Misterul epavei descoperite sub World Trade Center după atacurile de la 11 septembrie

0000   0141700

Dimensiune font:

| 21-02-2021 10:33

 În 2010, arheologii care monitorizau excavările din zona în care cândva se afla World Trade Center au avut parte de o surpriză de proporții, descoperind o veche ambarcațiune.

Atunci când ambarcațiunea a fost descoperită, la aproximativ șapte metri sub nivelul străzii din ziua de azi, într-un perimetru care face parte dintr-un complex de securitate și parcări subterane, munca echipelor de construcție a fost suspendată.

Surpriză! Vasul a fost descoperit când muncitorii excavau la World Trade Center. Foto: Universitatea Columbia

Cercetătorii au fost uimiți de vas, însă un nou studiu a stabilit vechimea acestuia și modalitatea în care a ajuns în acest loc. Echipa a reușit să analizeze inelele din lemnul scheletului vasului, demonstrând că barca a fost construită cu lemn tăiat în Philadelphia în 1773.

Specialiștii în inelele copacilor de la Observatorul Lamont-Doherty Earth de la Universitatea Columbia au fost printre cei cărora li s-a cerut să analizeze rămășițele vasului, în căutare de dovezi privind vârsta și originile sale.

Cum a ajuns un vas sub zgârie-norii care au căzut la 11 septembrie? 

Vasul a fost identificat ca fiind o șalupă care circula pe râul Hudson, proiectată de olandezi pentru a transporta pasageri și marfă pe ape puțin adânci și pline de stânci.

Se crede că, după 20-30 de ani de utilizare, vasul a navigat spre locul său de „odihnă veșnică”, în Manhattan. Pe măsură ce comerțul din portul New York și din America înflorea, țărmul vestic al Manhattan-ului s-a deplasat spre vest până când vasul a fost acoperit de gunoi și pământ.

Vasul a fost identificat ca fiind o șalupă care circula pe râul Hudson, proiectată de olandezi pentru a transporta pasageri și marfă pe ape puțin adânci și pline de stânci. Foto: Universitatea Columbia

Până în 1818, vasul a dispărut complet, iar atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au dus la prăbușirea World Trade Center, după care zona a fost excavată. Cercetătorii au uscat încet fragmentele într-o cameră frigorifică și au tăiat felii groase din lemn, ca să-i poată studia inelele.

Într-un studiu publicat în revista de specialitate Tree Ring Research, savanții susțin că o pădure veche din zona Philadelphia a furnizat stejarul alb folosit pentru rama vasului. Copacii au fost probabil tăiați în jurul anului 1773, cu câțiva ani înainte de Războiul de Independență. 

Probabil că vasul era confecționat din același tip de stejar alb folosit pentru a construi porțiuni din Sala Independenței, unde au fost semnate Declarația de Independență și Constituția SUA.

Cele mai importante pentru analiză au fost mostrele de lemn luate din Sala Independenței din Philadelphia cu două decenii înainte, de către specialistul în știința inelelor lemnului Ed Cook de la Lamont, potrivit cercetătorilor.

Ambarcațiunea a fost scanată înainte să fie scoasă din groapă, în scopul de a documenta cu precizie locul în care a fost găsită fiecare dintre piesele sale. Foto: Universitatea Columbia

Inelele de creștere încă vizibile în lemnul clădirii se potriveau cu cele din lemnul vasului de la World Trade Center, așadar lemnul folosit pentru ambele structuri provenea din aceeași regiune.

Pe măsură ce cresc, copacii devin o mărturie a climatului în care s-au dezvoltat, inelele fiind mai apropiate unele de altele în anii secetoși și mai depărtate în anii ploioși. 

De-a lungul acestui proces, se creează un „jurnal” al climatului regiunii, ceea ce le permite savanților să înțeleagă cum diferea climatul din Philadelphia de cel din New York cu sute de ani în urmă.

Rama vasului avea multe găuri mici, un indiciu că ambarcațiunea a stat o vreme în Caraibe, un centru al comerțului cu rom, zahăr și sclavi la acea vreme. „Teredos” sau „viermii lemnului” sunt originari din apele sărate și calde ale Oceanului Atlantic de Sud. Foto: Universitatea Columbia

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
AUR l-a prezentat pe actorul Mugur Mihăescu drept candidatul său pentru președinția CJ Olt
28/04/2024 18:19

 Actorul Mugur Mihăescu, cunoscut pentru rolul „Garcea” din „Vacanta Mare”, si-a depus duminică la Biroul Electoral Olt candidatura pentru presedintia Consiliului Judetean Olt, re ...

Depășirea pe linie continuă, permisă în România! În ce condiții pot efectua șoferii o astfel de manevră
20/04/2024 16:02

Soferii din Romania pot efectua depăsirea pe linia continuă in anumite circumstante. Codul Rutier specifică clar unde si cand poti efectua o astfel de manevră. Există reguli clare pentru soferi in ceea ...

 Marketingul digital. Dinamica inovației în era informației
18/04/2024 15:43

Marketingul digital a revolutionat modul in care companiile interactionează cu consumatorii, transformand strategiile de publicitate si de vanzare intr-un peisaj in continuă schimbare. Într-o lume domin ...

Academia Română: Țara noastră deţine rezerve minerale şi energetice considerabile. E necesară reactivarea industriei extractive şi de prelucrare
12/04/2024 00:10

Academia Romană afirmă că ţara noastră deţine resurse şi rezerve minerale şi energetice considerabile, divers şi relativ uniform distribuite in teritoriu, subliniind necesitatea valorificării acestora ...

SUA testează avioane pilotate de inteligeța artificială, iar secretarul forțelor aeriene va fi pasager
11/04/2024 17:05

Fortele aeriene americane testează un avion de luptă F-16 care zboară singur si sunt atat de increzătoare in tehnologie incat isi trimite seful ca pasager. Associated Press informează că secretarul Forte ...

Ecou din adâncuri. Misterul memoriei apei
11/04/2024 15:12

Apa, acest element vital, omniprezent pe Pămant, detine in esenta sa mai mult decat o simplă necesitate pentru viată; ascunde un mister ce isi asteaptă răspunsul de secole. Printre teoriile stiintifice si ...

Digi RCS&RDS dispare! Reprezentanții companiei discută despre schimbarea oficială a denumirii gigantului din telecomunicații
11/04/2024 14:26

Digi RCS&RDS va dispărea din luna mai a acestui an! Compania ia in discutii schimbarea oficială a denumirii pe care o poartă colosul de telecomunicatii. Dacă in urmă cu ceva timp, pe toate materiale p ...

Sarea de Himalaya, o mare minciună: ce au arătat ultimele studii despre
11/04/2024 11:52

Sarea de Himalaya se găseste azi pretutindeni: in masinile de măcinat sare, in lămpile cu aspect stancos, in plăcile de culoarea apusului de soare concepute pentru a găti friptură si chiar in "camere ...

Uriașa clădire din București construită la ordinul lui Ceaușescu, lăsată în paragină. „E jenant, a ajuns o ruină” FOTO
10/04/2024 21:26

 Multe dintre clădirile importante ale Bucurestiului zac in paragină. Este si cazul unui imobil-mastodont amplasat aproape de Parlament, deci in zona centrală a Capitalei, Casa Academiei. Aici isi desf ...

NASA va lansa 3 rachete de cercetare pentru a studia atmosfera superioară la Eclipsa de Soare din 8 aprilie
08/04/2024 09:40

NASA va efectua mai multe experimente ştiinţifice pentru a studia atmosfera superioară in timpul eclipsei totale de soare din 8 aprilie, care va putea fi văzută in unele zone din Mexic, Statele Unite şi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei