Aproape jumătate din populaţia lumii suferă de o formă de malnutriţie

UNI350941

Dimensiune font:

| 23-11-2021 11:45

Aproape jumătate din populaţia lumii suferă de o formă de malnutriţie, ceea ce are consecinţe nefaste atât pentru sănătate, cât şi pentru planetă, subliniază un raport publicat marţi, citat de AFP.

Raportul anual intitulat Global nutrition report (GNR), ale cărui date provin de la organizaţii ca ONU, FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură), OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) şi Fondul ONU pentru copii UNICEF consemnează că astăzi 48% dintre oameni mănâncă ori prea mult, ori prea puţin.

În ritmul actual, lumea nu va reuşi să îndeplinească opt dintre cele nouă obiective stabilite de OMS pentru 2025 în materie de nutriţie, notează organizaţiile.

Este vorba în special de a reduce emacierea copiilor (atunci când sunt prea slabi raportat la înălţime) şi întârzierile de creştere (atunci când copiii sunt prea scunzi pentru vârsta lor), precum şi obezitatea în rândul adulţilor.

Raportul estimează că aproape 150 de milioane de copii sub cinci ani suferă de întârzieri de creştere, peste 45 de milioane sunt emaciaţi şi alţi aproape 40 de milioane sunt supraponderali.

În acelaşi timp, peste 40% dintre bărbaţii şi femeile lumii (2,2 miliarde de oameni) sunt supraponderali sau obezi, conform aceluiaşi raport.

"Decesele evitabile survenite ca urmare unei alimentaţii inadecvate au crescut cu 15% din 2010", reprezentând astăzi "un sfert din totalul deceselor în rândul adulţilor", a declarat pentru AFP preşedinta grupului de experţi independenţi ai GNR, Renata Micha.

"Rezultatele pe plan mondial arată că alimentaţia noastră nu s-a îmbunătăţit pe parcursul ultimilor zece ani şi constituie în acest moment o ameninţare majoră pentru sănătatea oamenilor şi pentru planetă", a adăugat aceasta.

Potrivit raportului, oamenii nu consumă cantităţile recomandate de alimente benefice pentru sănătate cum sunt fructele şi legumele. Şi, după cum era de aşteptat, consumul de astfel de alimente este cel mai scăzut în ţările cu venituri mici.

În schimb, în ţările cu venituri mai mari se consumă în cea mai mare măsură alimente cu efecte nocive asupra sănătăţii cum sunt carnea roşie, produsele lactate şi băuturile îndulcite şi tot în aceste ţări se înregistrează şi cel mai mare număr de persoane supraponderale.

GNR a mai calculat că cererea alimentară globală a generat circa 35% din emisiile de gaz cu efect de seră, în 2018. "Alimentele de origine animală au în general o amprentă ecologică per produs mai ridicată decât alimentele de origine vegetală", se menţionează în raport.

Acesta a consemnat, totodată, că pe lângă faptul că a perturbat sistemele alimentare şi de sănătate, pandemia de COVID-19 a împins circa 155 de milioane de persoane suplimentare în sărăcie extremă. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Societatea DORADENTAL SRL, derulează începând cu data de 03.04.2024, proiectul “Investiție în tehnologie de vârf în protetică dentară”, cod SMIS 313498
29/04/2024 16:02
Societatea DENTARIONCLINIQUE SRL, derulează începând cu data de 10.04.2024, proiectul “Spre o nouă eră a stomatologiei”, cod SMIS 313491
29/04/2024 15:54

 COMUNICAT DE PRESĂ Aprilie 2024 SPRE O NOUĂ ERĂ A STOMATOLOGIEI Societatea DENTARIONCLINIQUE SRL, derulează incepand cu data de 10.04.2024, proiectul “Spre o nouă eră a stomatologiei&r ...

Cafeaua cu lapte poate avea un efect nebănuit asupra organismului
29/04/2024 00:05

O cafea cu lapte poate avea un efect antiinflamator benefic datorită combinaţiei de proteine şi antioxidanţi din această băutură, care dublează capacitatea celulelor sistemului imunitar de a lupta impot ...

16 alimente foarte bogate în minerale / Aceste elemente sunt necesare pentru funcționarea inimii și a creierului
28/04/2024 14:32

 Mineralele sunt elemente care se găsesc in pămant si in alimente si care sunt esentiale pentru viată. De exemplu, mineralele sunt necesare pentru functionarea inimii si a creierului, precum si pentru p ...

Cum susții sănătatea oaselor și a articulațiilor: 5 sfaturi pe care să le pui în practică din timp
28/04/2024 10:53

Cum sustii sănătatea oaselor si a articulatiilor: 5 sfaturi pe care să le pui in practică din timp.  Sănătatea oaselor si a articulatiilor este esentială pentru starea ta de bine. Ele protejeaz ...

Avertisment de la Protecția Consumatorilor de 1 mai: 'Atenție la mici și bere!'
28/04/2024 10:04

Refuzati produsele din carne tocată pentru care există indoieli privind calitatea si modul de informare prin etichetare, iar la cumpărarea berii fiti atenti la starea ambalajelor si aspectul lichidului, aver ...

OMS avertizează asupra excesului de antibiotice, în pandemie
28/04/2024 07:18

La nivel global, trei sferturi din persoanele spitalizate au fost tratate cu antibiotice, avertizează Organizatia Mondială a Sănătătii. Atentie! In conditiile in care doar 8% aveau intr-adevăr nevoie de ...

Cât de sănătos este să renunți la lift și să urci scările. Poate reduce riscul bolilor cardiovasculare și chiar cel al unui deces prematur
27/04/2024 12:00

Poate că este tentant să luati liftul, dar alegerea scărilor vă poate ajuta să trăiti mai mult timp, potrivit cercetărilor. Oamenii de stiintă au vrut să investigheze dacă urcatul scărilor, ca form ...

Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
27/04/2024 11:36

Un medic si triatlonist in varstă de 83 de ani, care la 40 de ani a luat decizia să-şi schimbe regimul de viaţă, a impărtăsit principiile unei diete despre care crede că l-au ajutat să trăiască o via ...

Noi propuneri de optimizare a bugetului de stat cu ajutorul medicamentelor generice și biosimilare
27/04/2024 09:55

Optimizarea costurilor in sistemul de sănătate ar putea fi posibilă cu ajutorul medicamentelor generice si biosimilare care au un pret mai mic decat al celor inovatoare. Asociatia Producătorilor de Medicam ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei