Proiect: toate tezele de doctorat din perioada 1990-2016 vor fi verificate. Prevederile inițiativei semnate de Sorin Cîmpeanu

000000000000000000000 newsalert

Dimensiune font:

| 25-08-2021 18:26

Toate tezele de doctorat din perioada 1990 - 2016 vor fi verificate, conform unui proiect de ordin al Ministerului Educației, arată educatieprivata.ro.

Conform sursei citate, verificările vor fi efectuate de universitățile în care s-au susținut tezele de doctorat.

Proiectul, asumat de ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, a fost supus dezbaterii publice.

Art. 1 (1) Instituțiile de învățământ superior care au eliberat diplome de doctor, conform
prevederilor legale, în perioada ian.1990-iun.2016, au obligația să elaboreze o Strategie proprie de prevenire și combatere a fenomenului de plagiat și să demareze activitatea de verificare a respectării eticii și deontologiei universitare în elaborarea tezelor de doctorat.

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com.

(2) Strategia proprie de prevenire și combatere a fenomenului de plagiat menționată la alin (1) va fi elaborată și publicată pe site-ul fiecărei universități până la sfârșitul anului 2021.

(3) Pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor alin. (1), în cadrul fiecărei instituții de învățământ superior se înființează, adaptat la dimensiunea activității și specificul fiecărei universități, o structură administrativă distinctă (serviciu/birou) care are atribuții: digitizarea și verificarea tuturor tezelor de doctorat, precum și formarea de formatori în etică și integritate.

(4) Atribuțiile structurii prevăzute la alin (3) se corelează cu activitatea Secretariatului IOSUD.

Art. 2 (1) Analiza tezelor de doctorat se realizează conform unei planificări stabilite de fiecare instituție de învățământ superior. Conducerea școlilor doctorale susține activitatea de verificare.

(2) Ulterior finalizării verificărilor se întocmește un raport detaliat cu privire la respectarea/nerespectarea eticii, calității și deontologiei universitare la nivelul tezelor de doctorat verificate, raport care va fi transmis Ministerului Educației.

(3) În cazul în care se constată abateri de la etica și deontologia universitară este sesizată, în conformitate cu legislația în vigoare, comisia de etică din cadrul instituției de învățământ superior, iar Ministerul Educației va fi informat în acest sens.

Art. 3 (1) Ministerul Educației asigura finanțarea instituţiilor de învăţământ superior de stat pentru activitatea de prevenire și combatere a fenomenului de plagiat.

(2) Finanțarea activității de verificare a tezelor de doctorat din cadrul instituțiilor de învățământ superior se face în anul 2021 din fondul pentru finanțarea situațiilor speciale conform prevederilor legale, în cuantum de 25.017.031 lei.

Art. 4 Direcția Generală Învăţământ Universitar și instituţiile de învăţământ superior de stat şi particulare vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 5 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Garden Fest by USV Iași – totul pentru grădina ta,  începe mâine Evenimentul este adresat comunității iubitoare de plante, flori și natură
26/04/2024 10:12

 Peste 50 de expozanti au spus „prezent” la Garden Fest, un eveniment de exceptie organizat de Universitatea de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi (USV), pe 27 si 28 ...

 Rezultate remarcabile ale alergătorilor USV Iași,  la Semimaratonul organizat de Salvați copiii
26/04/2024 09:49

  Echipa Universitătii de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi (USV) prezentă la Semimaratonul Iasi 2024 a reusit să obtină rezultate remarcabile la mai multe categorii propu ...

România a obținut aur și argint la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete
21/04/2024 07:51

​Lotul Romaniei la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete (European Girls’ Mathematical Olympiad), desfăsurată anul acesta in Georgia a obtinut rezultate spectaculoase. Locul 2 in clasamentul ...

Vacanța de primăvară începe în 27 aprilie / Calendar Evaluare Națională și Bacalureat 2024
20/04/2024 14:15

 Elevii si copiii de grădinită vor intra in vacanta de primăvară incepand din 27 aprilie si pană in 7 mai, a treia zi de Paste, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educatiei. După vacanta de ...

PNRR: U.A.T. Comuna Tutova, în calitate de Beneficiar, anunță demararea proiectului ,,Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale nr. 1 sat Tutova și a structurilor școlare arondate din comuna Tutova, județul
18/04/2024 11:50

 COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” U.A.T. Comuna Tutova, in calitate de Beneficiar, anuntă demararea proiectului ”Dotarea cu mobilier, mat ...

PNRR: U.A.T. Comuna Tutova, Beneficiar, anunță demararea proiectului ,,Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale nr. 1 sat Tutova și a structurilor școlare arondate din comuna Tutova, județul Vaslui
17/04/2024 12:33

 COMUNICAT DE PRESĂ   „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” U.A.T. Comuna Tutova, in calitate de Beneficiar, anuntă demararea proiectului ”D ...

Ministerul Educaţiei verifică platforma digitală de corectare, în vederea Evaluării Naționale
16/04/2024 15:42

Ministerul Educaţiei face reglaje la plaforma digitală de corectare, cu aproape două luni inaintea inceperii examenelor naţionale de anul acesta. Va fi prima dată cand toate lucrările de la Evaluarea Na ...

Țările nordice și baltice au mai mulți absolvenți decât media UE
15/04/2024 14:19

Tările din Europa unde populatia are studii superioare sunt in special cele din regiunile nordice si baltice, iar femeile sunt, in general, cele mai educate. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Euro ...

Ministrul francez al Educației propune oficial eliminarea telefoanelor în școli: Sunt mulți elevi care se uită în pauză, se filmează, iar asta creează perturbări sau distrageri
12/04/2024 00:08

Ministrul francez al Educatiei, Nicole Belloubet, a propus oficial ca elevii de gimnaziu să isi lase telefoanele la intrarea in scoli si să le recupereze la finalul programului, măsura fiind menită dă redu ...

Vacanța de Paște 2024. Când intră elevii în vacanță și când se întorc la școală
05/04/2024 19:33

 Elevii vor avea vacanta de Paste in perioada 27 aprilie - 7 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educatiei. După vacanta de Paste, elevii se vor intoarce la scoală pentru ultimul modul al an ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei