Scandal cu acuzaţii de abuz sexual, tentativă de viol şi pedofilie, într-o familie cu patru fete!

2telenovela

Dimensiune font:

| 09-03-2020 00:00

De la un banal proces de divorţ, s-a ajuns la o adevărată telenovelă, cu o duzină de procese derulate prin sălile de judecată. Din căsătoria celor doi încă soţi au rezultat patru fete, acestea fiind acum aliatele de nădejde ale mamei în încercarea de a-l vedea după gratii pe tată. În replică, acesta a deschis un proces prin care vrea să dovedească faptul că el nu este părintele natural al celei mari. Deocamdată, conflictul a intrat într-un moment de respiro. Ea a cerut ordin de protecţie, el a achiesat.

Mihai şi Daniela C. s-au căsătorit în primul an al actualului mileniu şi, imediat după nuntă, s-au stabilit într-un sătuc din aria metropolitană a Iaşului. Unde s-au pus pe făcut copii. În total, patru şi numai fete. Cea mare, Cati, face 17 ani la vară, iar mezina (Alina) abia a împlinit trei. Fericirea s-a disipat, iar menajul s-a spart imediat după venirea pe lume a Alinei. Într -o seară de vară, când fetele cele mari, Cati şi Beti, au luat-o deoparte pe mamă, povestindu-i că tatăl le-a luat pe rând la pipăit în zonele intime, că ar fi încercat să le violeze.

A fost pretextul perfect pentru Daniela ca să bage divorţul, ba şi o plângere penală. Tocmai reluase o mai veche relaţie amoroasă, una antemăritiş, iar pe de altă parte, Mihai cam zăbovea seara pe la vecina Geta. Aşa a început războiul.

Daniela l-a acuzat pe Mihai de „abuz sexual”, „tentativă de viol” şi „pedofilie”, fetele fiind de partea ei. Nici bărbatul n-a stat cu mâinile în sân. Tocmai ce-l văzuse, după foarte mulţi ani, prin sat pe Toader, fostul iubit al Danielei. Apoi, câteva bătrânele puse pe intrigă i-au şoptit că nevastă-sa se întâlneşte frecvent cu proaspăt revenitul în peisaj. Ca atare, Mihai a deschis şi el un proces prin care cere să se decidă că nu el este tatăl natural al lui Cati şi Beti, ci Toader.

Strategie fină şi diplomaţie subtilă

Cercetat într-un dosar în care acuzaţiile sunt cumplite, iar pedepsele deosebit de aspre şi având împotrivă practic toată familia, Mihai a reacţionat cu mult tact, dovedindu-se un fin strateg şi diplomat subtil. Cum spuneam, mai întâi a contestat faptul că e tatăl natural al celor două fete mai mari. Că, în fapt, n-ar fi rude de sânge. Apoi, a marşat pe ideea că adolescentele, care nu sunt deloc uşă de biserică, ar fi fost cele care i-au făcut avansuri cu tentă sexuală. A listat câteva „print-screen”-uri cu postări ale lui Cati de pe o reţea de socializare în care aceasta apărea în ipostaze deşucheate, însoţite de comentarii provocatoare. Astfel, în viziunea lui, scenariul e unul menit a-l scoate din orice culpă: Cati şi Beti sunt două fluşturatice în perpetuă căutare de aventuri erotice, ele l-au incitat, el nu-i tatăl lor, dar s-a abţinut de la relaţii sexuale, rezistând eroic asalturilor sexuale ale celor două. Că nicăieri, în nicio plângere, nu se pomeneşte că tentativele s-ar şi fi materializat...

Decisă a pune mâna pe casă, gospodărie şi de a-l scoate pe Mihai definitiv din ecuaţie, Daniela a avut grijă să-şi apropie fiicele, să şi le facă aliate în toată duzina de procese aflate acum pe rol. Dar, în principal, pentru cel cu acuzaţiile ce l-ar băga, pentru mulţi ani, după gratii pe Mihai.

Astfel, audiate în Camera de consiliu, „minorele au arătat că se tem în continuare de tatăl lor. Beti a adăugat că Mihai o urmăreşte prin vie, îi face propuneri indecente şi o presează, prin verişoara ei, să-şi retragă plângerea.

Armistiţiul

În tot noianul de procese, cu cereri de expertiză, contestări şi ameninţări, judecătorii au luat, în vara anului trecut, o decizie care să oprească degenerarea conflictului şi să prevină fapte de natură penală. Au emis, la sfârşitul lunii august, un ordin de protecţie împotriva lui Mihai. Acesta s-a conformat, şi-a abandonat gospodăria şi s-a mutat la Geta. Dar, după scurgerea a şase luni, ordinul a expirat. Şi cum celelalte procese, cele cu iz penal, n-au ajuns la pronunţare de sentinţă, Daniela a solicitat Judecătoriei, la începutul acestei luni, emiterea unui nou ordin. Mihai a „achiesat”, adică s-a declarat cu totul de acord, ajungându-se astfel la un armistiţiu temporar. Fiecare cu ale lui, până ce se va stabili dacă Mihai este sau nu tatăl adolescentelor, dacă a fost vorba de agresiune sexuală ori nu, până ce se va desface căsătoria şi va fi realizat partajul.

Încă şase luni de respiro. Daniela, în braţele lui Toader. Mihai, azilant în ograda Getei, iar Cati şi Beti, program de voie. Marcel FLUERARU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Lovitură pentru DNA - Dumitru Buzatu câștigă spectaculos în instanță: probele esențiale sunt excluse
29/04/2024 19:39

Cel mai mare si mai mediatizat flagrant al DNA, realizat in dosarul de mare coruptie in care fostul presedinte al Consiliului Judetean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost trimis in judecată sub acuzatia de a fi pre ...

Accident mortal la Flămânzi
29/04/2024 13:23

Un bărbat a murit şi un altul a fost rănit in urma unui accident rutier produs in noaptea de duminică spre luni pe un drum judeţean care leagă oraşul Flămanzi de comuna Prăjeni, au anunţat reprezentan ...

Dublă surpriză a Romanian Creative Week pentru comunitatea artistică: magazin offline și platformă online pentru vânzarea lucrărilor artiștilor invitați
29/04/2024 13:06

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din UE, si partenerii săi au pregătit, odată cu cea de-a patra editie, două surprize speciale pentru comunitatea art ...

Filarmonica MOLDOVA din Iași vă invită la concertele din 10 și 17 mai!
29/04/2024 12:45

Vineri, 10 mai 2024, ora 19:00 - Casa de Cultură a Studentilor Iasi – CONCERT SIMFONIC Orchestra simfonică a Filarmonicii MOLDOVA din Iasi Dirijor: RADU POSTĂVARU Solist: DRAGOS MÂNZA - vioar ...

Temperaturile mari din aprilie nu ridică semne de întrebare
29/04/2024 11:45

Încălzirea record cu care se confruntă lumea nu depăşeşte limitele modelelor climatice, chiar dacă mai sunt unele "lucruri ce trebuie explicate", a declarat pentru AFP climatologul Robert ...

Un șofer de la Ambulanță a făcut AVC în timp ce se afla la volan
29/04/2024 11:12

Un ambulantier in varstă de 57 de ani, de la substatia de ambulantă Rădăuti a SAJ Suceava, a făcut, sambătă, un accident vascular cerebral (AVC) in timp ce se afla la volan, in misiune de salvare, anunt ...

  Alege bunătățile de Paște, de la Mamma Mia!
29/04/2024 08:00

  Alege bunătătile de Paste, de la Mamma Mia! Sărbătorile Pascale sunt despre bunătate, familie, bucurie si bucate traditionale. Asa că adună-i pe cei dragi la masă si bucurati-vă de gustul ...

Spectacol plin de emoție la Opera Iași, în Joia Mare
29/04/2024 07:54

Prima reprezentatie a lunii mai programată de Opera Natională Romană din Iasi are loc joi. De la ora 18:30, in Sala Mare, publicul va putea urmări un spectacol incărcat de emotie, lucrarea vocal-simfonic ...

Iașul, dominat de violență. Poliția rezistă cu greu
29/04/2024 07:45

În realitate, cel puţin pe raza judeţului Iaşi, e, de departe, cea mai frecventă infracţiune. Lovire sau alte violenţe, articolul 193 din Noul Code Penal. Adică, pumni in cap, şuturi in figură, c ...

Liceul de Informatică are două echipe în finala celui mai important concurs de robotică din lume!
29/04/2024 07:45

Bucurie, preţuire şi admiraţie pentru echipele CyLiis & Peppers. Cele două echipe de la Liceul Teoretic de Inflormatică „Grigore Moisil” din Iaşi s-au calificat la MTI 2024, una dintre cel ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei