ȘOC în Biserică! Părinteșe Visarion Alexa, reținut pentru agresiune sexuală!

Preotul-Visarion-Alexa-in-fara-judecatorilor-dupa-o-plangere-facuta-de-o-enoriasa.-Ce-acuzatii-grave

Dimensiune font:

| 18-09-2022 08:45


Preotul Visarion Alexa, de la Biserica Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Nicolae – Militari, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce o femeie l-a acuzat că a agresat-o sexual în timpul spovedaniei. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu spune, pentru HotNews, că Arhiepiscopia Bucureștilor va începe la rândul ei o anchetă independentă.

Prima măsură luată, până la confirmarea culpei prin finalizarea anchetei derulate de autoritățile abilitate, este „suspendarea de la slujirea preoțească”.
"În data de 17 august a.c., poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București - Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual”, potrivit Poliției, citată de Antena 3.

Femeia în vârstă de 37 de ani le-a pus polițiștilor că a fost agresată sexual, chiar în timpul spovedaniei.

Polițiștii au deschis o anchetă, iar vineri, 16 septembrie, preotul a fost dus la secție pentru audieri, iar ulterior el a fost reținut.

„În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală”, a transmis Poliția Capitalei într-un comunicat de presă. Surse judiciare au declarat pentru ziarul Libertatea că este vorba de părintele Visarion Alexa de la Biserica Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Nicolae.

„Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală”, transmite Poliția Capitalei.

Arhiepiscopia Bucureștilor va începe la rândul ei o anchetă independentă.
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu spune că „vestea este una absolut șocantă”, iar Arhiepiscopia Bucureștilor va începe la rândul ei o anchetă independentă.

„Personal nu cunosc niciun amănunt legat de acest caz aflat acum in sfera de cercetare a autorităților care îl anchetează.
Vă pot spune doar ca Arhiepiscopia Bucureștilor va începe la rândul ei o anchetă independentă.
Dacă acuzațiile aduse preotului menționat vor fi confirmate de autoritățile judiciare, cazul său va fi judecat și de autoritățile bisericesti in cadrul „Consistoriului bisericesc””, a spus pentru HotNews Vasile Bănescu.
Visarion Alexa, e originar din Bacău și e parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” – Militari (București).

În calitate de realizator sau de invitat în cadrul emisiunilor radio și TV, părintele Visaron Alexa abordează teme de actualitate şi răspunde la frământările generaţiei actuale. A participat la numeroase cateheze, întruniri, conferinţe, la diferite dialoguri şi dezbateri, potrivit Doxologia. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 26 mai – 1 iunie 2024
25/05/2024 16:04

Duminică, 26 mai - Duminica a 4-a după Pasti (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) În această zi, la invitatia Preasfinţitului Părinte Agatonic, Episcop de Arusha şi Tanzania Centrală, &Icir ...

HOROSCOPUL ZILEI
24/05/2024 05:11

  BERBEC E posibil ca astăzi să te simti destul de rău, mai ales dacă ai făcut anumite excese alimentare. Încearcă pe viitor să dai dovadă de mai multă responsabilitate si să nu mai fii at ...

HOROSCOPUL ZILEI
22/05/2024 05:04

BERBEC În prima parte a zilei ai multă energie, astfel că ai putea să-ti reorganizezi stilul de viată si planurile de viitor. Sunt momente excelente pentru inceputuri de orice fel, pornind de la cele ...

Tradiții și superstiții de Sfinții Împărați Constantin și Elena - Ce trebuie și ce nu trebuie să faceți în această zi
21/05/2024 08:29

Sărbătoarea Sfintilor Impărati Constantin si Elena, celebrată anual pe 21 mai, este un moment deosebit de important in calendarul crestin ortodox, marcat de numeroase traditii si superstitii populare in Rom ...

Șapte secole de la primul Conciliu de la Niceea
20/05/2024 12:18

Primul Conciliu de la Niceea, desfăsurat in anul 325 in localitatea Niceea (astăzi İznik, Turcia), a fost primul mare intalnire a liderilor crestini din intreaga lume. Scopul principal a fost stabilirea fund ...

Tradiţii la sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena
20/05/2024 12:13

În fiecare an, pe 21 mai, creştinii ortodocşi prăznuiesc hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Bătranii spun că in această zi păsările işi invaţă puii să zboare. Cunoscuţi ...

HOROSCOPUL ZILEI
20/05/2024 05:27

 BERBEC Dispuneti de o rezervă de energie prin care ii puneti in inferioritate atat pe adversari, cat si pe prieteni. După-amiaza, vă certati fară intentie cu persoanele de sex opus din anturaj. TAUR ...

Evenimentele care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 20-25 mai 2024
19/05/2024 20:04

  Luni, 20 mai Pană pe data de 30 iunie 2024, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din  Iasi sunt expuse lucrări de hartie marmora ...

Horoscopul zilei
18/05/2024 04:27

  CAPRICORN Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie. E posibil s ...

HOROSCOPUL ZILEI
17/05/2024 05:34

BERBEC  Creativitatea ta este la cote maxime acum, deci profita de acest fapt. Este o zi ideala sa creezi orice cum ar fi sa scrii, sa pictezi, sa compui sau sa faci mici mestesuguri cu mainile tale dibac ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei