Raiul hoţilor, tâlharilor, bătăușilor şi al beţivanilor la volan

Vorbeam, vara trecută, cu o poliţistă de la o secţie din Iaşi. Una tinerică, sub 30 de ani, dar deja foarte experimentată. Îmi confirmă ipoteza: „Da, noi îi prindem rapid pe infractori, sunt camere de supraveghere peste tot în oraş, le deschidem dosare penale, avem probe chiar în exces, dar degeaba. Munca noastră e în zadar! Dosarele ajung în instanţă şi acolo se termină totul. Rezoluţia de încetare a procesului penal e cel mai des întâlnită. De asta nici nu le pasă răufăcătorilor”, concluzionează ea. A desenat perfect fenomenul, unul prea costisitor pentru bugetul de stat şi fără vreo finalitate utilă.

Se cheltuiesc bani la greu, se supraaglomerează instanţele, poliţiştii muncesc supranormat, şi asta de ani buni, rezultat zero. După ani şi ani, duium de declaraţii, înfăţişări, termene de judecată, finalul e un mare fâs. Nu se întâmplă nimic. Ori magistraţii decid încetarea procesului penal, ori se dă ceva cu amânare, nu discutăm aici despre şi mai numeroasele condamnări cu suspendare. Practic, infractorul nu păţeşte nimic şi-şi vede liniştit de treabă. Şi de fărădelegile lui.

Furturi, loviri sau alte violenţe, tâlhării, scandaluri în public, ameninţări cu moartea, toate astea rămân nesancţionate. La fel şi alte multe fapte ce periclitează siguranţa publică. Conducere fără permis, părăsirea locului accidentului, conducere sub influenţa alcoolului, infracţiuni privind regimul de deţinere a câinilor agresivi şi periculoşi. Întâmplări ce s-au soldat cu victime omeneşti, familii năruite, vieţi distruse, statul român se dovedeşte foarte milostiv cu autorii. Îi iartă.

Anul trecut, doar pe teritoriul judeţului Iaşi, unul din cele 42 de unităţi administrative ale ţării, chiar dacă e cel mai mare în ce priveşte populaţia (ca suprafaţă, Timişul şi Suceava sunt mult peste), s-au dat 530 sentinţe de acest fel. La nivel naţional, ar însemna pe undeva la vreo 23.000 dosare penale. Care se judecă vreme de ceva ani. Trebuie magistraţi, grefieri, avocaţi, jandarmi, săli încălzite şi luminate, calculatoare, specialişti IT (care să intervină în caz de ceva). Ochiometric, măcar 200.000 de oameni, plătiţi de la buget. Şi nicidecum cu salariul minim pe economie...

Nu mai punem la socoteală pensionarii din sistem, magistraţii şi jandarmii.

În nici trei luni, 76 de inculpaţi ieşeni, dovediţi, au scăpat de procesele penale

Nici anul acesta nu a început mai bine. Până vineri, 22 martie, cele şapte instanţe din judeţ (Judecătoriile Iaşi, Paşcani, Hârlău, Răducăneni, Curtea de Apel, Tribunalul şi Tribunalul Militar) au scos cu basma curată 76 infractori. Pentru pasionaţii de statistică: e vorba de 10 şoferi ce au condus fără permis, nouă bătăuşi, nouă hoţi, doi şoferi ce au făcut accidente soldate cu victime şi au fugit de la locul faptei, 14 care au condus beţi, un deţinător de câini agresivi, trei ameninţători. În rest, nu chiar pericol public. Favorizarea făptuitorului, abuzul de încredere, falsul în declaraţii ori evadarea. Dar, totuşi.

Toate aceste dosare presupun cheltuieli, bani ce le plătesc cetăţenii oneşti, sunt daune ce nu se recuperează nicicând, iar fenomenul se tot dezvoltă de când cu Decizia Curţii Constituţionale de acum doi ani, cea a înjumătăţit, practic, termenul de prescripţie a faptelor. Aşa au scăpat răfăcătorii şi vor tot scăpa.

Nu prezintă interes public ori a intervenit prescripţia

În motivarea hotărârilor judecătoreşti, formulări precum „nu prezintă interes public” ori „a intervenit prescripţia” au devenit un leit-motiv, un tipar. Poţi fura nestingherit salam din supermarket, castraveţi din piaţă, băutură dintr-un bar, poţi smulge poşeta unei bătrâne sau să furi un portofel în tramvai, e liber, nu păţeşti nimic. Chiar dacă eşti prins în fapt, chiar dacă poliţiştii fac un dosar beton. „Nu prezintă interes public”, conchid magistraţii de-acum mult prea plictisiţi de astfel de procese.

Au şi ei dreptatea lor. Pentru o  legătură de ridichi ori o conservă ce a şaprlit infractorul X, chiar nu merită osteneala. Hoţii ce se aleg cu o condamnare cu executare trebuie să recidiveze la greu. Minim cinci-şase furturi. Şi asta, în scurt timp.

La fel şi cu tâlharii. Au dat în cap, victima n-a mierlit, e OK. Chit că violentatul a avut nevoie de două – trei luni de spitalizare. Nu mai există „vătămare corporală gravă” în Noul Cod Penal. Dacă jefuitul n-a pierdut sume imense, ducă-se cu Domnul!

Deşi-s speţe penale, deci se judecă mult mai repede decât cele civile, tot durează ani de zile. Mai întâi, plângerea şi deschiderea anchetei, apoi strângerea probelor, printre care, audierea martorilor. Dacă-s mulţi şi n-au niciun amestec, e teribil de greu să-i aduci în sala de judecată. Fie că au sucombat, fie că-s prin străinătăţuri, fie că n-au chef. E celebru cazul cu tăiatul ilegal de lemne de la Ţibana, 107 inculpaţi, aproape o mie de martori, au trecut ani şi ani, s-a constatat prescripţia. Au scăpat de condamnare, dar şi Statul Român de nişte bani. Avocaţii şi magistraţii se pot declara mulţumiţi, că li s-au mai rotunjit conturile.

Evadarea, un fonfleu

Când intri pe portalul instanţelor de judecată şi vezi cazuri de evadare, te gândeşti automat la Papillon, Contele de Monte Cristo şi alţii ca ei. Panică maximă, deţinut periculos, acum în libertate. Nici vorbă de aşa ceva, e un pur fonfleu. N-a rupt nimeni gratiile, niciun deţinut n-a dat în cap la gardieni pentru ca să fugă, nimeni n-a sărit pârleazul ghimpat, nici cei scoşi la muncă pe tarla nu şi-au dihocat ghiulele şi lanţurile de la picioare, a dispărut moda asta de aproape 200 de ani.

Acum, evadarea înseamnă că eşti sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, trebuie să ceri voie de la procurorul de caz pentru a ieşi din casă. Chiar dacă e vorba ca să mergi la magazin să-ţi iei pâine, ulei, prenadez ori bandă de prins muştele pe timp de vară. În caz că ai omis chestia asta birocratică, te alegi instant cu încă un dosar penal. Pentru „evadare”. Dosar care, precum şi cele de mai sus, se clasează. Că nu prezintă interes public ori a intervenit prescripţia.

Timp pierdut, bani pierduţi şi pentru ce? Statistica poate că e cinică, dar nu minte. Cu banii astfel irosiţi, s-ar putea face multe lucruri utile societăţii. Marcel FLUERARU