaintea Duminicii Î ...

Legumele și fructele din piețele ieșene, verificate la nitrați
03/05/2024 10:27

În paralel cu actiunea de verificare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale de către membrii comisiei mixte constituită prin Ordin al prefectului, in această perioadă, in pietele agroalimentare ...

La Iași, șase din zece șomeri sunt bărbați
03/05/2024 10:15

Numărul şomerilor inregistraţi oficial in judetul Iasi a crescut in luna februarie 2024 comparativ cu aceeasi lună a anului trecut, arată datele făcute publice de conducerea Directiei Judetene de Statisit ...

Istoria și disciplinele Socio-umane aduc premii la Iași
03/05/2024 10:00

Elevii ieşeni au venit acasă cu premii binemeritate, atat de la Olimpiada Natională de Stiinte Socio-Umane, organizată la Baia Mare in judetul Maramures, cat si de la Olimpiada Natională de Istorie, organi ...

Barometrul crizei: de 1 mai, „privaţii” nu şi-au mai luat liber
03/05/2024 09:24

 Atat datele prezentate de către Guvern, cat şi statisticile puse la dispoziţie de către INS nu dau motive de ingrijorare romanilor. Nu suntem in criză, viitorul se prefigurează unul roz, se incearc ...

Primarul Iașului, mesaj de încurajare pentru maestrul Florin Piersic
03/05/2024 09:00

În preajma Sfintelor Sărbători ale Pastelui, primarul Mihai Chirica i-a transmis un mesaj de incurajare maestrului Florin Piersic, aflat in aceste clipe pe patul de spital după interventia chirurgical ...

Un copil din Bacău, prins conducând autoturismul pe DN 12A
03/05/2024 08:45

Politistii Sectiei 7 Politie Rurală Brusturoasa au depistat, pe 1 mai, in flagrant delict, un tanăr de 15 ani, din localitate, in timp ce conducea un autoturism pe DN 12A, fără a detine permis de conducere ...

  Mijloacele de transport în comun vor circula până la ora două, în noaptea de Înviere!
03/05/2024 08:45

Circulatia mijloacelor de transport in comun din municipiul Iasi va fi prelungită pană la ora două in noaptea de Înviere, anuntă Compania de Transport Public (CTP). „Dorim să vă bucurati de S ...

Centru de recuperare de tip ambulatoriu destinat persoanelor cu afecțiuni neuromotorii
03/05/2024 08:30

Directia Generală de Asistentă Socială si Protectia Copilului (DGASPC) a depus spre finantare către Guvernul Romaniei un proiect in valoare de 3.376.214,68 lei fără TVA privind infiintarea unui centru de ...

Numărul salariaților din județul Iași, în creștere
03/05/2024 08:22

Efectivul de salariati din judetul Iasi la data de 1 martie 2024 a fost de 195.146 de persoane, in crestere cu 3.352 de persoane (+1,7%) fată de luna corespunzătoare din anul 2023 si in crestere cu 665 de per ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei