Sondaj INSCOP - AUR aproape a egalat PNL, iar PSD conduce clasamentul. Problema partidelor va fi cu mobilizarea la vot

vot  sondaj4_50244700

Dimensiune font:

| 28-09-2023 09:16

 

Jumătate dintre cei chestionaţi în cadrul unui Sondaj de opinie naţional realizat de INSCOP la comanda News.ro.declară că în mod sigur ar merge la vot la alegerile parlamentare, PSD fiind pe primul loc în intenţiile de vot, cu 31%, urmat în ordine de PNL şi AUR. Diferenţa PNL-AUR este sub 1 procent. Aproape un sfert dintre respondenţi afirmă că în mod sigur nu ar merge să voteze.

În cazul întregului eşantion, care include toţi votanţii, indiferent dacă merg sau nu să-şi exercite dreptul de vot, dar care şi-au declarat opţiunea pentru unul dintre partidele incluse în întrebarea privind scrutinul parlamentar, PSD se menţine pe primul loc, cu 29,1 % din opţiuni, însă poziţia a doua revine AUR, urmat la diferenţă de peste 2 procente de PNL. USR ar avea în prima variantă 12%. iar în cea de a doua 11,6%. ”PSD şi PNL obţin scoruri uşor mai bune pe votanţii foarte mobilizaţi, în timp ce AUR obţine scoruri mai bune pe votanţii care au o opţiune politică, indiferent de cât de mobilizaţi sunt”, remarcă directorul general al INSCOP Research, Remus Ştefureac.

Jumătate dintre cei chestionaţi în cadrul sondajului afirmă că în mod sigur ar merge la vot dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, însă aproape un sfert dintre ei declară că în mod sigur nu ar merge să-şi exercite dreptul de vot.

Intenţia de a merge la vot a fost evaluată pe o scală de la 1 - sigur NU la 10 - sigur DA, întrebarea fiind: ”Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, cât de sigur sunteţi că aţi merge să votaţi?”

Pe scala de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” voi merge la vot şi 10 ”sigur da” voi merge la vot, 23.7% dintre români au ales 1, 1.8% dintre români au ales 2, 1.7% au ales 3, 1.8% au ales 4, 6.8% au ales 5, 1.8% au ales 6, 2.7% au ales 7. 5.3% indică 8, 2.5% 9 şi 50.1% indică 10.

Ponderea celor care aleg nota 10 - sigur DA este foarte mare în comparaţie cu prezenţa efectivă întregistrată la scrutinele anterioare.

În ceea ce priveşte intenţiile de vot, întrebarea a vizat o listă fixă de partide, fiind: ”Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare şi ar participa urmatoarele partide/ alianţe politice, dvs. cu candidaţii cărui partid/ alianţe aţi vota?”.

PSD conduce, iar AUR vine aproape de PNL

În cazul respondenţilor care şi-au exprimat preferinţa pentru un partid din listă şi au declarat că merg sigur la vot (37.8% din eşantion), 31% ar vota cu PSD, 20,4% ar opta pentru PNL, 19,7% ar vota cu AUR, iar 12% cu USR. Ar urma, în ordine, ca intenţii de vot, UDMR - 4,6%, SOS - 3,1%, Partidul Verde 2,7%, PMP - 1,7%, Pro România 1,5%, Forţa Dreptei 1%, REPER - 0.7%, Alt partid - 1,6%.

content-image

Respondenţii care doar au optat pentru un partid din listă, indiferent dacă merg sau nu vot, fiind exclluşi nehotărâţii, au exprimat următoarele opţiuni: PSD - 29,1%, AUR - 22,4%, PNL - 20,4%, USR - 11%, celelalte formaţiuni situându-se sub pragul electoral de 5% necesar intrării în Parlament.

”INSCOP Research a decis să publice în mod transparent intenţia de vot raportată la două categorii distincte de respondenţi: aşa numiţii votanţi cei mai mobilizaţi, adică respondenţii care aleg un partid din listă, şi declară că ar merge în mod sigur la vot, fără a include nehotărâţii şi non-răspunsurile (37,8% din totalul eşantionului),  respectiv respondenţii care aleg un partid din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin în mod sigur la vot, fără a include nehotărâţii şi non-răspunsurile (63,8% din totalul eşantionului). Ce constatăm din date este că PSD şi PNL obţin scoruri uşor mai bune pe votanţii foarte mobilizaţi, în timp ce AUR obţine scoruri mai bune pe votanţii care au o opţiune politică, indiferent de cât de mobilizaţi sunt. În acest moment nu putem vorbi despre tendinţe foarte clare de evoluţie/involuţie a intenţiei de vot. În următoarele luni,  conturarea acestor tendinţe va depinde în mare măsură de modul în care va evalua populaţia mersul economiei, al preţurilor, precum şi de politicile publice cu impact major precum cele legate de taxe, salarii sau pensii. De asemenea, un rol important asupra evoluţiei intenţiei de vot îl vor avea şi subiecte din afara spectrului politicilor guvernamentale precum cazuri de corupţie sau situaţii de criză neprevăzute”, explică directorul general al INSCOP Research Remus Ştefureac.

 

 Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 15 – 22 septembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice). Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1550 de persoane, reprezentativ pe categoriile sociodemografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.49 %, la un grad de încredere de 95%.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Rusia ar vrea să demareze în R. Moldova o nouă 'operațiune militară': avertisment sumbru al americanilor
11/05/2024 11:03

Purtătoarea de cuvant a Ministerului rus de Externe (MAE), Maria Zaharova, a afirmat că guvernul Republicii Moldova este implicat intr-un „genocid” de tip nazist in Moldova. Potrivit unei analize a Instit ...

Ungaria insistă. Nu participă la planurile NATO de sprijin pentru Ucraina
11/05/2024 07:22

Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei in coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi in instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina i ...

Cum îl va convinge PSD pe Ciolacu să candideze
11/05/2024 07:20

Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreşedinte al PSD, a afirmat vineri, la Brăila, că un rezultat bun pentru social democraţi la alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie l-ar putea convinge pe pre ...

Cristoiu: Candidatul PNL la prezidențiale Nicolae Ciucă nu stârneşte niciun fel de emoţie, de fapt nu stârneşte nimic
11/05/2024 07:18

„Dintre toate partidele, PNL si-a anuntat candidatul la alegerile prezidentiale: Nicolae Ciucă. PSD evită discutia. USR nu s-a decis. AUR nu pare preocupat. Panourile, clipurile, afisele cu Nicolae Ciucă ...

Ciucă, explicații la legea evazioniștilor, care îl umplu de ridicol
11/05/2024 07:17

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat, vineri, după promulgarea Legii privind combaterea evaziunii fiscale, că Romania trece la o nouă etapă judiciară in aceste speţe, menţionan ...

România nu-şi poate permite să doneze Ucrainei sistemul de apărare Patriot care are menirea de a proteja spaţiul aerian naţional
11/05/2024 07:11

Comanda mascată de donare a unui sistem de apărare Patriot Ucrainei, dată de Joe Biden lui Iohannis cu prilejul vizitei acestuia in SUA, este subiectul actual si arzător. E mare agitatie in legătură cu s ...

Statul NATO care se pregătește de un război pe scară largă cu Rusia: au început să sape tranșee și buncăre
10/05/2024 19:02

Ministrul polonez al apărării, Władysław Kosiniak-Kamysh, a propus construirea unei linii de buncăre defensive, transee si santuri pe granita cu Kaliningrad si Belarus Ministrul a mentionat că autorităt ...

Plătim degeaba milioane de euro anual! Burduja ridică o problemă majoră și îi atacă voalat pe Firea și Nicușor Dan: 'Nimeni nu s-a preocupat'
10/05/2024 18:11

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat vineri că pană astăzi, noi am plătit degeaba peste 3,3 miliarde lei, in total, ceea ce inseamnă 50 de milioane de euro, anual, tariful d ...

Ciolacu: România produce; din ce în ce mai mult şi mai bine
10/05/2024 17:59

Premierul Marcel Ciolacu a vizitat, vineri, Şantierul naval de la Brăila şi o fabrică cu 700 de angajaţi din municipiu, el arătand că, pentru ca Romania să se dezvolte, este nevoie de infrastructură ş ...

Bogdan Tiberiu Iacob: Dilema lui Iohannis - un refuz pentru Biden ori înaltă trădare?
10/05/2024 17:07

Presedintele Klaus Iohannis regretă deja, probabil, vizita la Casa Albă: in loc de incurajări pentru sefia NATO ori ridicări de vize, s-a intors cu o comandă de la Biden. Să dea Patriot lui Zelenski. Com ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei