Poli a plecat pe Litoral, să scape de lanterna roșie!

363028959_852220159902825_6431158659450185180_n

Dimensiune font:

| 28-07-2023 09:50

 Deși Farul Constanța conduce în clasamentul SuperLigii, după doar două etape, e limpede că jocul „marinarilor” nu e la cota mulțumirii antrenorului Gică Hagi.

Acesta ar fi, de fapt, și atuul ieșenilor, care-i vor vizita pe constănțeni duminică, de la ora 18,30, la Ovidiu, cu speranța că oboseala și decepțiile europene ale gazdelor le vor permite să se întoarcă în capitala Moldovei cu măcar un punct.

Pare iluzie, poate că așa și este, dar tehnicianul lui Poli, Leo Grozau, are de redresat atât corabia Politehnicii, aflată în derivă, cât mai ales imaginea sa de antrenor cu cotă ridicată în rândul tehnicienilor autohtoni.

Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

Iar pentru asta, Șeo a primit un sprijin imediat din partea managerilor clubului, care i-au pus la dispoziție nu mai puțin de 4 jcători. Și nu „no name”-uri, cum s-a tot întâmplat în ultimele sezoane, ci jucători cu greutte în fotbalul românesc sau internațional.

Dacă fundașul Claudiu Belu-Iordache și mijlocașii Andrei Ciobanu (25 de ani) și Mihai Bordeianu (31 de ani), sunt nume consacrate în prima divizie, apărătorul din Guatemala Nicolas Samayoa Pacheco e un idol în țara sa, o prezență constantă în naționala statului de peste ocean!

Căci, problemă a Politehnicii, în viziunea tehnicianului Leo Grozavu, este mentalul. Iar nou-veniții par a avea, cel puțin la nivel declarativ, ceva mai mult psihic pentru a se confrunta cu formațiile de primă ligă. „Problema noastră a fost la mental 100%, chiar dacă avem jucători experimentați, mulți cu numeroase meciuri la Liga I. Iar gafele individuale ne-au curățat. Fizic suntem în primele trei echipe din România. Avem jucători care au alergat mai mult ca în Champions League! Șerban are peste 12 kilometri alergați. Și la alți parametri suntem în primele cinci din țară. La cum lucrăm noi, Andrei Ciobanu, care vine, totuși, de la Rapid, va mai avea nevoie de timp pentru a juca, iar Claudiu Belu-Iordache are nevoie de patru-cinci săptămâni pentru a se pune pe picioare. Aștept mult mai mult de la Roman. Am zis că va juca titular chiar dacă vom aduce opt jucători foarte buni. Acum, e posibil să stea și să joace Ciobanu. Asta e valabil și pentru el”, a spus Leo Grozavu.

Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

Un Leo Grozavu care, înaintea partidei, la conferința de presă de dinaintea plecării pe Litoral, a ținut să-și exprime respectul și, totodată, neîncrederea înrețeta de succes prezentată de „regele” fotbalului românesc. „Eu am un mare respect față de Gică Hagi. Cifrele însă nu le cred. Nu poți lua titlul cu 2,5 milioane de euro. Dacă ar fi așa, toată România ar trebui să-și scoată pălăria, iar exemplul ar trebui brevetat la nivel mondial. Poli are un buget de partea a doua a clasamentului, de 4 milioane de euro. Aș fi bucuros să fie 4 milioane”, a spus tehnicianul Politehnicii.

De partea cealaltă, Gică Hagi, victorios aseară, în Conference League, împotriva celor de la Ararau (Armenia) – scor final 3-2, pare convins că va avea mult de lucru până va pune la punct mecanismul care i-a adus, sezonul trecut, titlul. „Noi muncim, avem un lot competitiv, foarte bun. Mulți dintre jucători rămân cu noi, inclusiv Mazilu, ceea ce ne va ajuta foarte mult, dar pe termen scurt-mediu la Constanța trebuie să se vadă în plan administrativ că e echipa tuturor”, a spus Gică Hagi.

Așadar, Poli Iași merge pe Litoral, pentru a întâlni campioana! Dacă va veni de acolo cu măcar un punct, pentru a scăpa de lanterna roșie, iluzia va reîncolți în Copou. Dacă nu, vom aștepta un nou sfârșit de săptămână. Poate că, până în toamnă, Iașul va da lovitura și va câștiga prima partidă în SuperLigă, pentru a se scutura, astfel, de un alt factor de presiune!

Daniel LEONTE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Messi ”și-a reglat șutul”! Argentinianul, desemnat a doua oară jucătorul etapei în MLS
30/04/2024 11:20

  Messi    Pentru a doua oară in această lună, Lionel Messi a fost desemnat, luni, jucătorul rundei in MLS, pentru prestatia spectaculoasă din meciul castigat de Inter Miami cu ...

VIDEO SuperLiga: Botoșani, victorie mare cu Petrolul
29/04/2024 19:44

 Lupta pentru evitarea retrogradării se intensifică după ce FC Botosani s-a impus cu scorul de 2-1 in fata celor de la Petrolul, in etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii Romaniei. Bogdan And ...

Nici atitudine, nici noroc, nimic!
29/04/2024 18:38

O nouă prestatie rusinoasă in compania unei echipe venită in Copou ca-n vacantă! Atitudinea promisă de Tony a rămas uitată cine mai stie pe unde, iar cele trei puncte absolut obligatorii n-au trecut de m ...

VIDEO. Messi și Suarez pun umărul la victoria echipei Inter Miami. 9 goluri în 7 apariții
28/04/2024 11:30

  New England Revolution - Inter Miami 1-4AFP Lionel Messi si-a continuat seria de goluri in MLS, reusind să inscrie de două ori, iar liderul campionatului, Inter Miami, s-a impus sambătă cu ...

 Poli Iași, între cojones și minuni
28/04/2024 06:00

* FC Politehnica Iasi - UTA, in această seară, pe stadionul din Copou, de la ora 18,15 Ni s-a transmis că FC Politehnica Iasi tocmai ce a implinit 79 de ani. De fapt, nu clubul aceasta, siluit de toată lum ...

FCSB a cucerit primul titlu după 9 ani
27/04/2024 22:35

FCSB este noua campioană a Romaniei. Gruparea antrenată de Elias Charalambous a castigat disputa cu Farul pe Arena Natională, scor 2-1, si si-a asigurat titlul din punct de vedere matematic, in etapa cu num ...

Medalie de aur pentru România la Europenele de canotaj. Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, pe primul loc la dublu vâsle feminin
27/04/2024 17:05

Medalie de aur pentru Romania la canotaj! Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au caştigat, sambătă, medalia de aur in proba de dublu vasle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canota ...

Poli Iași, cu inima strivită în ghete
27/04/2024 06:06

* FC Politehnica Iasi – UTA, duminică, cu incepere de la ora 18,30, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, in etapa a 7-a a play-out-ului SuperLigii la fotbal N-as avea nici timpul, nic ...

Fotbal pentru porumbei! Universitatea Cluj – Poli Iași 1-0 (0-0)
25/04/2024 11:57

Ajunsă din urmă in clasament de FC Botosani, ambele cu cate 21 de puncte pe locurile de baraj la diferente subtiri fată de Dinamo (20) si FCU Craiova (19), ocupantele locurilor direct retrogradabile, era de ...

Cea mai bună marcatoare a Ligii I de baschet joacă la CS Politehnica Iași!
24/04/2024 09:35

Cu ceva mai multă atentie, formatia feminină de baschet CS Politehnica Iasi, pregătită de antrenoarea Emilia Marian, putea evita locul 8, ultimul, in Liga I, chiar dacă a parcurs abia primul sezon de la re ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei