Tinerii din lumea arabă sunt în mare pericol. Trăiesc în medii violente și sunt foarte săraci

images

Dimensiune font:

| 04-03-2021 15:15

Regiunea Orientului Mijlociu şi Africii de Nord (Mena) deţine un dublu record mondial nedorit, pe cel al tinerilor care se confruntă cu sărăcia şi pe cel al copiilor care cad victimă violenţelor, a declarat directorul regional al UNICEF, Ted Chaiban, într-un interviu acordat joi agenţiei France Presse.

În pofida acestui bilanţ sumbru, există speranţe, cu condiţia construirii de noi relaţii între guverne şi tineri, la 10 ani de la declanşarea revoltelor din Primăvara arabă, a apreciat Ted Chaiban.

„După 2011, viaţa şi viitorul tinerilor au fost puse în pericol de înmulţirea conflictelor şi căderea preţurilor petrolului”, a notat oficialul UNICEF. Or, rezultatul este alarmant într-o regiune unde trăiesc 124 de milioane de tineri între 10 şi 24 de ani, adică 26% din populaţie, potrivit agenţiei ONU.

„Astăzi, 38 de milioane de copii şi adolescenţi au nevoie de ajutor umanitar în această regiune, cei mai mulţi din întreaga lume, iar acelaşi lucru este valabil şi în privinţa şomajului”, a afirmat Chaiban.

Rata şomajului este de 29% în Africa de Nord şi 25% în Orientul Mijlociu, fiind şi mai ridicată în rândul femeilor, de 39%, respectiv 41%.


„Pentru UNICEF, regiunea Mena reprezintă peste 50% din totalul apelurilor de fonduri pentru ajutor umanitar, ceea ce înseamnă o creştere semnificativă din 2011 din cauza degradării situaţii economice şi politice”, a subliniat Chaiban.

Perspectivele nu sunt îmbucurătoare: potrivit Băncii mondiale, ar fi nevoie de crearea a 300 de milioane de noi locuri de muncă până în 2050 pentru a satisface cererea pentru tinerii care intră pe piaţa muncii, adică circa 800.000 pe lună.

În acelaşi timp, această regiune, în care numeroase ţări sunt marcate de conflicte şi reprimări brutale, a cunoscut din 2011 o creştere exponenţială a violenţelor împotriva tinerilor, a adăugat directorul regional al UNICEF.

Potrivit acestuia, jumătate din cele 28.000 de „violări grave” împotriva tinerilor înregistrate în lume în 2019 s-au produs în şapte ţări din regiunea Mena, în condiţiile în care această cifră s-a dublat între 2017 şi 2019.

ONU încadrează sub termenul de „violări grave” rănirea sau uciderea de minori, recrutarea de copii soldaţi, violenţele sexuale, răpirile, atacurile asupra şcolilor şi spitalelor şi refuzul accesului umanitar la minori.


Şi „nu este decât partea vizibilă a aisbergului”, a atenţionat Juliette Touma, responsabilă regională pentru comunicare a UNICEF, numărul real de copii ucişi sau răniţi fiind aparent mult mai mare.

Acest lucru îl ilustrează şi statisticile Observatorului sirian pentru drepturile omului, conform cărora peste 22.000 de minori au fost ucişi în Siria de la începutul războiului civil, acum 10 ani.

Situaţia este agravată de pandemia de coronavirus, care a privat de participarea la cursuri 40% dintre elevi, din cauza lipsei de acces la învăţământ online în regiunea Mena. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Râsul, elixirul fericirii
09/05/2024 16:01

Cuvintele ca bucurie, ras infloritor si sănătate radiantă isi impletesc firul intr-o poveste ce deschide usa către o lume a fericirii. Într-un univers in care zambetul este monedă de schimb, iar ra ...

Travestiul în teatru. O istorie sensibilă a transformării și relevanței în scenă
07/05/2024 13:43

 În lumea teatrului, cu fiecare evolutie si fiecare fază a societătii, conceptele de gen si exprimarea acestora au fost mereu intr-o continuă transformare. Printre cele mai fascinante si mai indr ...

Pe urmele celor nouă fericiri
07/05/2024 07:10

Întelepciunea celor nouă fericiri transcende cuvintele, dezvăluind o lumină profundă asupra esentei umanitătii si căutării noastre pentru semnificatie si pace. Aceste precepte, găsite in Evangheli ...

Săptămâna Luminată, speranța și bucuria renașterii
07/05/2024 06:46

Săptămana Luminată este o perioadă de sărbătoare profundă, care urmează Pastelui, cand in calendarul crestin lumina invierii se răspandeste cu intensitate asupra lumii. Acest interval este perceput de ...

Povestea Luminii
07/05/2024 06:44

Istoria lumanărilor se intinde pe mii de ani, iar dezvoltarea lor este strans legată de evolutia civilizatiei umane. Cu fiecare pas inainte făcut de omenire, lumanările au avut un rol important in viata de ...

Pe urmele celor nouă fericiri
07/05/2024 06:43

  Întelepciunea celor nouă fericiri transcende cuvintele, dezvăluind o lumină profundă asupra esentei umanitătii si căutării noastre pentru semnificatie si pace. Aceste precepte, găsite in E ...

Laptele praf, povestea plecată din Massachusetts
06/05/2024 15:45

Odată, intr-un targ agitat, in vremuri de schimbare si rapiditate, o femeie ganditoare si ingenioasă numită Ruth Wakefield se confrunta cu o provocare in bucătărie. Era anii '30, iar oamenii isi doreau pra ...

Psihologia energetică, o punte între minte și corp
06/05/2024 14:11

  Într-o lume care se miscă rapid, unde stresul si anxietatea par să fie la ordinea zilei, psihologia energetică apare ca un far de lumină, promitand o abordare mai holistică si integrativă as ...

 Cultul personalității sau cum te poți prăbuși sub propria aroganță
06/05/2024 13:45

Fenomen psihologic si sociologic complex, manifestandu-se printr-o admiratie exagerată, adesea nejustificată, fată de o persoană, care este percepută de către adepti ca fiind supraomenească si infailibil ...

Tuk-Tuks: pulsul străzilor urbane
06/05/2024 11:45

Tuk-tuks, acele vehicule colorate, cu trei roti, care zburdă pe străzile aglomerate ale oraselor din Asia, Africa si America Latină, au devenit un simbol recunoscut al vietii urbane din aceste regiuni. Cu to ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei