Salariile ieşenilor, mai mici decât media pe ţară
Dimensiune font:
În pofida creşterilor salariale înregistrate în ultima lună a anului trecut, luna ianuarie nu a adus veşti bune pentru angajaţii ieşeni. Astfel, în prima lună a anului 2013 câştigul salarial mediu brut a fost de 1.964 de lei, în creştere cu 6,9% faţă de ianuarie 2012, iar cel mediu net a fost de 1.427 de lei. Comparativ cu luna decembrie salariul net a înregistrat o scădere de 6,7 procente. „Faţă de media pe ţară, câştigul salarial mediu net din judeţul Iaşi realizat în luna ianuarie 2013 a fost mai mic cu 7,8%”, au explicat reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi.
De asemenea, efectivul de salariaţi din judeţ la finalul lunii ianuarie era de 147.015 persoane, în creştere cu peste 3.500 de persoane comparativ cu luna corespunzătoare a anului 2012 şi cu 566 de persoane faţă de decembrie, anul trecut. (D. Chiru)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau