Premierul Greciei, chef în plină pandemie. Kyriakos Mitsotakis a luat prânzul alături de 30 de persoane

media-161275761838954700

Dimensiune font:

| 08-02-2021 08:15


Un val de critici a stârnit în Grecia participarea premierului Kyriakos Mitsotakis la un prânz în balconul locuinţei unui parlamentar al partidului de guvernământ, alături de alte 30 de persoane, mai ales că acest prânz a avut loc chiar în ziua intrării în vigoare a noilor restricţii pentru combaterea pandemiei de coronavirus, scrie presa elenă, preluată de Rador.

Noile măsuri prevăd interzicerea circulaţiei după ora 18:00 în timpul weekendurilor în zonele cu rate mari de infectare, precum Attica, Salonic şi Halkidiki. De asemenea, majoritatea magazinelor vor rămâne închise în weekend, în timp se supermarketurile, farmaciile şi benzinăriile se vor închide la ora 17:00. În aceste condiţii, imaginile publicate pe internet de o localnică, înfăţisându-l pe premierul grec la masă alături de membri ai echipei sale şi de reprezentanţi ai comunităţii locale, fără a părea că se respectă distanţarea fizică, au devenit virale şi au stârnit critici din partea adversarilor politici.

Prânzul a avut loc sâmbătă, în timpul vizitei efectuate de Mitsotakis în insula Ikaria pentru a marca începutul campaniei de vaccinare pe insulele îndepărtate ale Greciei. Gazda acestui prânz, un parlamentar al partidului de guvernământ, a încercat să justifice întâmplarea, spunând că la sfârşitul unui periplu prin mai multe insule l-a invitat pe premier la un "prânz improvizat şi scurt" la care au fost respectate "toate măsurile". El a explicat aglomeraţia din balcon prin faptul că "lumea a venit în mod spontan" pentru a-l vedea pe premier de aproape.

Sub presiunea reacţiilor publice, duminică, cu o întârziere de o zi, a venit şi explicaţia purtătorului de cuvânt al guvernului grec, care a respins acuzaţiile opoziţiei că ar fi fost vorba despre o petrecere în plină pandemie şi a insistat că a fost vorba despre un prânz în aer liber, la care masca a fost scoasă doar pe perioada în care a fost luată masa. Grecia a înregistrat duminică 733 de cazuri noi şi 21 de decese, ridicând numărul total al cazurilor la 163.946 şi pe cel al deceselor la 5.972 de la începutul pandemiei.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ministrul Intotero - „Tinerii sunt cei care pot aduce schimbarea
02/05/2024 13:38

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a afirmat, joi, că primul lucru pe care il observă atunci cand lucrează cu tinerii este motivaţia puternică de a veni cu soluţ ...

Firea promite cǎ nu îi ia partidul lui Ciolacu: Societatea românească nu e pregătită
01/05/2024 20:59

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a negat, in cadrul unui interviu televizat, că si-ar dori preluarea conducerii partidului si a dat asigurări că dacă va castiga alegerile nu va accepta ...

Marcel Ciolacu și Gabriela Firea, vizită electorală la Depoul Dudești. Ce le-au promis angajaților STB
01/05/2024 16:43

Premierul Marcel Ciolacu a mers, miercuri, de 1 Mai, la Depoul Dudesti din Bucureti, insotit de candidata PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea. Prim-ministrul le-a promis angajatilor STB că "va lupta" pe ...

„Oamenii vor condiții civilizate de trai, pentru ca tinerii, copiii să revină acasă, să fie alături de familiile lor”
01/05/2024 13:10

 * dialog cu Bogdan Cojocaru, presedintele PSD Iasi, candidat al acestei formatiuni politice la functia de presedinte al Consiliului Judetean Iasi - Domnule Cojocaru, sunteti implicat din ce in ce mai asi ...

Alegerile prezidențiale, cu trei luni înaintea expirării mandatului
01/05/2024 07:59

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care stabileşte că alegerile pentru preşedintele Romaniei pot avea loc cu cel mult 3 luni inainte de luna in care mandatul de preşedinte ajunge la ter ...

Ciolacu: „Vrem să curăţăm rapid de păcănele 90% dintre localităţile ţării”
01/05/2024 07:53

* păcănelele sunt interzise in localităţi cu populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, iar care nu-şi mută urgent aparatele răman fără licenţă Guvernul a inceput aplicarea noii legi privind inter ...

S-a dublat numărul secțiilor de votare din străinătate!
30/04/2024 07:51

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat luni că, la alegerile europarlamentare din 9 iunie, MAE va organiza peste 900 de secţii de votare, cel mai mare număr de secţii de votare organiz ...

BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot la europarlamentare/ UDMR deschide lista
29/04/2024 15:05

UDMR se va afla pe prima pozitie a buletinului de vot la alegerile europarlamentare, iar pe locul doi Alianta electorală PSD PNL, potrivit extragerii la sorti efectuată de presedintele BEC, Vasile Bicu. UDMR ...

Vești proaste pentru Klaus Iohannis. Turcia a decis să-l sprijine pe Mark Rutte la șefia NATO
29/04/2024 14:49

Turcia a decis să sprijine candidatura prim-ministrului olandez in exerciţiu, Mark Rutte, la funcţia de secretar general al NATO, a transmis luni agenţia olandeză de presă ANP, citand diplomaţi de la NAT ...

Calendarul electoral
29/04/2024 08:00

În calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile europarlamentare şi locale programate in ziua de 9 iunie 2024, aprobat de Guvern, urmeză cateva „zile de foc”. Potrivit c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei