Sfârşitul celui mai bizar an din istoria Politehnicii Iaşi

Fanii ştiu prea bine, clubul-fanion al Iaşului s-a înfiinţat în 1945. A purtat mai multe denumiri, a evoluat aproape două decenii în ligile inferioare, până să ajungă în primul eşalon. Prima dată, alb-albaştrii au rezistat cinci sezoane, retrogradând chiar când echipa părea una din forţele primei divizii, la finalul ediţiei 1966-1967. Apoi a urmat celebrul "ABBA" din anii '70, cu toate că, la un moment dat, gruparea din Dealul Copoului avea în lot şapte internaţionali!

Abia venit de la "munca de jos", de la Bacău, Vasile Simionaş nu-şi explica atunci cum de o asemenea echipă, în loc să se bată la titlu, se chinuia să nu retrogradeze. A înţeles rapid. Politehnica era o echipă boemă, romantică, băieţii jucau de plăcere, pentru mulţi dintre ei mai important era numărul de treceri ale balonului printre picioarele adversarilor, decât scorul de pe tabelă. De aici, şi suita rezultatelor contradictorii din acel deceniu. Pierzi acasă cu toate leşinăturile din campionat, dar strici petrecerea lui Dudu Georgescu, taman în Groapa din Ştefan cel Mare, în ultima etapă. Când legendarul vârf se pregătea să înhaţe prima lui Gheată de Aur. Dinamo era deja campioană, Poli avea spaime cu retrogradarea...

Alt episod de legendă din acele vremuri, cel din Bănie, de la începutul anilor '80. Craiova eliminase din Cupa UEFA echipe precum Fiorentina lui Antognoni, Bordeaux sau Kaiserlautern, echipe mari ale continentului. Oltenii au furat-o la ei acasă, 1-2. Goluri, Paveliuc şi Lulu Cănănău.

Dar boema, tot boemă! După asemenea ispravă (nu câştigase nimeni pe Centralul din Craiova). A urmat retrogradarea, apoi un deceniu de "B", o promovare miraculoasă, degringolada de la finele mileniului trecut, când Poli a ajuns în Divizia "C". Apoi renaşterea din propria cenuşă, falimentul din 2010, încă o revenire, apoi câţiva ani de tihnă, ba chiar de evoluţie, ani ce au culminat cu prezenţa în cupele europene. Trendul ascendent a continuat, chiar dacă s-a schimbat staff-ul. Din păcate, totul s-a rupt atunci când s-a luat decizia ca, în plin campionat, să se refacă gazonul terenului de joc. De aici, toate ponoasele ce au urmat...

E simplu, meciurile de acasă s-au jucat la Botoşani. Nu s-a încasat nimic din reţetă, s-au cheltuit bani în plus pe deplasări. Apoi, problemele cu refacerea jucătorilor după meciuri etc. Scăpare de retrogradare graţie unor decizii luate în birourile bucureştene.

Vara lui 2020 părea momentul unei revoluţii structurale. Staff tehnic şi administrativ, doar din ieşeni. Pandemia a lovit cinic şi la greu. După acel nesperat cadou cu FCSB, a urmat reversul. Anul 2021. Retrogradarea. Revoluţie. Schimbare din temelii, alt Comitet Director, alt Consiliu de Administraţie, alt staff tehnic. Start întârziat, încă destule probleme financiare, rezultate sportive pe măsură.

A fost cel mai bizar an din istoria Politehnicii Iaşi din 1945 încoace. A dispărut orice urmă de predicţie. Dar, şi mai rău, a dispărut spiritul. Nu mai există acea boemie frumoasă care atrăgea zeci de mii de suporteri în tribune. Nu mai sunt acele meciuri la care adversari cu mare ştaif vin tremurând, cu gând "să nu ia multe", la care "necăjiţii" să se prezinte cu speranţa victoriei...

Refacerea spiritului Politehnicii Iaşi e cel mai important lucru. Banii vin şi se duc. Performanţele, oricum, vor fi aproximative! Marcel FLUERARU