A fost concepută „casca Inception”, tehnologia care modifică realitatea fără să-ţi dai seama! (VIDEO)

Filmul „Inception”, un thriller SF ce a fost stabilit recorduri de box-office în 2010, descrie un viitor în care tehnologia permite infiltrarea viselor altor persoane, permiţând modificarea evenimentelor ce au loc pe tărâmul oniric fără ca cei ce visează să-şi dea seama. În film, personajele creează vise în interiorul viselor, însă ajung să nu mai distingă între realitate şi visele pe care le-au creat.

În general, oamenii pot face distincţia dintre evenimentele reale şi cele imaginate graţie unor procese inconştiente care monitorizează acurateţea experienţelor trăite. Aceste procese pot eşua însă în cazul anumitor afecţiuni psihiatrice. Pacienţii care suferă de schizofrenie, de exemplu, pot percepe halucinaţii vizuale şi auditive pe care ei le percep ca fiind reale. De asemenea, victimele leziunilor cerebrale şi ale afecţiunilor delirante trăiesc într-o lume plină de amintiri false.

Acum, cercetătorii japonezi au conceput o „cască Inception” care manipulează realitatea pentru a simula astfel de experienţe. Casca poate fi folosită pentru a studia disfuncţiile cognitive ce apar în cadrul afecţiunilor psihiatrice.

Sistemul de tip Substituire a Realităţii (SR), conceput de cercetătorii de la Laboratorul pentru Inteligenţă Adaptivă din cadrul RIKEN Brain Science Institute, este realizat din componente ieftine ce pot fi cumpărate de către orice persoană: o cameră video panoramică folosită pentru a înregistra, un computer ce stochează imaginile filmate şi un display ce se ataşează pe cap şi care poate comuta instant, fără pauză, între imaginile live filmate de camera video şi imagini înregistrate în prealabil.

„Într-un vis, acceptăm în mod natural ceea ce se petrece şi nu ne îndoim de realitatea evenimentelor, indiferent cât de nerealiste ni se par ulterior”, explică Keisuke Suzuki, autorul lucrării ce descrie sistemul SR. „Scopul nostru este de a explora mecanismele cognitive care stau la baza încrederii noastre în realitate. Cum pot oamenii să aibă încredere în ceea ce percep? Descoperirea răspunsului la această întrebare necesită o platformă experimentală prin care să putem prezenta evenimente pe care participanţii le cred reale, dar pe care le putem manipula”, susţine cercetătorul.

Pentru a testa sistemul, Suzuki şi colegii săi au pregătit un experiment simplu, dar ingenios. Oamenii de ştiinţă au recrutat un grup de participanţi şi i-au filmat pe măsură ce intrau în cameră şi ascultau instrucţiunile unuia dintre cercetători. Pe rând, fiecare participant era rugat să stea pe un scaun în aceeaşi cameră şi să poarte casca dotată cu display-ul electronic, pe care puteau urmări o serie de evenimente live şi înregistrate. Cercetătorii comutau între secvenţele ce se petreceau în direct şi cele înregistrate fără ca participanţii să-şi dea seama. Prima secvenţă era una aparent live, care era de fapt o înregistrare, în care unul dintre cercetători apărea la uşa camerei şi întreba participantul dacă se simte confortabil purtând dispozitivul, rugându-l să-l testeze privind în jurul camerei. Apoi voluntarul vedea o înregistrare ce arăta chiar momentul în care acesta primea instrucţiunile de la cercetător. Următoarea secvenţă era din nou o secvenţă înregistrată, dar care părea a fi live, în care cercetătorul reintra în cameră şi explica modul în care a fost conceput experimentul. În cele din urmă, în ultima secvenţă participantul vedea în timp real cercetătorul intrând în cameră pentru a dezvălui că toate scenele precedente fuseseră, de fapt, înregistrări.

Cea de-a doua secvenţă, în care voluntarul se vedea pe sine primind instrucţiuni de la cercetător, contrazicea realitatea, permiţând participanţilor să îşi dea seama imediat că observă o înregistrare şi nu imagini live. Cu toate acestea, majoritatea participanţilor nu au putut să distingă ulterior între scenele live şi cele înregistrate, chiar dacă acea secvenţă le-a arătat modul în care funcţionează sistemul. Câţiva voluntari au identificat o subtilă diferenţă între calitatea audio a secvenţelor live şi a celor înregistrate, folosind această revelaţie pentru a distinge între cele două, însă majoritatea participanţilor au perceput secvenţele înregistrate ca fiind reale.

Apoi, cercetătorii au studiat mai mulţi factori care ar fi putut afecta funcţionarea sistemului. Aceştia au descoperit că mişcările capului reduceau şansele ca participanţii să distingă între secvenţele înregistrate şi cele live, observând totodată că abilitatea de a detecta tranziţia de la imaginile live la cele înregistrate scădea pe măsură ce mişcările din cap erau mai rapide. De aceea, în primul experiment cercetătorii au comutat între imaginile live şi cele înregistrate atunci când voluntarul se uita în jurul camerei, acest lucru permiţând camuflarea diferenţelor de imagine ce apăreau în timpul schimbării.

Experimentele au arătat că sistemul SR reprezintă o metodă necostisitoare prin care poate fi manipulată percepţia realităţii, fiind astfel un instrument util pentru investigarea mecanismului de „control al realităţii” în cadrul afecţiunilor psihiatrice.

„Pacienţii cu probleme psihiatrice prezintă de multe ori credinţe delirante, iar persoanele ce suferă de schizofrenie pot percepe halucinaţii. Sistemul SR oferă o şansă unică de a modela aceste experienţe în cadrul voluntarilor sănătoşi, ceea ce ar putea fi util în înţelegerea mecanismelor cognitive ce stau la baza halucinaţiilor şi a experienţelor delirante”, explică Suzuki.

„De exemplu, am putea folosi sistemul pentru a testa teoriile acceptate astăzi pentru a înţelege mai bine schizofrenia. Acest lucru ne-ar putea permite să reproducem simptomele acestei afecţiuni într-un mod controlat, deschizând calea spre noi tratamente”, a mai declarat Suzuki.

Acum, cercetătorii lucrează la conceperea unui sistem SR îmbunătăţit, ce urmează să fie folosit în cadrul mai multor proiecte. „Principalul scop al sistemului va fi folosirea sa în psihiatrie, însă ar putea fi totodată un instrument util pentru înţelegerea modului în care sunt constituite experienţele conştiente în viaţa de zi cu zi”, afirmă cercetătorul.

„De asemenea, noul sistem va deschide o nouă cale în ciberterapie. Tehnologia realităţii virtuale (RV) este folosită astăzi pentru a trata stresul post-traumatic şi fobiile, prin expunerea pacienţilor la episoade traumatice. Avantajul sistemelor SR este acela că pacienţii au convingerea că percep «lumea reală», ceea ce nu se poate realiza cu ajutorul tehnologiilor RV existente în acest moment”, a concluzionat Suzuki.

Sursa: The Guardian