Povestea incredibilă a celui mai tânăr pompier român aflat în Grecia

236026951_4200129710077419_3821477116616127290_n

Dimensiune font:

| 14-08-2021 09:12



Andor, 20 de ani, este cel mai tânăr pompier român care a plecat să ajute la stingerea incendiilor din Grecia. În postarea publicată pe pagina oficială de Facebook a Ministerului de Interne, tânărul face mărturisiri emoționate despre experiențele sale în lupta cu focul.


Tânărul pompier a spus că şi-a dorit din primul momentul de la aflarea veștii că se organizează o misiune să se alăture echipei care urma să plece în Grecia.

Pompierul Andor: „Eram în concediu când am primit anunțul pe grupul de muncă, de la comandant: „Deseară se pleacă spre București, iar mâine spre Grecia”. L-am sunat imediat și i-am spus că vreau să merg și eu. Văzusem situația din Grecia și mă gândeam la cât de greu trebuie să le fie. În meseria noastră, a salvatorilor, nu există termenul de străin. Suntem oameni și trebuie să ne ajutăm!
„Familia s-a temut, dar a înțeles că îmi doresc să fiu acolo”
Când le-am spus că plec, ai mei s-au temut, dar au înțeles că îmi doresc să fiu acolo și să pun și eu umărul la tot acest efort comun. Acum vorbim zilnic, după ce termin tura.
Intervențiile sunt destul de dificile. Terenul este foarte accidentat, iar din cauza căldurii și a vegetației uscate, pot apărea incendii oriunde. E ca o cursă contracronometru. Trebuie să acționăm imediat ca să stingem focul înainte de a se extinde.
Vorbim des cu localnicii, sunt impresionați de cum ne-am mobilizat și ne mulțumesc pentru ajutor. Chiar ne-au spus că ne consideră de-ai lor. Cineva ne-a mulțumit chiar în limba română și ne-a oferit apă rece. Astfel de gesturi te copleșesc și îți confirmă că ai ales cea mai frumoasă meserie din lume.
„Voi rămâne în Grecia cât va fi nevoie de noi”
Voi rămâne în Grecia cât va fi nevoie de noi și sper ca la anul să mă întorc aici în vacanță, iar viața să revină la normal.
Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei din cadrul Detașamentului 1 Brașov și de la Secția de Pompieri Zărnești pentru că m-au ajutat să pătrund tainele meseriei de salvator.
Sunt cu adevărat profesioniști, iar peste ani îmi doresc ca, la rândul meu, să le împărtășesc colegilor mai tineri din experiența acumulată.
Chiar dacă suntem pompieri din toate colțurile țării, aici în Grecia, pot spune că ne înțelegem din priviri, pentru că toți știm ce avem de făcut și pe toți ne unește bucuria de a fi salvator.
Și mai știm că ceea ce ne-a adus în această misiune este dorința puternică de a ajuta și dragostea pentru semeni”, a scris Andor.
Așa ne-a descris Andor, pompier în vârstă de 20 de ani, din Brașov, experiența lui de până acum din Grecia.
Succes în misiuni, băieți! Suntem mândri de voi toți!, este mesajul transmis pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mihai Mărgineanu, oripilat și șocat de Vama Veche. 'Multe fete bete chioare'. 'Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?'
03/05/2024 17:28

Mihai Mărgineanu a povestit pe retelele sociale socul pe care l-a trăit după ce a perecut ziua de 1 Mai in Vama Veche. Artistul a povesit că nu a fost pe litoralul roamesc ca să se distreze el, ci ca supr ...

Domeniul Regal Săvârşin se deschide de Ziua Copilului
02/05/2024 16:14

Domeniul Regal Săvarşin se deschide publicului pe 1 iunie, cand vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sambătă, 1 iunie 2024. În acea zi, in ...

Fundația Emmaus Iași anunță încheierea proiectului ”Permis Pentru Mai Bine”
01/05/2024 09:00

 ”Permis pentru Mai Bine”- Iasi, 30.04.2024 Fundatia Emmaus Iasi anuntă incheierea proiectului ”Permis Pentru Mai Bine”. Implementat in perioada 01.07.2023-30.04.2024, proiectul s ...

29 aprilie, Ziua veteranilor de război
29/04/2024 10:53

Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, in semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor Romani ...

Gabriel Biriş. Tichetele sărăciei
29/04/2024 00:10

Gabriel Biriş, avocat specializat in fiscalitate, crede ca inflaţia este alimentată de o „super avalanşă de tichete”, precum cele pentru profesori, pentru mămici, pe langă creşterile de taxe din ult ...

Pensiile pentru luna mai sunt distribuite. Poșta Română aduce vestea cea bună pensionarilor.
27/04/2024 19:56

Posta Romană anuntă că pensiile pentru luna mai sunt deja distribuite. Desi este sambătă si Guvernul de abia a adoptat Ordonanta de Urgentă, o parte dintre pensionari au primit deja pensiile pentru luna m ...

Din ce în ce mai puțini români își doresc să devină părinți! În ritmul actual, populația țării ar urma să scadă cu 10 milioane în doar câțiva ani
27/04/2024 07:27

Natalitatea, la cote alarmant de mici, in Romania. Ţara noastră rămane cu o populaţie imbătranită deoarece tinerii refuză să mai facă copii. Anual, numărul nasterilor scade dramatic in tara noastră ...

Milioane de seniori nu îşi vor primi pensiile până de Paşte
23/04/2024 12:58

Bătranii vor fi nevoiti să se descurce cum pot, cu banii care le mai răman din această lună (aprilie). Aproximativ patru milioane de pensionari nu isi vor primi pensiile pană de Paste. Posta Romană va ...

Isteria. De la fenomen istoric, la înțelegere modernă
21/04/2024 16:58

 Isteria, unul dintre cele mai enigmatice si controversate subiecte in istoria medicinei, a evoluat semnificativ in perceptia si tratamentul său de-a lungul secolelor. Originand din Grecia antică, termen ...

Românii tot nu-și permit mâncarea: peștele, carnea și brânza au devenit alimente de lux
16/04/2024 00:07

De Paste, oamenii vor scoate mai multi bani din buzunare pentru alimentele de bază cum ar fi branza, carnea sau pestele. In pietele din Drobeta Turnu Severin, cele mai mari preturi sunt la telemeaua de oaie, u ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei