Ce joburi cred românii că nu pot fi înlocuite niciodată de roboţi. Topul clasamentului, condus de preoţi

maxresdefault

Dimensiune font:

| 13-06-2019 14:27

Mai mult de jumătate dintre români cred că este posibil ca postul lor să fie înlocuit de roboţi şi automatizare mai devreme sau mai târziu, dar există şi meserii sigure, ce nu pot fi automatizate, precum cea de preot, artist sau psiholog, arată un studiu Bestjobs.

 

 În acelaşi timp, există şi slujbe pe care românii le-ar vrea înlocuite de roboţi, cea de funcţionar public fiind în topul preferinţelor.
12% dintre români se tem că robotizarea şi automatizarea le-ar putea afecta jobul destul de curând, în următorii cinci ani, iar alţi 14,6% cred că acest lucru s-ar putea întâmpla în 5-10 ani. 11,3% sunt de părere că postul lor ar putea fi automatizat de-abia peste 10-15 ani, iar circa 14% consideră că va dura cel puţin 20 de ani până când în locul lor ar putea munci un robot. Restul de 48% se declară convinşi că robotizarea/automatizarea nu le va putea înlocui postul niciodată.

Trei din cinci români cred că robotizarea şi dezvoltarea aplicabilităţii inteligenţei artificiale vor conduce la o creştere mult mai mare a salariilor pentru joburile care cer abilităţi ridicate (high-skilled) faţă de joburile care cer abilităţi reduse (low-skilled). Totodată, circa şapte din zece angajaţi români cred că avansul tehnologic va conduce la adâncirea şomajului, în special în categoria joburilor care presupun abilităţi reduse, dar şi la creşterea decalajului între salariile mici şi cele mari şi, implicit, la accentuarea inegalităţii sociale.

În general, doi din cinci români cred că roboţii şi inteligenţa artificială vor conduce, în următorii 20 de ani în România, la diminuarea numărului de joburi care necesită resursa umană şi doar 6% consideră contrariul, anume că vor fi create mai multe joburi care necesită resursa umană. În schimb, mai bine de jumătate (53%) afirmă că situaţia va fi similară cu cea din prezent, unele job-uri vor dispărea, dar vor fi înlocuite de unele noi.

Totuşi, sunt joburi despre care românii cred că nu pot fi înlocuite niciodată de roboţi, în ordinea opţiunilor acestea fiind: preot (43,3%), artist - pictor, muzician, designer etc. (42,1%), psiholog (36%), medic (34,4%), politician (30,3%), jurnalist (19,4%), profesor (18,6%), inginer (15,4%), poliţist 15,38%, şofer (6,5%), farmacist (6,07%), personal curăţenie (4,8%), contabil (3,6%), casier (2,8%).

Sunt însă şi joburi pe care românii le-ar vrea înlocuite de roboţi, anume funcţionar public (51,4%), culegător agricol (41,3%), casier (36,4%), personal curăţenie (34,4%), vânzător (21,8%), politician (20,6%), şofer (17,4%), contabil (13,7%), consilier bancar (13,7%), poliţist (10,5%), medic chirurg (6,07%), avocat (4,4%) şi, pe ultimul loc, profesor (1,2%).

Aproape 2 din 5 români spun că jobul lor presupune muncă repetitivă sau standardizată şi de creaţie/conducere în egală măsură, iar alţi 15% afirmă că munca lor este în cea mai mare parte repetitivă sau standardizată, ce poate fi automatizată sau înlocuită de inteligenţa artificială. În schimb, în jumătatea opusă, 46% au răspuns că desfăşoară muncă de creaţie sau conducere, ce nu poate fi automatizată sau înlocuită de inteligenţa artificială.

Totuşi, sarcinile standardizate, ce pot fi făcute automatizat, consumă o parte din activităţile zilnice de la serviciu ale fiecăruia. Aproape doi din cinci (38%) petrec până la 2 ore pe zi cu aceste operaţiuni repetitive, 16% consumă zilnic între 2 şi 4 ore, iar alţi aproape 16%, chiar şi mai mult.

În acest context, nu e de mirare că peste trei din cinci angajaţi (61,5%) spun că le sunt folosite doar parţial capacităţile profesionale şi ar putea face mai mult. Mai puţin de o treime (31,5%) cred că abilităţile lor sunt folosite la întreaga capacitate, în timp ce aproximativ 7% spun că nu le sunt folosite deloc capacităţile lor profesionale.

Până să le înlocuiască joburile, cei mai mulţi angajaţi români văd un aliat în tehnologie şi consideră că robotizarea şi automatizarea i-ar putea ajuta în executarea sarcinilor de serviciu. Întrebaţi care ar fi principalele trei avantaje, românii cred că în primul rând i-ar ajuta să economisească timp, astfel încât să se poată concentra pe partea creativă, care nu poate fi făcută de roboţi/automatizare (45,3% dintre respondenţi). Totodată, 43,3% cred că i-ar ajuta să scape de sarcinile repetitive, mărunte, ineficiente şi să se concentreze pe ce e important. Aproape 22% spun că pot executa sarcinile de serviciu mai repede şi mai uşor, iar alţi 21% ar face mai puţine greşeli. La popul opus, circa un sfert dintre respondenţi au declarat că roboţii/automatizarea nu i-ar ajuta, dimpotrivă.

Creşterea rolului roboţilor şi inteligenţei artificiale în piaţa muncii îi determină deja pe aproape jumătate dintre respondenţi să îşi dezvoltă abilităţi multiple, astfel încât să îşi poată schimba uşor jobul/domeniul profesional, dar şi abilităţile de a opera cu tehnologia. Alţi 41% spun că sunt într-un proces continuu de învăţare şi specializare care îi ajută să-şi crească nivelul de expertiză în domeniul în care activează şi să reducă riscul de a fi înlocuiţi de inteligenţă artificială. Alţi aproape 3 din 10 au afirmat că se respecializează pentru o poziţie care cred că nu are şanse să fie înlocuită de roboţi, în timp ce 14% încearcă şi să ajungă într-o poziţie de management, pentru a fi astfel mai greu de înlocuit. Doar 17% dintre respondenţi nu fac nimic pentru a câştiga teren în faţa robotizării şi automatizării.

Sondajul a fost efectuat în perioada 15 mai - 5 iunie 2019, pe un eşantion de 2.245 de utilizatori de internet, reprezentativ la nivel urban. MEDIAFAX.RO

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei