Primăria Iaşi a pregătit 1.000 de persoane pentru a lupta cu zăpezile!

1zapada2
1zapada1

Dimensiune font:

| 19-11-2023 23:59

Efectele ninsorilor căzute începând de vineri au fost combătute cu 27 de autospeciale * de asemenea, au fost împrăştiate 35 tone de material antiderapant * o atenție deosebită a fost acordată, încă de la primii fulgi, zonelor Bucium, Copou și Moara de Vânt, după care au fost trimise echipe suplimentare pe cu sărărițe pe Şoseaua Nicolina, Şoseaua Iași - Voinești, strada Sărărie, Moara de Vânt și Bucium

Municipiul Iași s-a aflat, până ieri dimineaţă, într-o avertizare „cod galben” de precipitaţii, ninsori şi intensificări aşe vântului, pretext suficient pentru ca autorităţile  locale şi cele judeţene să intre în alertă. Primul care a areacţionat a fost primarul primarul Mihai Chirica, care a dispus organizarea și activarea Comandamentului de Iarnă al municipiului Iaşi, respectiv asigurarea utilajelor, personalului și stocurilor necesare acțiunilor de deszăpezire din sezonul rece 2023 - 2024. Ca în fiecare an, Comandamentul de iarnă va fi coordonat de Citadin SA. De altfel, la baza Citadin SA va funcţiona şi Dispeceratul care va asigura permanenţa în cadrul Comandamentului de Iarnă. „Nu mai puțin de 157 de utilaje de diferite categorii sunt pregătite pentru eventualele intervenții din această iarnă, iar circa 1.000 de persoane sunt instruite și pregătite pentru a interveni în teren”, a spus primarul Mihai Chirica. 

Cum se va interveni

Toate societăţile din subordinea Primăriei Iaşi sunt pregătite pentru intervenţii pe zona lor de activitate. Citadin SA are pregătite 84 de utilaje, din care 50 proprii și 34 închiriate, care vor fi folosite pe toate segmentele de drumuri din municipiul Iaşi. Permanența este asigurată de 38 de angajați (un supracontrol, un dispecer, opt șefi de trasee și 28 de muncitori), dar sunt pregătite să intervină în caz de necesitate în jur de 250 de persoane.

La rândul ei, SC Salubris SA va acţiona în special pe trotuare cu 28 de utilaje. Compania poate mobiliza 228 de persoane, din care 157 de lucrători de salubrizare stradală.

Şi Servicii Publice SA au un parc auto pregătit pentru intervenţii format din 30 de autovehicule, având în stoc deja pregătiți 100 metri cubi de material antiderapant. Iar pentru activitățile de întreținere a spațiilor verzi, tăieri / toaletări de arbori și intervenții în zonele de pantă, versanți, poduri, pasaje, parcuri și cimitire, Servicii Publice SA are pregătie pentru intervenții în jur de 330 de persoane.

Compania de Transport Public Iași are pregătite 15 autovehicule pentru intervenţii atât la reţeaua fir contact, calea de rulare şi macaze, cât şi în refugiile şi staţiile de transport în comun. Ca personal, compania poate interveni în orice moment cu un număr de 25 de persoane.

Nu în ultimul rând, Direcția de Asistență Socială va asigura spațiile necesare de cazare pentru persoanele fără adăpost sau cele afectate de fenomenele meteorologice periculoase. În acest sens, Primăria Municipiului Iași face apel la ieșeni ca, dacă observă persoane fără adăpost în spații deschise în această perioadă cu temperaturi negative, să apeleze numărul unic de urgențe 112 sau Dispeceratul Poliţiei Locale. Persoanele astfel identificate vor fi conduse la spital sau la Direcția de Asistență Socială pentru a primi ajutorul necesar.

35 de tone de clorură de sodiu au ajuns deja pe străzile din oraş

În ceea ce privește stocurile de material antiderapant, în baza Citadin se află deja depozitate 1.800 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitor dintr-un contract de 9.000 de tone, 149 de tone de clorură de calciu dintr-un contract de 1.000 de tone, 23 de tone de motorină Euro 5 dintr-un contract de 600 de tone.

Şi Salubris are deja pregătite în stocuri 59 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitor dintr-un contract de 200 de tone, 48 de tone de nisip dintr-un contract de 200 de tone şi 26 de tone de clorură de calciu dintr-un contract de 200 de tone.

Deja o parte dintre aceste stocuri au început a fi folosite. „Citadin SA a intervenit cu 14 sărărițe, 4 autobasculante, 7 tractoare, 1 buldoexcavator, 1 încărcător frontal și 24 de muncitori. O atenție deosebită a fost acordată încă de la începutul ninsorilor  zonelor Bucium, Copou și Moara de Vânt. Apoi, au fost trimise echipe suplimentare pe cu sărărițe pe șos. Nicolina, șos. Iași - Voinești, str. Sărărie, Moara de Vânt și Bucium. Până acum echipele Citadin SA au utilizat 35 de tone de clorură de sodiu cu inhibitori”, a mai spus primarul Mihai Chirica.  

Singurele probleme semnalate au fost cele referitoare la înaintea maşinilor pe drumurile judeţene. Oficialii Companiei de Transport Public Iaşi, operator de transport pe Zona Metropolitană, au menţionat că au fost nevoiţi să modifice traseul autobuzul de pe ruta 202, care nu a mai întors în stația City View, având capătul în Centru Păun. De asemenea, două autobuze de pe traseele 701 şi 702 s-au pus în mişcare doar după sosirea în zonă a utilajelelor de deszăpezit, fiind probleme pe sectoarele Breazu,  sensul spre Horleşti, repectiv staţia Breazu spre Rond Păcurari.

Situații critice pe drumurile naționale

Peste 50 de situaţii au necesitat intervenţia echipajelor Secţiei Drumuri Naţionale Iaşi, care au fost solicitate să tracteze sau să scoată din decor autovehicule echipate cu anvelope de vară sau extrem de uzate, cu toate că judeţul s-a aflat sub Cod Galben de ninsori abundente.

Cele mai multe situaţii de acest fel au fost întâlnite pe Drumul Naţional 28, Cozia - Răducăneni, dar şi pe Drumul Naţional 24, Poieni - Păun, la intrarea în municipiul Iaşi dinspre Vaslui. „Aceste incidente nu s-au soldat cu urmări grave, ci doar cu pagube materiale şi blocaje inerente în trafic. Echipajele DRDP Iaşi intervin în permanenţă pentru asigurarea circulaţiei, pe toate sectoarele din administrare”, au transmis cei de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi.

Pentru că în zonă a nins abundent, utilajele DRDP Iaşi au înaintat cu dificultate, atât din cauza aglomeraţiei dar, mai ales, a blocajelor generate de deraparea autoturismelor echipate necorespunzător pentru sezonul de iarnă. 

DRDP Iaşi a lansat un nou apel către conducătorii auto de a nu pleca la drum fără echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru sezonul de iarnă. „Acest lucru poate genera nu doar cozi în trafic şi amenzi din partea Poliţiei, ci şi producerea de evenimente rutiere grave. Circulaţi cu atenţie”, spun cei de la DRDP.

Din cauza ninsorii abundente zeci de maşini au rămas blocate în zăpadă în apropiere de Iaşi. „Am fost solicitaţi pentru asigurarea de măsuri specifice la un accident rutier produs în comuna Ciurea. În evenimentul rutier au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau nouă persoane. La locul solicitării a acţionat Detașamentul 2 de Pompieri Iași cu autospeciala de intervenție cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, un echipaj de prim ajutor calificat și o autospecială de primă intervenție, a spus Georgică Onofriasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, care a menționat faptul că au fost sesizate şi situaţii în care autoturismele au derapat pentru că nu erau echipate corespunzător pentru sezonul de iarnă.

Şoferii fără anvelope de iarnă riscă amenzi mari

Referitor la autovehiculele care circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, acestea trebuie să fie dotate cu anvelope omologate de iarnă. Anvelopele trebuie să aibă inscripția M+S sau M.S sau M&S. În caz contrar, șoferii sunt drastic amendați. Potrivit legii, dacă un conducător auto a circulat pe drumuri acoperite cu zăpadă, polei sau gheață ,fără cauciucuri de iarnă, acesta riscă o amendă cuprinsă între 1.305 și 2.900 de lei.

De asemenea, certificatul de înmatriculare al autovehiculului va fi reținut și va fi eliberată dovadă fără drept de circulație. Laura RADU, Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:44

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Viitorul sună bine pentru tinerii din Moldova!
21/05/2024 08:39

Gura Humorului a găzduit in week-end unul dintre cele mai complexe si dinamice evenimente dedicate tinerilor din zona Moldovei, Tabăra RYLA Med+ Moldova — Rotary Youth Leadership Awards. Evenimentul, or ...

Consilierii locali, la ultima şedinţă!
21/05/2024 08:11

Unanimitate pentru toate proiectele * consilierii locali s-au intrunit luni, 20 mai, in ultima şedinţă ordinară din acest manadat, pe a cărei ordine de zi s-au aflat 26 de proiecte de hotărare * in mai p ...

Au fost depuse primele oferte pentru lucrările la Cinematograful „Tineretului”
21/05/2024 07:54

* potrivit indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a proiectului se ridică la peste 27 milioane de lei * in prezent, Cinematograful „Tineretului” este administrat de către Ateneul Naţio ...

Centura Ușoară de Ocolire, blocată la Schitul Tărâța
21/05/2024 07:45

* Centura Uşoară de Ocolire a Municipiului Iaşi, care are ca scop decongestionarea traficului din municipiu, va avea o lungime de 73 de km şi va traversa zece comune -Popricani, Rediu, Letcani, Voinesti, Ho ...

Iaşul va avea un centru regional de gimnastică artistică
21/05/2024 07:30

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Iaşi 2020 şi-ar putea mări, de anul viitor, numărul de secţii, prin infiinţarea celei de gimnastică artistică. Astfel, la propunerea consilierului local Liviu Gavril, memb ...

Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de apă și de canalizare, modificat
21/05/2024 07:18

Luni,  contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă  si de canalizare incheiat intre Asociatia Regională a Serviciilor de Apă – Canal Iasi (ARSACIS) si ApaVital ...

Tragedie înainte de cununie. Ionela și George, cei doi motocicliști morți în accidentul de lângă Iași, urmau să se căsătorească
20/05/2024 20:01

Ionela si George, cei doi tineri din judetul Galati, care si-au pierdut viata in groaznicul accident rutier produs duminică, 19 mai 2024, pe drumul ce leagă Iasiul de Vaslui, trebuiau să se căsătorească i ...

Cum arde la buzunare lipsa colectării selective în România. De vină este toată lumea, iar penalitățile sunt uriașe
20/05/2024 19:36

Indiferenta si slaba gestionare a deseurilor costă scump. Romania este repetentă la colectarea selectivă a deseurilor, din perspectiva normelor europene, mai ales in mediul rural. Neindeplinirea cerintelor U ...

Vești bune pentru utilizatorii transportului în comun din Iași. Investițiile vizează și persoanele nevăzătoare
20/05/2024 18:08

Iesenii primesc vesti bune din partea Companiei de Transport Public. In curand, va fi implementat un proiect important care vizează toate statiile de asteptare din oras. Astfel, compania intentionează să ad ...

O angajată de la Parchetul Vaslui a vrut să se sinucidă la birou. Pe numele ei a fost deschis dosar penal
20/05/2024 17:30

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere prin incendiere in cazul angajatei de la Parchetul Vaslui despre care se crede că ar fi incendiat ni ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei