Revelioane vechi și noi

 Îmbulzeală, agitație, nervi întinși la maxim, trafic de coșmar, așa arată, de foarte mulți ani, luna decembrie. Lumea aleargă în toate părțile, cheltuie bani cu nemiluita. Nu contează cât au muncit ca să-i adune, cheltuială să fie că doar e perioada cadourilor, a darurilor dorite sau mai puțin așteptate.

Mallurile sunt ticsite, la fel și hipermarketurile care aproape că stau să pice sub greutatea mușteriilor. Rafturile se golesc cu viteza luminii, casele de marcat aproape că iau foc, la fel și străzile care gem sub greutatea mașinilor încărcate până la refuz cu sacoșe pline cu mâncare (multă, să fie, nu contează cât arunci după ce sărbătoarea s-a încheiat), jucării, haine ochioase și tot felul de lucruri inutile la care în restul anului nici nu te uiți, dar acum parcă ți-au luat ochii. Și mințile, că într-o perioadă normală nimeni nu aruncă banii pe geam așa cum face în decembrie. Are luna asta un dar aparte de a ne suci mințile și de a ne goli buzunarele. Ne prefacem să suntem veseli, parcă și pe dușmani îi iertăm mai ușor, uităm de colegii pisălogi, dăm telefoane în neștire la rudele de care în timpul anului nici nu ne pasă, ne distrăm în restaurante și la spectacole ieftine, dar fără de care nu am fi cool. De fapt, nici nu suntem, doar ne prefacem că așa dă bine. Pe Instagram și pe Facebook curg pozele cu mese ticsite de bucate indigeste, ne lăudăm familia, îi transformăm în eroi pe copii (nu contează câți peri albi ne-au scos!) și facem o podoabă de preț din bradul de Crăciun, împodobit cu tot felul de gnomi și zâne care nu au de-a face cu tradiția noastră. De fapt, nici nu ar da bine să atârnăm în pomul de Crăciun vreo figurină cu Baba Dochia, pentru asta e luna martie, și nici cu Prâslea cel Voinic, nu este așa de hazliu precum renul Rudolf!

Uităm ceea ce contează cu adevărat – să fim noi înșine, cei autentici, să ne facem un bilanț personal în care să ne recunoaștem greșelile de peste an, să găsim soluții de a le repara și să ne bucurăm de ceea ce am reușit să facem bine. Dacă am fi sinceri cu noi și am da deoparte tot kitsch-ul care ne înconjoară de sărbători și în care ne scufundăm voit ne-am bucura mult mai mult, așa cum era pe vremea copilăriei celor care au trăit și înainte de anii 90 sau a celor care au cunoscut perioada interbelică (știu, sună a nostalgie sau a lecție de istorie, dar este adevărat).

Pe urmele eleganței

Până în anii 90, Revelioanele se petreceau acasă, în fața televizoarelor la care pe atunci chiar aveai ce să vezi. Programele special realizate pentru noaptea dintre ani erau pregătite cu mult timp înainte și erau girate de actori de mare clasă. Scheciurile chiar aveau umor, monologurile aveau substanță, iar melodiile erau pline de armonie. Ținutele artiștilor erau impecabile, elegante, arătau respect și pentru ei, și pentru cei în fața cărora urmau să se prezinte. De fapt, televizorul era principalul invitat în casele tuturor. Nu erau revelioane în aer liber și nici focuri de artificii, dar veselia parcă era mai multă. Bucuria de a fi împreună era reală!

Dând timpul și mai înapoi, până în vremea trăsurilor interbelice, putem admira petreceri mult mai elegante. Petrecerile de Revelion în palate atent gătite ori în staţiuni montane erau demonstraţii sublime de eleganţă şi rafinament, în ton cu moda din marile capitale europene.  „La 1 ianuarie vom da marele bal de Anul Nou, pentru care au fost trimise 2.500 de invitaţii. Palatul e mult prea îngust şi mic pentru enorma societate bucureşteană care s-a dublat în zece ani; numai ofiţeri au fost convocaţi 260”, îi scria regele Carol I fratelui său, Fritz, pe 28 decembrie 1882. Erau invitate personalităţi din armată, politică, diplomaţie şi din lumea artistică. Obiceiul instituit de primul monarh al României de a organiza de Revelion, la Curtea Regală, cea mai mare petrecere din Capitală a fost continuat şi după Marele Război. Însă, treptat, oferta s-a diversificat – petrecerea de Anul Nou, prilej de socializare, dar şi de a fi alături de cei apropiaţi, s-a mutat în casele marilor familii boiereşt, în restaurantele şi hotelurile mari. Gazdele concurau anual pentru titlul de cea mai aleasă masă şi cel mai spectaculos bal. Totul trebuia să fie în vogă, scump şi, fără îndoială, aliniat cu moda de la Paris ori Viena. Meniul de Revelion era bogat în feluri rafinate  precum raţă cu sos de portocale, curcan fript umplut cu castane,  caviar rusesc şi şampania franţuzească, parfeuri și fructe exotice. Eleganța și opulența erau cuvintele de ordine.

În timp, petrecerile s-au schimbat, la fel și oamenii. Mesele sunt încărcate și acum, iar chefurile se țin lanț în restaurante și la malluri. Lumea petrece și în stradă, cu ochii la scenele pregătite pentru artiștii plătiți cu sume exorbitante pentru prestații discutabile. Cei care preferă liniștea rămân acasă, cu ochii în televizor unde caută disperați vreun film pe care să nu-l fi văzut măcar de câteva ori. Asta în lipsa programelor atractive pe care nicio televiziune pare-se că nu știe să le ofere. Revelioanele de astăzi sunt doar zgomotoase, au pierdut demult din eleganță...

Maura ANGHEL