Alfabetul şi ciorba caldă

 

Ministerul Educației a dublat numărul școlilor incluse în programul „Masa Caldă”'și a mărit alocația zilnică, de la 10 la 15 lei, pentru fiecare copil. Cu toate acestea, alimentele nu au ajuns încă la elevii care au mare nevoie de ele. În România, peste 300 de școli au fost înscrise în proiect.

Măsura, aprobată nu demult de Guvern, urmăreşte prevenirea abandonului şcolar şi a excluziunii sociale. Mulţi copii nu merg la şcoală pentru că părinţii nu au cu ce să le asigure pacheţelul, alţii pentru că nu au haine ori rechizite. S-a tot vorbit despre problemele din sistemul de învăţământ, au fost scoase pe tapet tot felul de situaţii, dar pare-se că soluţii se găsesc mai greu. Abandonul şcolar este în creştere, la fel şi cazurile de agresiune în sălile de curs. S-a ajuns ca elevii să transforme sala de curs în alcov, să sară la bătaie la profesorii pe motiv că au luat note mici ori să se snopească între ei, spre deliciul colegilor, care filmează şi postează filmuleţele pe net. Măsurile sunt foarte puţini şi nu se văd deloc rezultatele.

Măsura guvernamentală de a le oferi o masă caldă copiilor proveniți din medii defavorizate (sau, mai pe de-a dreptul, sărmani) este foarte bună, dar nu suficientă. În multe dintre satele României sunt copii care veneau la şcoală tocmai pentru a primi acel corn şi lapte ori ciorba caldă. Situaţia se regăseşte şi în aşezările urbane. Ce-i drept, există şi cealaltă faţă a medaliei, unde puştii se bat cu lapte ori îl aruncă peste gard, dar aici este vorba de lipsa de educaţie, nu de cea a hranei.

Atraşi de o masă gratuită mulţi copii îşi vor ocupa locurile în bănci, dar acest lucru nu are neapărat drept consecinţă şi rezultate şcolare mai bune. Ca notele să crească este nevoie de implicarea cadrelor didactice şi revenim la vechea problemă în care nu sunt mulţi cei care fac treabă aşa cum trebuie. Ori dascăl care îşi respectă misiunea ştie că înainte de toate este nevoie să cunoşti un copil, să-i ţii sufletul în palmă şi să-l joci, vorba lui Noica, la fel ca pe un pumn de grâu -- „e bun de sămânţă ori nu?”. Înainte de toate este nevoie să-i afli pasiunile, să vezi la cel este priceput, ce face cu plăcere, ce îl mâhneşte, ce îl motivează până la capăt. E nevoie să-i măsori şi cunoştinţele acumulate, prin teste şi note ori calificative, dar să-i afli şi trăirile şi, dacă poţi, să îl ajuţi să transforme orice tristeţe în bucurie. Eiii, nu ar fi rău nici să relaţioneze mai mult cu familia şi aici sunt total de acord cu acele programe gen Şcoala părinţilor, însă puţini dascăli o fac. Aş putea spune că doar acei care şi-au asumat şi partea de apostolat a meseriei îşi fac cu adevărat misiunea, iar rezultatele se văd. Sunt mulţi copii sărmani în ţară, iar România este lider european la acest capitol. Masa caldă oferită de oamenii Puterii îi va ajuta, dar nu este suficient pentru ca programul să-şi atingă scopul, adică să reducă din abandonul şcolar. Pentru astfel de rezultate este nevoie de mai mult, de implicarea totală a lucrătorilor din sistemul educaţional, cărora să le vină în ajutor şi comunitatea, să facă „împreună lucrare”. Copiii au nevoie să fie hrăniţi şi îmbrăcaţi, dar şi să ştie că sunt iubiţi, că sunt apreciaţi pentru ceea ce sunt şi ce fac, să simtă că aparţin unui grup, mai ales cei mai puţin norocoşi care nu au parte de familii care să-i ocrotească.

Ca orice program, va fi evaluat, iar de va fi bine, va continua. Indiferent de ce vor decide oamenii guvernării, viaţa prichindeilor îşi va urma cursul. Dacă oficialii de la Bucureşti vor dori să le fie într-adevăr mai bine, ar trebui să aibă grijă şi de sufletul lor, nu doar de trup şi uneori de minte.

Din păcate, împinşi de sărăcie, tot mai mulţi elevi români nu se mai prezintă la cursuri. 35.000 au renunțat la școală doar anul trecut.

Maura ANGHEL