Prinţul Harry, în proces cu tabloidul Daily Mail

2023-03-27T091825Z_1219849770_RC2820AGBSNH_RTRMADP_3_BRITAIN-ROYALS-NEWSPAPERS

Dimensiune font:

| 27-03-2023 14:30

Prinţul Harry s-a prezentat luni dimineaţă la Curtea Supremă din Londra, unde se desfăşoară o audiere în cadrul procesului intentat companiei care publică tabloidul Daily Mail, Associated Newspaper (ANL), acuzată de mai multe celebrităţi că a obţinut o serie de informaţii personale într-o manieră ilegală, informează AFP şi Reuters.

Imaginile difuzate de postul de ştiri Sky News l-au arătat pe prinţul britanic, în vârstă de 38 de ani, în timp ce cobora dintr-un microbuz şi intra în clădire, unde, în cadrul unor audieri ce vor dura timp de patru zile, compania care publică Daily Mail va încerca să stopeze cercetările legale demarate de fiul cel tânăr al regelui Charles al III-lea, cântăreţul Elton John şi actriţa Liz Hurley. Printre reclamanţi se află şi soţul cântăreţului Elton John, producătorul de film David Furnish, şi actriţa Sadie Frost.

Însă unul dintre cei mai notabili acuzatori este, probabil, Doreen Lawrence, mama adolescentului de culoare Stephen Lawrence, care a fost ucis în 1993 în urma unui atac rasist. Ea a primit ulterior titlul de baroneasă pentru campaniile sale umanitare.

Tabloidul Daily Mail a militat pentru aducerea asasinilor fiului ei în instanţă şi a afirmat că acuzaţiile care o implică sunt "îngrozitoare şi complet nefondate".

Apariţia surprinzătoare la Londra a prinţului Harry, care se deplasează doar în mod excepţional în Regatul Unit, are loc cu puţin timp înaintea ceremoniei de încoronare a noului suveran britanic, programată în data de 6 mai. Stabiliţi în Statele Unite după ce au părăsit cu mare scandal familia regală în 2020, Harry şi soţia lui, Meghan, au fost invitaţi să asiste la ceremonie, dar nu au anunţat deocamdată în mod public dacă vor da curs acestei invitaţii.

Revenirea ducilor de Sussex în Regatul Unit pentru a asista la ceremonia de încoronare face obiectul multor speculaţii apărute în presa britanică în ultimele luni, după criticile virulente formulate de cuplul princiar la adresa familiei regale a Marii Britanii.

După un documentar difuzat de Netflix în decembrie, prinţul Harry a publicat la începutul lunii ianuarie un controversat volum de memorii, intitulat "Spare" ("Rezeva"), în care îşi povesteşte adolescenţa marcată de consumul de droguri şi de alcool şi detaliază ruperea relaţiilor cu tatăl său, Charles, şi cu fratele lui mai mare, prinţul William.

Iniţial, regele britanic nu ar fi trebuit să fie prezent în ţară luni şi marţi întrucât avea programată o vizită de stat în Franţa, care a fost însă amânată din cauza climatului social dificil şi al protestelor violente organizate în această ţară din cauza reformei pensiilor, promovată de preşedintele Emmanuel Macron.

În cadrul procedurii judiciare demarate la Londra, şase persoane au acuzat ANL - care publică Daily Mail, The Mail on Sunday şi Mail Online - că a folosit detectivi privaţi pentru a le intercepta telefoanele mobile, că a plasat microfoane în reşedinţele şi automobilele lor şi că a mituit poliţişti pentru a obţine informaţii confidenţiale.

Atunci când procedura a fost anunţată la începutul lunii octombrie 2022, grupul media a respins "total şi fără ambiguitate aceste defăimări groteşti, care nu par a fi altceva decât o tentativă planificată şi orchestrată pentru a atrage titlurile din Daily Mail în scandalul interceptărilor telefonice vizând articole vechi de 30 de ani".

Presa tabloidă din Regatul Unit a fost zguduită în urmă cu zece ani de mai multe scandaluri provocate de interceptările ilegale practicate la începutul anilor 2000.

Prinţul Harry a dat deja în judecată Mail on Sunday pentru defăimare din cauza unui articol ce viza aranjamentele sale de securitate şi a câştigat anul trecut despăgubiri din partea aceluiaşi supliment duminical după o altă acuzaţie de defăimare.

Soţia lui, Meghan, a câştigat şi ea în 2021 un proces intentat ANL pentru încălcarea dreptului la confidenţialitate după tipărirea unei scrisori adresate tatălui ei. Prinţul Harry este aşteptat să se prezinte la tribunal în luna mai pentru a depune mărturie într-un proces intentat pentru defăimare unui alt tabloid, Daily Mirror, în urma unor acuzaţii de interceptări telefonice ilegale.

Intruziunea mass-media a fost unul dintre motivele pe care Harry şi Meghan le-au invocat atunci când au renunţat la îndatoririle lor oficiale în cadrul familiei regale britanice şi s-au mutat în California pentru a-şi construi noi vieţi şi cariere.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Iubita lui Gică Popescu, prinsă când îl înșela pe președintele Farului Constanța. Despărțirea „Baciului” a făcut deliciul presei în anii 90
13/05/2024 20:45

Gică Popescu este un nume extrem de cunoscut in lumea fotbalului, insă, putină lumea stie povestile din viata acestuia. A trecut printr-un dezastrul sentimental atunci cand a vrut să isi facă pentru prima ...

Un panda uriaş brun, filmat în condiții speciale
13/05/2024 14:33

Un panda uriaş brun care trăieşte in sălbăticie a fost surprins de camerele de filmat in Munţii Qinling din provincia Shaanxi, situată in nord-vestul Chinei, fiind doar pentru a 11-a oară cand un exempl ...

Scandal ENORM la Eurovision. Reprezentanta Israelului, Eden Golan, a fost huiduită de spectatori
11/05/2024 17:02

Bambie Thug, care reprezintă Irlanda la Eurovision, a făcut apel la Uniunea Europeană de Radio si Televiziune (EBU) să „aibă constiintă„ si „umanitate”, in timp ce sefii concursulu ...

„Sexul din filme este foarte real”: Schimb de replici spumos între Stormy Daniels și avocata lui Donald Trump în timpul procesului de la New York
10/05/2024 13:33

 A doua zi de audieri a fostei actrite de filme pentru adulti Stormy Daniels, in cadrul procesului in care Donald Trump este acuzat la New York că a efectuat plăti ilegale pentru a-i cumpăra tăcerea, a ...

Autoritatea  Electorală Permanentă: În campania electorală sunt interzise spectacolele, focurile de artificii, bannerele, mesh-urile, corturile publicitare
10/05/2024 12:38

  Autoritatea Electorală Permanentă precizează, vineri, că in campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, fiind interzisă utilizarea vehicu ...

Un italian va primi despăgubiri pe viață de la AstraZeneca drept daune cauzate de vaccin
10/05/2024 12:30

Compania AstraZeneca va trebui să despăgubească un cetătean italian care a dat-o in judecată pentru reactii adverse grave la vaccinul anti-Covid. Acest lucru a fost făcut cunoscut de Codacons, care s-a oc ...

O femeie de afaceri originară din România candidează la alegerile locale din Las Vegas
10/05/2024 12:23

O femeie de afaceri originară din Romania candidează la alegerile locale din Las Vegas, care vor avea loc in 2024. Irina Hansen, de 45 de ani, si-a anuntat oficial candidatura pentru functia de primar al ora ...

Un tânăr român a murit blocat într-un container de haine vechi
10/05/2024 12:13

Costantin Romeo Ionut Antonie a murit luni seara in Canonica d’Adda, in provincia Bergamo, blocat intr-un container de colectare a hainelor uzate. Tanărul, de 23 de ani, de origine romană, isi spunea Jo ...

MIT nu va mai solicita declarații privind angajamentul față de diversitate din partea viitorilor profesori
08/05/2024 17:30

Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) a anuntat că nu va mai solicita declaratii privind angajamentul fată de diversitate din partea viitorilor profesori, relatează The Hill. Universitatea a prec ...

Roxette revine cu o nouă solistă, Lena Philipsson
08/05/2024 15:39

Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea in activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a forma ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei