Regii și reginele care au suferit de mutații și defecte ereditare cauzate de consangvinizare

rege_bpg

Dimensiune font:

| 21-11-2022 12:20

 Consangvinizarea, conceperea de copii în cupluri ai căror membri sunt înrudiți din punct de vedere biologic, a fost o caracteristică a familiilor regale încă de când au apărut primele dinastii.

Pe hârtie, ideea pare foarte bună: te căsătorești cu o rudă și păstrezi genealogia pură concepând urmași care vor păstra puterea în familie. Iar dacă în sânul familiei se naște o dispută, părțile aflate în conflict vor fi împăcate printr-o căsătorie. Ce ar putea să meargă prost?

1. Lui Ferdinand I de Austria îi plăcea să se rostogolească în coșul de gunoi

 

Ferdinand I de Austria și hidrocefalia sa evidentă, o afecțiune pe care nici măcar pictorii regali nu o puteau ignora. Foto: Wikimedia

 

Descendent al Ioanei de Castilia, Ferdinand I de Austria s-a născut în 1793 dintr-un cuplu format din doi aristocrați care erau de două ori veri primari: împăratul Francisc al II-lea și Maria-Tereza.

Ferdinand s-a născut cu hidrocefalie, o altă afecțiune comună printre Habsburgi. Hidrocefalia, adică prezența apei în cutia craniană, pune presiune pe țesuturile sensibile și duce la vătămări ale creierului. 

De asemenea, Ferdinand avea celebra „falcă de Habsburg” și suferea de epilepsie. În ciuda nevolniciei sale, regele a insistat ca el să moștenească tronul pentru a duce mai departe genealogia regală și principiile de succesiune monarhică.

De-a lungul vieții sale, Ferdinand a fost rege al Ungariei, Austriei, Boemiei, Lombardiei și Veneției. Din cauza dizabilităților sale, nu controla în mod direct chestiunile de stat. Acestea erau rezolvate de consilieri și regenți.

 

Fotografie a lui Ferdinand I la bătrânețe, circa 1870. Foto: Wikimedia

 

De-a lungul domniei sale, una dintre activitățile preferate a fost să se așeze pe gura unui coș de aruncat hârtii și să se rostogolească pe podea. În mod surprinzător, a rămas pe tron vreme de 18 ani – abdicând în favoarea nepotului său, Franz Josef, în 1848 – și a murit la vârsta de 82 de ani.

După domnia lui, niciun alt Habsburg nu a mai fost încoronat rege al Boemiei. 

2. Regina Victoria, un izvor de hemofilie

În secolele XIX și XX, o mare parte a fețelor regale ale Europei aveau o legătură cu regina Victoria într-un fel sau altul. Fiica ei, prințesa Alice, era mama țarinei Alexandra Romanov, ultima țarină a Rusiei.

Victoria a fost bunica ultimului vicerege al Indiei și străbunica ducelui de Edinburgh. Genele Victoriei s-au răspândit în întreaga Europă.

 

Regina Victoria. Foto: Wikimedia

 

Iubitul ei – prințul Albert – era, de fapt, vărul ei primar, ceea ce înseamnă că toți copiii reginei au fost rezultatul consangvinizării. De asemenea, regina suferea de hemofilie, pe care a transmis-o copiilor ei și, apoi, fețelor regale din întreaga Europă.

Victoria nu a suferit semnificativ de pe urma bolii, însă unul dintre copiii ei și cinci dintre nepoții ei au murit în urma unor complicații cauzate de această afecțiune. 

Hemofilia apare atunci când ambii părinți au gena recesivă care o declanșează, iar regina Victoria avea un subtip unic, numit Hemofilie B.

S-au făcut speculații dacă Edward, ducele de Kent, era într-adevăr tatăl biologic al reginei. Pentru ca progeniturile lor să sufere de hemofilie, era necesar ca atât Victoria, cât și prințul Albert să fie afectați de această boală.

Faptul că o boală atât de rară și recesivă a fost prezentă la ambii veri primari a dat naștere la speculații care spun că regina însăși a fost produsul consangvinizării.

3. Urina albastră a regelui George și Revoluția Americană

 

„George al III-lea”, de Allan Ramsay, 1762. Foto: Wikimedia

 

Regina Victoria a fost ultimul monarh al Casei de Hanovra, o familie celebră pentru consangvinizare și anomaliile genetice rezultate din ea. Regele George al III-lea al Angliei, rămas în istorie drept monarhul care a pierdut coloniile americane, aparținea aceste dinastii și s-ar putea să fi suferit de o boală rară numită porfiria.

Porfiria este o afecțiune genetică din cauza căreia cel afectat suferă de pusee de nebunie, iar culoarea urinei sale este purpuriu-albăstruie.

Însă analizele științifice recente au pus la îndoială acest diagnostic, susținând că regele suferea pur și simplu de o boală mintală, posibil tulburare bipolară, care ar fi putut fi cauzată de consangvinizarea din interiorul Casei de Hanovra.

În timpul stărilor de nebunie, regele scria într-un mod cu totul diferit – frazele sale puteau atinge lungimea de 400 de cuvinte. Se știa că vorbea fără oprire până când îi apăreau spume la gură.

 

Ilustrație din 1798 care îl înfățișează pe John Bull (nume sub care era reprezentat poporul englez în caricaturi) trăgând un pârț pe portretul regelui George al III-lea. Foto: Wikimedia

 

De fapt, istoria și-l amintește drept „regele nebun”. Ca să fie tratat, erau folosite cămăși de forță și băi reci. Este de înțeles că o persoană aflată într-o asemenea stare mintală a pierdut războiul cu revoluționarii americani.

De asemenea, regele suferea de afecțiuni ale pielii (posibil cauzate tot de consangvinizare), care erau tratate cu un medicament obținut din gențiană. Se știe că gențiana cauzează o coloratură purpuriu-albăstruie a urinei, ceea ce dat naștere teoriei conform căreia regele suferea de porfirie. 

4. Maria cea Nebună a Portugaliei avea probleme de temperament

Maria I a Portugaliei, cunoscută drept „Maria cea Pioasă” sau „Maria cea Nebună”, a fost rezultatul unei lungi descendențe de consangvinizare. S-a căsătorit cu un unchi, astfel că fiul rezultat din relație, prințul Joao, era totodată și vărul propriei sale mame!

Se știe că, în copilărie, Maria era profund credincioasă, uneori până la limita normalului. Acasă, scotea adeseori urlete ca un animal. Când duhovnicul ei a murit, în 1791, Maria a început să facă crize în care urla și se jeluia, fiind sigură că este blestemată.

 

„Dona Maria I, Regină a Portugaliei”, de José Leandro de Carvalho, 1808. Foto: Wikimedia

 

Doctorul Francis Willis, care îl tratase și pe regele nebun al Angliei, George al III-lea, a fost adus în Portugalia ca să trateze regina.

A diagnosticat-o drept nebună și i-a impus niște tratamente îngrozitoare, care includeau băile reci, învinețirea (vânătăile erau create intenționat) și administrarea de laxative. Tratamentele nu au dat rezultate. 

În cele din urmă, regina a devenit incapabilă să își îndeplinească sarcinile regale și în locul ei a fost numit un regent.

Prințul Joao, care suferea și el de pe urma problemelor genetice cauzate de consangvinizare, a fost considerat ca fiind prea incompetent pentru a ocupa funcția de regent în 1799. Când Franța a invadat Portugalia, familia regală a fugit în Brazilia, unde regina a și murit în 1816.

5. Împărăteasa Elisabeta a Austriei era depresivă și anorexică

 

Împărăteasa Elisabeta este înfățișată aici cu părul lung (pictură de Franz Xaver Winterhalter, 1864), unul dintre cele două așa-zise „portrete intime”. Aceasta era pictura preferată a lui Franz Josef; o ținea pe un perete în biroul său. Foto: Wikimedia

 

Elisabeta (ai cărei părinți erau veri) s-a măritat cu vărul ei, Franz Josef. Elisabeta făcea parte din Casa Wittelsbach, un clan notoriu pentru consangvinizare și pentru afecțiunile de care sufereau membrii săi.

Dar Elisabeta era renumită și pentru frumusețea ei, în zilele noastre fiind comparată uneori cu prințesa Diana. Însă, așa cum se întâmplă adeseori printre copiii care sunt rezultatul consangvinizării, suferea de probleme mintale, ceea ce a dus la instalarea depresiei. 

De-a lungul domniei ei, începând cu căsătoria cu împăratul în vârstă de 23 de ani, Elisabeta a devenit cunoscută pentru dispoziția ei timidă și melancolică.

Afectată de nervozitate și depresie, mânca foarte rar și, foarte probabil, suferea de anorexie. Pe lângă faptul că nu mânca, obișnuia să facă exerciții fizice în mod obsesiv, de obicei timp de câteva ore în fiecare zi.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum se făceau micii acum peste 100 de ani? Rețeta din 1920, de la „Caru' cu Bere”
01/05/2024 18:14

Cum se făceau micii acum peste 100 de ani? O retetă din 1920, scrisă intr-o epistolă chiar de bucătarul-sef de la renumitul restaurant „Caru' cu Bere” contine secretul preparării corecte a cel ...

Sute de aparate de radar vor fi folosite pe toate şoselele din ţară în minivacanţa de 1 mai şi de Paşte
01/05/2024 14:16

Sute de aparate de radar vor fi folosite pe toate şoselele din ţară in minivacanţa de 1 mai şi de Paşte. Poliţiştii nu vor sta doar pe şosele, ci şi pe pasarele sau in diverse refugii, pentru a măsu ...

Atenție la vopseaua pentru ouă! Poate fi toxică!
01/05/2024 14:12

Vopseaua pentru ouăle de Paşte poate conţine peste 10 E-uri, susţine Asociaţia InfoCons. Organizaţia recomandă achiziţionarea acesteia din locuri autorizate şi atrage atenţia că pot apărea probleme ...

O femeie din Bihor a sunat la 112 ca să spună că fiul ei s-a sinucis. De fapt, ea l-a omorât
01/05/2024 13:12

O femeie din Bihor a ajuns in Arestul Poliţiei după ce, marti seara a sunat la 112 să sesizeze faptul că fiul ei s-a injunghiat cu cuţitul de bucătărie in piept şi a murit. Ajunşi la locul faptei, poli ...

Mâncare pentru bebeluși, plină de otrăvuri
30/04/2024 14:45

Autoritătile sanitare din Romania au emis o alertă alimentară după ce s-a descoperit o substantă toxică intr-un sortiment de mancare destinat bebelusilor. Produsul afectat, „Paste cu broccoli, morc ...

Un bucureștean urmărit internaţional din categoria Most Wanted a fost prins în Italia
30/04/2024 13:50

Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru spălare a banilor, a fos ...

Gerard Depardieu, la un pas de a fi arestat pentru agresiune sexuală
29/04/2024 13:18

Actorul Gerard Depardieu a fost convocat luni pentru a fi plasat in arest preventiv la sediul Poliţiei Judiciare din Paris, unde urmează să fie interogat in legătură cu acuzaţiile de agresiune sexuală fo ...

Premiul Internaţional pentru Ficţiune Arabă, atribuit unui romancier palestinian deţinut în închisorile israeliene
29/04/2024 11:22

Un romancier palestinian deţinut in inchisorile israeliene din 2004 a caştigat duminică Premiul Internaţional pentru Ficţiune Arabă (IPAF), unul dintre cele mai prestigioase trofee din universul literatur ...

CTP și Piedone, pe aceeași ”lungime de undă”
29/04/2024 00:11

Cristian Tudor Popescu ii răspunde jurnalistului Cristian Tudor Popescu, după ce acesta l-a criticat intr-un mesaj pe Facebook si l-a numit ”candidatul usturoi” „Un vitelus de unde suge trebuie să fa ...

Lucian Mîndruță:
29/04/2024 00:08

Lucian Mindrută, persoană publică extrem de activă in mediul online, a făcut recent o confesiune surprinzătoare. Jurnalistul a spus că se implinesc 10 ani de cand nu a mai pus gura pe alcool. Decizia are ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei