Şofer oprit de poliţişti la Suceava după ce aceştia au întins cu dispozitivul cu ţepi

tepi-roti

Dimensiune font:

| 07-01-2024 15:10


Un şofer care conducea cu viteză un autoturism cu motor puternic pe drumul naţional 2E, în judeţul Suceava, a fost oprit cu ajutorul dispozitivului tip spike de către poliţişti, în condiţiile în care nu a oprit la semnalul regulamentar al unui echipaj al Poliţiei şi a mărit viteza în timp ce echipajul îl urmărea. Scos cu forţa din maşină şi încătuşat, şoferul nu a spus care este motivul pentru care nu a tras pe dreapta atunci când i s-a solicitat. El a primit amenzi în valoare totală de 6000 de lei, iar permisul i-a fost suspendat pentru 210 zile.

Evenimentele au avut loc în seara zilei de 5 decembrie, la ora 23:15, pe drumul naţional 2E, unde un echipaj de la Secţia Rurală de Poliţie 3 Marginea a dat semnal de oprire unui şofer care conducea cu vitează mare un autoturism.
„Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat s-a procedat la iniţierea urmăririi vehiculului cu utilizarea semnalelor acustice şi luminoase. În paralel, poliţiştii echipajului aflat în urmărire au solicitat prin staţie sprijinul unui alt echipaj aflat în serviciu din cadrul Secţiei de Poliţie Rurale 4 Gălăneşti. Poliţiştii aflaţi în urmărire au somat prin sistemul acustic şoferul să oprească, însă acesta a refuzat, sporind în mod constant viteza de deplasare şi încercând să beneficieze de avantajul tehnic al motorizării vehiculului condus. Poliţiştii au evaluat în mod obiectiv situaţia şi nu au utilizat armamentul din dotare, întrucât din cauza vizibilităţii reduse nu se putea stabili o eventuală prezenţă în habitaclu şi a unor alte persoane, eventual posibili minori. De asemenea, viteza excesivă cu care rula şoferul urmărit putea genera un risc rutier sporit atât pentru şofer cât şi pentru alţi participanţi la trafic”, informează, duminică, reprezentanţii Poliţiei judeţene Suceava.
Potrivit acestora, în condiţiile în care şoferul nu a putut fi oprit, echipajul din cadrul Secţiei de Poliţie Gălăneşti, a montat dispozitivul baraj extensibil cu ţepi tip ,,SPIKE” aflat în dotare, pe raza comunei Vicovu de Jos, unde şoferul fugar a fost oprit. El a fost scos din vehicul, imobilizat şi încătuşat.
„S-a stabilit că în vehicul se afla doar şoferul, respectiv un bărbat de 23 de ani domiciliat în comuna Straja, jud. Suceava. Acesta nu a putut preciza în mod concret de ce nu a oprit la semnal poliţiştilor”; precizează poliţiştii.
Aceştia l-au sancţionat pe tânăr cu o amenzi în valoare de aproximativ 6.000 lei, iar pentru abaterile rutiere s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru 210 zile. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Moartea suspectă a mezzosopranei Maria Maxim Nicoară: procurorii au decis redeschiderea dosarului
11/05/2024 11:44

Procurorii din Iasi au decis redeschiderea dosarului mortii suspecte a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Cercetările, spun magistratii, sunt considerate „deficitare”, iar pianistul Codrin Nicoară, sot ...

Accident grav în Vaslui. O femeie a murit pe loc şi alta a fost grav rănită, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un copac
11/05/2024 10:33

O femeie a murit şi alta a fost grav rănită după ce maşina in care se aflau a derapat, pe un drum judeţean din Vaslui şi s-a izbit violent de un copac. A fost nevoie de intervenţia echipajelor de descar ...

Măsuri de promovare a unui mediu cât mai curat şi sănătos, la Iaşi
11/05/2024 10:25

* Salubris are in vedere promovarea mai intensă a actiunii de reciclare si reutilizare a deseurilor in vederea reducerii volumului de deseuri care ajung la depozitele de gunoi si pentru conservarea resurselor ...

Mihaela Bilic va conferenția în beneficiul pacienților oncologici
11/05/2024 09:56

Clubul Inner Wheel Iasi invită publicul la o conferintă cu o temă extrem de importantă si relevantă pentru intreaga comunitate: menopauza. Evenimentul va avea loc pe 19 mai, incepand cu ora 10, la Hotel Tr ...

Doi specialiști de la Banca Mondială vor conferenția la Iași
11/05/2024 09:11

În contextul publicării de către Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale (ICSID) a deciziei in dosarul Rosia Montană, Camera de Comert si Industrie  (CCI) Iasi reiterează apelul către companii p ...

Fructele și legumele din piețe, verificate de comisarii de la CRPC
11/05/2024 07:34

 Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iasi verifică modul in care este respectată legislaţia privind comercializarea de legume şi fructe proaspete. Acestia au elaborat o ...

Șefii PNL, prezenți la ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei
10/05/2024 15:22

La ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei a fost remarcată prezenţa preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, şi prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan. Ei au venit la ...

Incendiu la Gura Humorului.Focul a distrus două case
10/05/2024 12:08

Un puternic incendiu s-a produs, vineri dimineaţă, in localitatea Gura Humorului, acesta afectand două case de locuit şi o anexă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ( ...

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2024
10/05/2024 10:17

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2024 Regenerarea pădurilor, conservarea si protectia acestora, in scopul dezvoltării lor durabile, constituie principalele activităti ale silvicultorilor ieseni. Si in ac ...

Bărbat arestat pentru droguri, la Bacău
10/05/2024 09:43

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 zile sub acuzaţia de trafic de cocaină, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău. Iniţial, suspectul a fost reţinut pentru 24 ore de p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei