Sorți nemiloși pentru CSM Politehnica Iași!

enache

Dimensiune font:

| 19-07-2021 20:30

Ieri, la Casa Fotbalului, a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea programului pentru noul sezon competițional de Liga 2. Trupa lui Costel Enache se va confrunta în prima etapă (31 iulie, este o dată orientativă), în deplasare, cu Petrolul Ploiești, iar primul meci în Copou îl va susține în runda a II-a (7 august), cu Concordia Chiajna. O nouă deplasare complicată se anunță în jur de 14 august, cu FC Hermannstadt, cea care a retrogradat în urma barajului cu Dacia Mioveni, pentru ca seria meciurilor dificile să continue pe 21 august, când vine „U” Cluj la Iași.

O deplasare de ținut minte va fi în etapa a V-a (28 august), pentru jocul cu SSU Politehnica Timișoara (și-a schimbat numele din ASU Poli Timișoara, continuând ca societate pe acțiuni), pentru ca al treilea joc din Copou să fie după prima întrerupere, pe 11 septembrie, cu FC Buzău, grupare care a cesionat locul de la SCM Buzău. Vor urma două dispute consecutive în deplasare. În runda a VII-a (18 septembrie), Enache își va duce trupa la mare, pentru confruntarea cu AFC Unirea Constanța (a cesionat locul de la SSC Farul, după ce brand-ul FC Farul a fost cedat către FC Viitorul), iar în a VIII-a (25 septembrie), la Călărași, pentru întâlnirea cu Dunărea. 

CSM Poli va reveni în Copou pe 2 octombrie, la partida cu Metaloglobus București, scăpând astfel de un joc pe teren sintetic, dar, după a doua întrerupere,  tot în deplasare a nimerit și pentru disputa cu AFK Csikszereda, din runda a X-a (16 octombrie). Celelalte trei dispute până la a treia întrerupere vor fi cele de acasă cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu (etapa a XI-a - 23 octombrie) și Unirea Slobozia (a XII-a - 6 noiembrie) și cea din deplasare cu Dacia Unirea Brăila (etapa a XII-a - 30 octombrie).

Trupa lui Enache va bifa în runda a XIV-a (20 noiembrie) și cealaltă deplasare la Timișoara, cu Ripensia, va juca ultimul meci al anului în fața propriilor suporteri pe 27 noiembrie, cu Unirea Dej, și va închide 2021 în etapa a XVI-a (4 decembrie), în deplasare, cu CSC 1599 Șelimbăr (a cesionat locul de la Viitorul Șelimbăr).

Sezonul regular se va relua pe 26 februarie 2022, cu meciurile rundei a XVII-a, în care CSM Poli va primi vizita celor de la FC Brașov Steagul Renaște (a cesionat locul de la Corona Brașov), penultima deplasare va fi pe 5 martie, la București, cu CSA Steaua, pentru ca ultimul cuvânt înainte de play-off/out să fie spus pe 12 martie, la jocul din Copou cu AFC Astra. 

Play-out cu două serii și numai tur

Primele 6 clasate la finalul sezonului regular își vor disputa locurile de promovare într-un play-off. De această dată, partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formație. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul Ligii 1.

Echipele de pe locurile 7-20 la finalul sezonului regular vor fi repartizate în două serii de play-out, disputând doar un tur de 7 etape, care va asigura încă șase meciuri pentru fiecare echipă.

Primele reacții

„Nu e chiar programul pe care-l așteptam, urmând să ne confruntăm cu candidate la promovare în primele etape, am fi avut nevoie de un traseu ceva mai lejer, să mai avem un pic de timp să ne adunăm resursele. Am început târziu, încă trebuie să căutăm și să găsim soluții. Vom avea doar nouă meciuri acasă și zece în deplasare, iar ambele jocuri cu formațiile din Timișoara le vom susține în deplasare, vor fi deplasări foarte grele. Suntem însă optimiști, consecvenți, muncitori, căutăm în continuare să aducem jucători buni, să avem concurență pe posturi, să pot avea soluții și pentru schimbări. Am reușit să încropim o echipă, dar deja apar probleme când lipsește un titular”, ne-a declarat antrenorul Costel Enache.

„Ordinea poate mai puțin contează, dar mi-aș fi dorit să jucăm la început cu echipe mai de valoarea noastră. Vom face tot ce ne stă în putere pentru a câștiga fiecare meci în parte, am încredere în băieți și în staff-ul tehnic că în acest sezon vom face o figură frumoasă în liga secundă”, a precizat și managerul general Florin Briaur.

CSM Poli Iași va susține mâine, de la ora 11:00, în Copou, un nou meci amical, cu CSCT Buiucani (Republica Moldova), prilej cu care va fi văzut la lucru mijlocașul central ofensiv brazilian Deretti (28 de ani), precum și stoperul grec Okan. Dragoș GAȘPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
FOTO & VIDEO Naționala României a ajuns în Germania - Tricolorii, încrezători înainte de startul EURO 2024
10/06/2024 22:53

 Echipa natională de fotbal a Romaniei va juca primul meci la un Campionat European după o pauză de 8 ani, iar primul duel din faza grupelor este programat pe 16 iunie, contra Ucrainei. Ianis Hagi&nb ...

Cine reprezintă județul Iași la barajul pentru promovare în Liga a III-a de fotbal!
10/06/2024 09:40

În doar al doilea sezon de cand ACS USV Iasi, clubul sportiv al Universitătii de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi condus de prof. univ. dr. Vasile Stoleru, prorector cu acti ...

România,numai remiză cu Liechtenstein, la ultimul test înainte de EURO 2024
07/06/2024 23:08

 Echipa natională de fotbal a Romaniei a remizat si in ultimul meci de pregătire inainte de Campionatul European din Germania, contra celor din Liechtenstein, scor 0-0. Radu Drăgusin  Romania ...

Gest înălțător la 30 de ani de la absolvirea primei generații a FEFS Iași!
06/06/2024 09:00

Momente emotionante la celebrarea a 30 de ani de cand prima promotie de după 1989 de la Facultatea de Educatie Fizică si Sport din cadrul Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” Iasi a finalizat curs ...

Tenis: Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchi/ El va pierde primul loc în clasamentul
04/06/2024 20:25

Retragerea a pus capăt incercării sarbului de a obtine al 25-lea trofeu de Grand Slam, un record, si il va face să piardă locul intai mondial in favoarea italianului Jannik Sinner la sfarsitul acestei săpt ...

FOTBAL: Balon uriaș de oxigen pentru Poli. Încă 1,1 milioane euro de la municipalitate
04/06/2024 19:19

Politehnica Iasi iese din incercuire, asa cum Ziarul de Iasi a anticipat. Luni, clubul de fotbal a primit vestea că va primi 5 milioane de lei de la Consiliul Local Iasi. Sunt primii bani pe care echipa de ...

CTP și-a amintit de nevaccinatul Djokovici: „Nu pot să nu scriu. Ar fi nedrept față de tenis...“
04/06/2024 16:12

Pandemia de COVID-19 a provocat mai multe tragedii, dar si un boicot mediatic / jurnalistic in Romania. Pentru că, scarbit de Novak Djokovici si refuzul său de a se vaccina, Cristian Tudor Popescu si-a propus ...

Horia Moculescu, despre tricolori: Nu avem echipă!
04/06/2024 13:46

La 87 de ani, Horia Moculescu, unul dintre cei mai mari compozitori din muzica romanească, a rămas un microbist inflăcărat, urmărind cu atentie la club echipa cu care tine din 1947, Steaua si acum FCSB da ...

Echipa de handbal CSM Iaşi 2020 îşi întăreşte lotul
03/06/2024 08:20

* clubul va avea o echipă feminină şi in Divizia de tineret, conform regulamentului federaţiei Echipa feminină de handbal CSM Iaşi 2020, promovată recent in Liga Florilor, se află in etapa de configu ...

Iașul a cucerit 4 medalii la Cupa Mușchetarul
02/06/2024 16:54

* Luca Asăvoaie (ACS Prosperitatea, U11) a obtinut aurul, Ania Tofan (CSM Iasi, U13) si Radu Lefter (ACS Prosperitatea, U13) – medalii de argint, iar Mihnea Sabin Brezuleanu (CSM Iasi, U11), medalie de b ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei