Primăria, Academia, jucăria…

Sportul de performanță nu răspunde la comenzi administrative și nici nu produce rezultate „la termen”, ca într-un contract de lucrări publice. 

Primăria din Iași pare că joacă, în aceste luni, all-in pe cartea sportului. Nu mai vorbim de investiții punctuale sau de susținere discretă, ci de o strategie care amintește de ambițiile marilor orașe europene: control total, rezultate rapide și imagine publică puternică. Doar că, în realitate, lucrurile nu funcționează niciodată atât de simplu.

De ani buni, clubul CSM Iași 2020 a fost laboratorul acestui experiment. S-au pompat bani, s-au lansat secții, s-au promis performanțe. Rezultatele? Modeste, cel puțin în raport cu așteptările și investițiile. Iar aici apare prima mare contradicție: sportul de performanță nu răspunde la comenzi administrative și nici nu produce rezultate „la termen”, ca într-un contract de lucrări publice.

Cu toate acestea, planul nu doar că nu se oprește, ci devine și mai ambițios.

Următoarea țintă: fotbalul. Iar cheia pare să fie preluarea Academiei de la Politehnica Iași. O mutare care, la prima vedere, bifează toate dorințele publicului: tineri locali, construcție de la zero, identitate autentică.

Scenariul sună aproape perfect. O echipă formată din juniori, înscrisă în ligile inferioare, fără datorii, fără presiunea trecutului. În câțiva ani – să spunem doi, fără vreun fel de aluzie - promovare în liga secundă, tribune pline, entuziasm local și, obligatoriu, un nou stadion ridicându-se simbolic pe șesul Bahluiului. Este visul clasic al fotbalului românesc „curat”, rescris în cheie administrativă.

Dar aici intervine realitatea, mult mai dură decât planul. Promovarea nu este doar o chestiune de entuziasm și talent local. Este un proces lung, imprevizibil și, mai ales, dependent de stabilitate - exact ceea ce structurile publice nu reușesc întotdeauna să ofere. În plus, există blocaje clare în ceea ce privește cluburile de drept public atunci când vine vorba de accesul în prima ligă. Legislația, regulamentele federale și criteriile de licențiere nu pot fi ocolite prin optimism.

Mai mult, ideea de „rezultate rapide” rămâne marea capcană. Sportul nu funcționează pe logica investiție–profit imediat. Generațiile de jucători se formează în ani, uneori în decenii. Iar presiunea politică pentru performanță instant poate distruge exact ceea ce încearcă să construiască.

În tot acest context, relația cu Politehnica Iași devine inevitabil tensionată. Un club cu o istorie complicată, cu identitate disputată și cu probleme cronice riscă să fie împins definitiv în afara jocului. Iar pentru mulți suporteri, asta nu este doar o schimbare administrativă, ci sfârșitul unei povești.

Rămâne, așadar, de văzut dacă administrația locală din Iași va reuși să construiască performanță sportivă pe termen lung sau vom asista la încă un proiect ambițios, dar grăbit, care riscă să se lovească de realitate.

Planul este frumos. Aproape seducător.

Dar, ca în multe alte cazuri, diferența dintre viziune și rezultat se măsoară nu în declarații și bugete, ci în timp, răbdare și competență reală. Iar acestea nu pot fi decretate prin hotărâre de Consiliu Local.

Cât despre Politehnica noastră cea de toate zilele, cea născută din mamă venetică, de pe la Breaza, și tată acuzat de abandon familial, soarta i-o intuiesc chiar și puștii de gimnaziu. Povestea s-a sfârșit!

Daniel LEONTE