A fost inventată bicicleta pe care o conduci pe BURTĂ! FOTO
Dimensiune font:
Această bicicletă a fost concepută pentru a fi condusă pe abdomen şi poate atinge viteza de 45 m / h, dar nu este deloc ieftină
Aţi urmărit vreodată Turul Franţei la ciclism şi v-aţi întrebat: „Oare aş putea să conduc o bicicletă dacă stau pe burtă?” Ei bine, recent a fost inventată, în statul California, din SUA, o astfel de bicicletă, denumită „Pasărea de pradă”.
Inventatorul din localitatea americană San Diego a luat o bicicletă tradiţională şi i-a montat un alt gen de şa, pentru a o face mai aerodinamică.
Astfel, în loc să se aplece foarte mult, ciclistul poate acum conduce stând pe abdomen, aproape orizontal. Acest lucru duce, de fapt, la creşterea considerabilă a vitezei şi poate ajunge, aşa cum spuneam, la 45 m / h. Din câte se pare, această poziţie îi ajută pe cei care au probleme cu spatele, conform publicaţiei britanice Mirror. Preţul este, însă, unul destul de „piperat”, pornind de la 4.800 de dolari americani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau