20 de adevăruri istorice și curiozități despre Tutankhamon

0000   0141700

Dimensiune font:

| 07-05-2019 10:37

 De-a lungul timpului, pe Pământ au trăit lideri care au lăsat urme semnificative în istoria lumii. Unii au fost niște tirani fără milă, în timp ce alții au avut mari contribuții la civilizația umană.

Tutankhamon este una dintre aceste figuri arhicunoscute, care a domnit în Regatul Nou din Egipt, între anii 1332 și 1323 î.e.n., în perioada cunoscută ca aparținând celei de-a 18-a dinastii. Pe drept cuvânt, mulți sunt curioși să afle ce fel de lider a fost Tutankhamon.

Bust de lemn al regelui copil, descoperit în mormântul lui Tutankhamon. Foto: Wikimedia

Pentru a ne forma o idee despre vremea în care a trăit și comportamentul lui de conducător, trebuie să știm măcar câteva lucruri de bază despre acest om. De aceea, îți prezentăm 20 de curiozități despre Tutankhamon, ca să îl poți judeca singur.

1. Numele său înseamnă „imaginea vie a lui Amun”. Numele de „Amun” (folosit și ca „Amon”) este numele zeității egiptene care era considerată ca fiind regele zeilor.

2. Avea o mască făcută din aur pur. Când îi auzim numele, primul lucru la care ne gândim este mumia cu o mască neobișnuită. Îl recunoaștem după mască, fiindcă nu putem decât să ne imaginăm cum arăta fața sa.

Este cert că această mască era una mortuară, pentru că nu există documente care să arate că ar fi fost folosită și la vreun eveniment din timpul vieții.

3. Nimeni nu știe cu exactitate cine au fost tatăl și mama lui Tutankhamon. Speculațiile larg acceptate spun că era fiul sau vărul faraonului Akhenaten, care era cunoscut pentru că revoluționase religia (trecuse la monoteism).

Prim-plan cu craniul mumiei lui Tutankhamon. Foto: Wikimedia

4. Când era sugar, a fost hrănit de o doică numită Maia. Unii istorici cred că Maia și sora lui Tutankhamon, Meritaten, sunt aceeași persoană. Dacă este adevărat, întreaga poveste devine foarte ciudată.

5. Avea numai nouă ani atunci când a urcat pe tron. A domnit circa zece ani drept faraon al dinastiei a 18-a. În timpul domniei, a încercat să restaureze relațiile cu regatele din apropiere.

6. Cu siguranță ai auzit de Nefertiti. În ziua de azi, este simbolul frumuseții feminine. Ei bine, Tutankhamon s-a însurat cu fiica acesteia,  Ankhesenamon, deci cu sora lui vitregă.

7. În mormântul său au fost găsiți doi gemeni mumificați. Cine au fost aceștia? După cercetări îndelungate, savanții au ajuns la concluzia că cei doi fetuși erau fiicele lui Tutankhamon și Ankhesenamon, care s-au născut moarte.

Ulcior de alabastru cu două mânere, parțial restaurat. Pe vas sunt imprimate cartușele cu numele lui Tutankhamon și al reginei Ankhesenamon. Foto: Wikimedia

8. Tutankhamon a murit la doar 19 ani. Când savanții i-au studiat corpul mumificat, au găsit urme de malarie și indicii privind o boală a oaselor.

9. Astăzi, Tutankhamon este unul dintre faraonii cei mai cunoscuți, datorită mormântului său bine conservat. Artefactele luxoase asociate cu el, cum ar fi bijuteriile, mobila, peisele de olărit și alte obiecte au fost expuse foarte mult în jurul lumii. Astfel, popularitatea sa a crescut enorm.

10. Știai că „Tutankhamon” este un nume pe care el însuși l-a adoptat? În copilărie, era numit „Tutankhaten”, în mare parte datorită credinței tatălui său în zeul Aten.

Însă Tutankhamon credea în zeul Amon. Astfel, a condamnat revoluția religioasă a tatălui său și a construit temple noi, pe baza propriei sale credințe.

11. Se poate să fi fost un faraon olog. Astfel de idei au apărut după ce un grup de savanți a studiat mumia lui Tutankhamon și a descoperit urmele unei boli rare de oase la piciorul stâng.

În plus, istoricii au găsit mai multe cârje în mormântul său, ceea ce – din nou – indică faptul că ar fi fost suferind. Însă știm cu siguranță că Tutankhamon nu din cauza bătrâneții folosea acele cârje, deoarece a murit la vârsta adolescenței.

12. A murit brusc și nimeni nu știe cum. Există câteva speculații legate de moartea sa. Principalii „suspecți” sunt paraziții malariei, o boală de oase rară sau un accident care a dus la infectarea piciorului său stâng.

13. S-ar putea să fi fost mușcat de un hipopotam. Speculația aparține Universității de Stat din California: doctorul Brenson Haren s-a concentrat asupra pieptului lui Tutankhamon, unde existau semne evidente de vătămări la nivelul coastelor.

Apoi, dat fiind faptul că cei mai mulți faraoni vânau hipopotami, a tras concluzia că și Tutankhamon ar fi putut fi victima unui hipopotam furios în timpul unei partide de vânătoare.

Masca de aur a lui Tutankhamon. Foto: Wikimedia

14. Arheologul britanic Howard Carter a descoperit mormântul lui Tutankhamonîn Valea Regilor în 1922. Pe data de 4 noiembrie a acelui an, un băiat din echipa de cercetare a dat peste o piatră care mai apoi s-a dovedit a fi partea de sus a scărilor care duceau la camera mortuară a regelui Tutankhamon.

Carter a descris ziua descoperirii ca fiind „cea mai importantă din viața mea”.

15. Cercetări recente indică faptul că a fost îngropat în grabă, însă nimeni nu știe de ce. Nici măcar vopseaua de pe pereții camerei sale mortuare nu se uscase atunci când faraonul a fost coborât în mormânt.

16. Nu a lăsat moștenitori în urma sa. Potrivit unor istorici, căsătoria cu sora sa vitregă Ankhesenamon a fost fericită, însă urmașii lor nu au supraviețuit.

17. Doi dintre cei mai puternici sfătuitori ai săi au fost marele vizir Ay și generalul Horemheb. Dată fiind vârsta sa fragedă, Tutankhamon avea nevoie de sfătuitori puternici pentru a conduce regat atât de mare cum era Egiptul.

Pieptarul lui Tutankhamon, reprezentând prenumele său (nume de alint dat de părinți la naștere). Foto: Wikimedia

Atât Ay, cât și Horemheb au condus Egiptul drept faraoni ai celei de-a 18-a dinastii. După moartea lui Tutankhamon, Ay a urcat pe tron și a domnit circa patru ani.

18. După moartea lui Tutankhamon, soția sa, Ankhesenamon, i-a scris o scrisoare regelui hitit Suppiliuluma I. În scrisoare, îi cere regelui să-l trimită pe unul dintre fii săi în Egipt, pentru ca ea să se mărite cu el.

Regele hitit și-a trimis un fiu în Egipt, însă acesta a dispărut. Se crede că Ay (succesorul lui Tutankhamon) a ordonat să fie ucis înainte să reușească să se însoare cu Ankhesenamon.

Există și speculații care spun că Ay l-ar fi ucis pe Tutankhamon pentru a-i lua tronul. În cele din urmă, Ay a devenit faraon și s-a însurat cu Ankhesenamon.

Statuile de la Luxor ale lui Tutankhamon și Ankhesenamon, vandalizate în timpul campaniei de „damnatio memoriae” (blestemare a numelor) faraonilor din perioada Amarna. Foto: Wikimedia

19. Mormântul includea 5.000 de obiecte și unele dintre ele erau făcute din aur masiv. Mulți oameni vor să cunoască valoarea exactă a artefactelor din mormânt, dar nimeni nu poate face o estimare exactă.

Asta, deoarece fiecare obiect ne oferă o perspectivă asupra vieții de acum 3.200 de ani, ceea ce este de neprețuit.

20. Foarte multă lume crede în „blestemul faraonilor”. Potrivit acestei teorii, cei care tulbură liniștea mormântului lui Tutankhamon sunt blestemați să moară.

Moartea lordului Carnavaron este oferită drept exemplu. Acesta a fost sponsorul lui Howard Carter și a murit la patru luni după desigilarea mormântului.

De asemenea, printre membrii echipei s-au înregistrat 11 decese. Toate aceste morți au survenit într-o perioadă de zece ani după descoperirea mormântului. În aceste condiții, cine le-ar putea pune în seama vrăjilor antice?

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei