Nicolo Napoli, misiune imposibilă pe malul mării

1poli

Dimensiune font:

| 07-04-2021 20:38

Jucătorii şi staff-ul tehnic al Politehnicii Iaşi au stat cu sufletul la gură până în ultimul moment, spectrul unei a doua înfrângeri la masa verde în acest campionat şi împotriva aceeaşi echipe, Viitorul, arătându-se din ce în ce mai ameninţător. Notificarea celor de la Tarsin că reziliază contractul şi nu mai asigură deplasările fotbaliştilor ducea cu gândul la o neprezentare cum nu s-a mai văzut în Liga 1. Din fericire, miercuri dimineaţă, bucovinenii au revenit la sentimente mai bune şi au decis să amâne întreruperea colaborării cu Politehnica Iaşi, astfel încât deplasarea a avut loc fără probleme. Singurul care n-a scăpat de ele e antrenorul Nicolo Napoli. Liniştea cerută insistent de italian e departe de a se arăta, lotul e fărâmiţat în nu se ştie câte bisericuţe, iar adversităţile din vestiar au fost sporite prin împărţirea preferenţială, de săptămâna trecută, a şi-aşa puţinilor bani. Care ăia au fost. Pentru că domnii consilieri locali, prin votul lor de miercuri, au faultat brutal fotbalul ieşean. Echipierii ce au fost săriţi de la plăţile de săptămâna trecută vor intra pe teren cu gândul doar la incertitudinea financiară. Ce moral pot ei avea, ce randament să le ceri?

Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns problema majoră din strategia de joc, trecerea de la abordarea ultraofensivă a lui Pancu la rigorile sale de principiu, Napoli mai are şi probleme de lot. Unul şi-aşa foarte modest din punct de vedere valoric. După cum se ştie, Frăsinescu a renunţat. Flores şi Mihalache sunt accidentaţi, iar Platini şi Baxevanos nu au drept de joc, fiind suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene. Cu un tandem de fundaşi central iarăşi improvizat, cu o linie de mijloc aproximativă şi cu un Andrei Cristea revenit după o pauză de trei luni, asta chiar e misiune imposibilă.

Arbitrul Marian Barbu va conduce la centru partida FC Viitorul – Poli Iaşi, acesta fiind ajutat de asistenţii Imre-Laszlo Bucsi şi Marius Cristian Marchidanu. Arbitru de rezervă va fi George Cătălin Găman, iar observator Irina Mîrţ.

Meciul ar fi trebuit să se dispute la 22 februarie, dar a fost întrerupt atunci în minutul 68 şi amânat din cauza ceţii. Marcel FLUERARU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Greul abia începe!
20/04/2021 00:00

Trupa lui Nicolo Napoli a inceput cu dreptul play-out-ul Ligii 1 din postura de ultimă clasată. A jucat pe terenul liderului la acea oră, FC Arges, si a incheiat la egalitate, 0-0, la capătul unui meci in c ...

Iașul a predat „lanterna”! FC Argeș -  CSM Politehnica Iași 0-0, în prima etapă din play-out
19/04/2021 15:28

CSM Poli Iasi a inceput ieri play-out-ul pe terenul revelatiei returului fără Platini, Passaglia, Vega (COVID-19), Popadiuc (suspendat) si Mihalache (accidentat), asa că printre titulari a fost preferat Mens ...

12 cluburi mari din Europa, dintre care 6 din Premier League, şi-au manifestat intenţia de a forma o nouă competiţie fotbalistică în Europa - Superliga.
19/04/2021 10:43

Ce cluburi formează Superliga şi cine o va conduce UEFA a ameninţat cu repercusiuni asupra cluburilor şi jucătorilor, insă se pare că sunt şanse mari ca noul proiect să fie implementat. Goal.com a de ...

LIVE TEXT FC Argeș - CSM Poli Iași 0-0. Iașul scapă de ultimul loc!/VEZI CLASAMENTUL
18/04/2021 15:25

FC Arges (antrenor Andrei Prepelită): Greab – Tofan, Maric, Turda, De Jonghe – Meza Colli, I. Serban – Grecu, Palic, Dumitru - Malele; CSM Poli (antrenor Nicolo Napoli): Brănescu ...

Ion Țiriac a avut COVID
17/04/2021 09:15

Omul de afaceri Ion Ţiriac, in varstă de 82 de ani, a mărturisit că a fost bolnav de Covid, dar că a trecut prin boală fără să simtă. El afirmă că s-a şi vaccinat, argumentand că nu ai cum să nu ...

Vești bune dinspre CL IASI - azi nu, poate luni!
15/04/2021 16:38

Anuntata vizită la Stadionul „Emil Alexandrescu” a Comisiei pentru Tineret si Sport din cadrul Consiliului Local Iasi pentru o intalnire cu membrii Consiliului Director al grupării din Copou nu s- ...

Promovarea în Superliga feminină de tenis de masă se decide vineri la Tomești!
15/04/2021 16:36

Vineri, in Sala Sporturilor din Tomesti, este programat „barajul” pentru promovarea in Superliga feminină de tenis de masă, in care CS Politehnica Iasi, formatie pregătită de antrenoarea Maria G ...

Rezultate remarcabile pentru șahiștii juniori ieșeni! Miruna Lehaci este cvadruplă campioană națională!
15/04/2021 16:28

Campionatele Nationale de sah clasic, dezlegări probleme, sah rapid si blitz pentru categoriile de varstă U14, U16, U18 si U20 s-au incheiat ieri la Mamaia, delegatia ieseană cuprinzand sase sportivi: George ...

Ajuns pe Himalaya, Horia Colibășanu încearcă o premieră mondială. Alpinistul a abordat o rută nouă
15/04/2021 14:10

Horia Colibăsanu, Marius Gane si Peter Hamor ajung tot mai sus in drumul lor spre cucerirea varfului Dhaulagiri (8.167m). Se află pe una dintre cele mai dificile portiuni de pe parcursul ascensiunii, un tur ...

Sfârșitul fericit al unui ciclu de 12 ani: Ioana Babiuc și-a văzut primii săi judoka încheind junioratul!
15/04/2021 00:00

Campionatele Nationale de judo pentru juniori (limita maximă de varstă 20 de ani) au adus prezente pe toate treptele podiumului pentru sportivii de la CSS „Unirea” Iasi, unde sunt pregătiti de an ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei