Suma uriașă pe care o cere Simona Halep ca despăgubire companiei din cauza căreia s-a dopat

00000   socant-sotia-unu

Dimensiune font:

| 20-09-2023 15:16

 Simona Halep a fost suspendată patru ani dar nu are de gând să lase lucrurile așa. Pe de o parte își caută dreptatea în plan sportiv la TAS, pe de altă parte vrea despăgubiri pentru tot ce i s-a întâmplat.

Avocații ei au intentat deja proces firmei canadiene care a produs suplimentul Keto MCT, și, conform prosport.ro, e de așteptat ca românca să solicite despăgubiri de peste 10 milioane de dolari.

În calcului acestora intră faptul că Simona nu joacă de un an și probabil nici nu va reveni prea curând, dar și pierderile comerciale cauzate de prejudiciul de imagine care i-a fost adus. Ea a fost exclusă din mai multe parteneriate, după ce a fost depistată pozitiv.

„Am dat în judecată compania canadiană, cred că în urmă cu o lună și ceva. Procesul nu poate să fie decât unul de despăgubiri. Va avea doar o influență pur civil-comercială, nu poate avea influență din punct de vedere al dosarului sportiv”, a precizat Bogdan Stoica, unul dintre avocații Simonei Halep la Euronews.ro..

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Naţionala României a pierdut categoric marţi, la Herning, în faţa a 12.000 de spectatori, ultimul meci din grupa E a Campionatului Mondial, chiar cu gazda Danemarca, scor 39-23 (21-10). Ambele echipe erau calificate anterior în grupele principale. Că
05/12/2023 23:37

  Naţionala Romaniei a pierdut categoric marţi, la Herning, in faţa a 12.000 de spectatori, ultimul meci din grupa E a Campionatului Mondial, chiar cu gazda Danemarca, scor 39-23 (21-10). Ambele echipe ...

FR Gimnastică, precizări după ce a făcut apel la donații: Decembrie este luna cadourilor și în același timp luna în care companiile plătesc impozitul pe profit
05/12/2023 22:47

Luna decembrie este luna cadourilor si in acelasi timp luna in care companiile plătesc impozitul pe profit. Firmele au posibilitatea să redirectioneze prin donatii 20% din acesta. Carmencita Constantin, Prese ...

Măreția rugbiului!
05/12/2023 08:30

Rugbistii de la CS Politehnica Iasi, pregătiti de antrenorii Cosmin Ratiu si Mihai Stuparu, se apropie de finalul celui de-al doilea campionat intreg de la reinfiintarea formatiei, petrecută in 2021. În ...

Mircea Lucescu evaluează șansele Naționalei
04/12/2023 07:28

Fostul selecţioner Mircea Lucescu a declarat, sambătă, după tragerea la sorţi a grupelor EURO 2024, că Romania are o şansă deosebită, beneficiind de o „linie extraordinară”, la fel ca in prelimina ...

Situație halucinantă! Naționala de gimnastică a României nu are bani de antrenamente pentru Jocurile Olimpice
03/12/2023 21:49

Romania a fost regina gimnasticii feminine si, in alte vremuri, fetele noastre se intorceau acasă cu zeci de medalii. Lipsa de investitii in acest domeniu a dus la prăbusirea gimnasticii feminine, iar acum, d ...

Cum au ajuns filmele interzise minorilor să se audă în timpul tragerii la sorți a grupelor EURO. Un vlogger a umilit toată organizarea şi a postat totul pe net.
03/12/2023 10:56

Asa ceva nu s-a mai intamplat vreodată la un eveniment fotbalistic. Sambătă seara, la tragerea la sorti a grupelor pentru EURO 2024, timp de cateva minute, evenimentul live a fost bruiat de niste gemete de s ...

Zilele în care România va juca la EURO 2024 și cele trei orașe germane unde se vor disputa meciurile
03/12/2023 01:26

Zilele in care Romania va juca la EURO 2024 si cele trei orase germane unde se vor disputa meciurile După ce tricolorii si-au aflat adversarii, UEFA a stabilit si zilele in care Romania va juca la EURO 2024. ...

Tragerea la sorți a grupelor Euro 2024 - România și-a aflat adversarele
02/12/2023 19:54

 Echipa natională de fotbal a Romaniei isi află in această seară adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din 2024.   UEFA Euro 2024  Grupele turneului final ...

Edward Iordănescu - Sărbătoarea calificării naţionalei la EURO 2024 a unit românii în jurul steagului tricolor
01/12/2023 12:35

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a Romaniei, Edward Iordănescu, a afirmat, vineri, intr-un mesaj publicat pe site-ul oficial al FRF cu ocazia Zilei Naţionale a Romaniei, că sărbătoarea califică ...

Un fotbalist de la Poli Iași, al doilea după titularul echipei naționale a României!
01/12/2023 08:58

Calificarea reprezentativei de fotbal a Romaniei la Euro 2024 spun specialistii că va dinamiza la maximum Superliga autohtonă, deoarece sunt destui jucători care speră să prindă un loc in lotul pe care-l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei