O-cercetare-din-SUA-arata-ca-fumatorii-de-tigari-electronice-au-leziuni-la-plamani-ca-si-cum-ar-fi-f

Dimensiune font:

O cercetare din SUA arata ca fumatorii de tigari electronice au leziuni la plamani ca si cum ar fi fost expusi unor gaze toxice

| 03-10-2019 13:36

Biopsiile plamanilor a 17 persoane afectate de boli pulmonare asociate utilizarii tigarilor electronice in Statele Unite, dintre care doua decedate, au dezvaluit leziuni similare cu cele provocate de expunerea la gaze toxice, conform unui studiu medical publicat miercuri.
Foto: Arhiva Pixabay 

"Seamana cu leziunile directe, similare cu cele observate in cazul unei expuneri la emanatii chimice toxice, gaze sau agenti toxici", a explicat medicul Brandon Larsen de la spitalul Mayo Clinic Arizona, autorul studiului publicat in jurnalul medical New England Journal of Medicine.

Pacientii studiati nu reprezinta decat un esantion mic din cele peste 800 de persoane afectate, identificate pana in prezent in Statele Unite, scrie AFP.

Insa, niciunul dintre aceste cazuri nu confirma unul dintre diagnosticele inaintate initial, pneumonia lipoida, care apare atunci cand uleiurile penetreaza plamanii. Uleiul de vitamina E a fost evocat de autoritatile statului New York ca o posibila cauza a imbolnavirilor.

"Din ceea ce am observat in studiul nostru, estimam ca majoritatea cazurilor implica contaminanti chimici, derivati toxici sau alti agenti nocivi continuti in lichidele pentru tigarile electronice", a continuat Brandon Larsen.

Incepand cu data de 27 septembrie, autoritatile federale au confirmat 12 decese.

Autoritatile din domeniul sanitar investigheaza aceste cazuri incepand din luna iulie pentru a stabili cauza exacta a imbolnavirilor. Cel mai frecvent, persoanele afectate sunt tineri, utilizatori ai tigarilor electronice. Trei sferturi dintre acestia au utilizat in tigarile electronice e-lichide cu THC, agentul psihoactiv al canabisului, achizitionate adesea de pe piata neagra.

Expertii banuiesc faptul ca unul sau mai multi aditivi stau la baza cazurilor de imbolnaviri, pacientii manifestand dificultati de respiratie. ziare.com

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

ANUNT LICITAȚIE ÎNCHIRIERE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEȘTI reorganizează licitație publică deschisă cu oferta în plic închis. 1) Informații privind locatorul: MUNICIPIUL ONEȘTI, reprezentat legal prin PRIMAR –Ing. Nicole Gnatiuc, cu sediul în B-dul Oituz, nr. 17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032, Telefon: 0234/324.243, Fax: 0234/313.911, e-Mail: primarie@onesti.ro, www.onesti.ro având cont de virament nr. RO29TREZ06221A300530XXXX, deschis la Trezoreria Onești; 2) Informații privind obiectul închirierii: Informații privind obiectul închirierii conform HCL nr. 200/14.11.2019, anexa nr. 1: Nr. Crt.; Adresă amplasament; Suprafaţă mp; Preţ lei/mp/lună; Durata; Destinaţia. 1. B-dul Oituz nr. 12, 4,00 mp, 10,00 lei, 10, Amplasare totem; 2. Calea Bacăului (parte dreaptă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3. Calea Bacăului (partea stângă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3) Informații suplimentare si Documentația de atribuire pot fi obținute: -în format tipărit la Serviciul Patrimoniu și Pază din cadrul Primăriei Municipiului Onești, etaj VII, cam. 703, în urma achitării contravalorii de 20 lei/exemplar (în numerar la casierie sau în contul RO33TREZ0612118025XXXXX –CUI 4353250 beneficiar Municipiul Oneşti) -data limită pentru solicitarea clarificărilor: 17.02.2020, ora 16.00; 4) Informații privind ofertele: -Data limită de depunere a ofertelor: 25 februarie 2020, ora 12.00. -Ofertele se vor depune într-un număr de 1 (unu) exemplare la adresa: B-dul Oituz nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032; -Data licitaţiei: 26 februarie 2020, ora 12.00; 5) Locul desfăşurării şedinţei de licitaţie: la parterul Primăriei Municipiului Oneşti, la sala mică de şedinţe; 6) Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail a instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău; Adresa: Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4 cod 600356, tel: 0234514419, fax 023452521; email: tr-bacau-reg2@just.ro; 7) Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04.02.2020..
S.C. Remat S.A., cu sediul în mun. Iaşi, str. Aurel Vlaicu, nr. 88, jud. Iaşi, O.R.C. J22/286/1991, C.U.I. RO1977144, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., potrivit Hotărârii nr. 1230/12.07.2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secția a II-a Civilă-Faliment, în dosarul nr. 9134/99/2014, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în data de 14.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, a următoarelor active: Nr. activ Descrierea comercială a activelor - Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.) - Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.). Activ 7 Teren intravilan construit în mun. Dej, str. Bistriţei, nr. 44, pe sensul către Cuzdrioara, jud. Cluj (zona industrială, la ieşire spre Bistriţa Năsăud, înainte de S.C. Someşul S.A.), St teren-7.149 m.p., curţi-construcţii, St construită-1.659,16 m.p., regim de înălţime: P+1parţial, împrejmuit, betonat (100%), învecinat cu S.C. Somtrans S.A., S.C. Samus Mex S.A., S.C. Com-Beton S.A., deschidere la stradă aprox. 53 m.l.; Identif. imobil: nr. cds. 837/2/1 în C.F. nr. 18837/N a localităţii Dej (nr. cds. nou 53437 al C.F. 53437/mun. Dej); - 2.732.400,00 lei; - 683.100,00 lei. Activ 16 PROPRIETATE IMOBILIARĂ, compusă din teren în suprafață totală de 3.914 m.p. și construcții în suprafață totală de 1.117 m.p., situată în oraş Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, jud. Vrancea, la 6km de nodul rutier Tișița. Este alcătuită din: - Imobil situat în oraşul Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, T25, P1735, jud. Vrancea, Imobilul a fost dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1111/22.03.2001 de B.N.P. Tanase Rodica. - Împrejmuire depozit Mărăşeşti (degradat, nr. inv. 2088), platformă betonată 1.040 m.p. (degradat, nr. inv. 2092); Proprietatea are deschidere frontală la str. Doinei și este pretabilă pentru activități industriale având în vedere și caracterul zonei în care este amplasat imobilul. - 437.600,00 lei; - 80.000,00 lei. Activ 46 Construcție metalică demontată în mun. Iași, Șos. Iași – Tomești, nr. 6, jud. Iași. - 46.000,00 lei; - 7.000,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 13.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 13.02.2020, ora 13.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la e-mail vanzari@insolventa.ro, fax: 0232/212231, tel. 0232/243864, 0755132473..
Viitorul iPhone ieftin va fi lansat alături de AirPods Lite, varianta ieftină a căștilor
17/02/2020 18:46

Apple ar lucra in secret la o pereche mai ieftină de AirPods, care s-ar lansa in acest an. Apple ar lucra in secret la o pereche mai ieftină de AirPods, care s-ar lansa in acest an, conform The Sun. Asa-numi ...

Care sunt șansele să rămâi însărcinată dintr-un ovul congelat
17/02/2020 18:38

În Occident, femeile sunt incurajate să-si congeleze ovulele pentru a putea rămane insărcinate mai tarziu in viată. Motivele pentru care femeile au copii mai tarziu in viată sunt multe si variate. Un ...

Adrian Zuckerman AVERTIZEAZĂ România:
17/02/2020 18:24

Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA la Bucureşti, avertizează Romania să nu folosească tehnologia 5G furnizată de Huawei. Acesta spune că firma chinezească ar spiona.   Adrian Zuckerman a amintit c ...

Samsung Galaxy Z Flip și Motorola Razr se sparg la prima căzătură? Cât de rezistente sunt telefoanele de 6.500 lei
17/02/2020 14:52

Telefoanele cu clapetă au fost readuse la viată cu ajutorul noilor telefoane oferite de Samsung si Motorola, Galaxy Z Flip si Razr 2019. Telefoanele cu clapetă au fost readuse la viată cu ajutorul noilor t ...

Facebook a lansat o aplicaţie pentru hobbyuri. Este disponibilă doar pe iOS
17/02/2020 13:31

Facebook a lansat Hobbi, o aplicaţie de distribuire de fotografii şi inregistrări video pentru documentarea proiectelor personale şi hobbyurilor, prin editare şi organizare. Deşi asemănătoare Pinterest, ...

Ecranul „de sticlă” al lui Galaxy Flip Z, o fraudă? Care sunt declarațiile Samsung
17/02/2020 10:59

Samsung tocmai a lansat noul Galaxy Z Flip, iar ecranul său de sticlă foarte subtire si flexibilă, o premieră in industrie, a atras atentia entuziastilor. Samsung tocmai a lansat noul Galaxy Z Flip, iar ec ...

Aplicație FACEBOOK, INTERZISĂ în EUROPA. N-a putut demonstra că protejează datele utilizatorilor
14/02/2020 16:11

Milioanele de utilizatori ai Facebook au primit lovitura. Au decis să nu mai lanseze aplicatia in Europa. Iată despre ce este vorba. Compania Facebook a fost obligată să-si anuleze noua aplicatie de dating ...

Boala veche de 66 de milioane de ani care afectează omenirea astăzi. A fost descoperită într-o fosilă de dinozaur
13/02/2020 20:46

O boală rară care incă afectează omenirea şi astăzi, a fost descoperită in rămăşiţele fosilizate ale unui dinozaur care a vieţuit pe Pămant in urmă cu cel puţin 66 de milioane de ani, relatează ...

Congresul Mondial de telefonie mobilă de la Barcelona a fost anulat din cauza coronavirusului. Era cel mai mare eveniment GSM din 2020
13/02/2020 19:34

Congresului Mondial al Telefoniei Mobile (MWC), cea mai mare reuniune anuală a industriei telecomunicaţiilor care urma să aducă peste 100.000 de vizitatori la Barcelona, a fost anulat după ce mai mulţi ex ...

China a dezvoltat o tehnologie prin care identifica o persoana si ii verifica temperatura de la distanta
13/02/2020 18:32

 Cercetatori chinezi au dezvoltat un sistem de identificare personala si de determinare a temperaturii corporale de la distanta, tehnologie menita sa faciliteze controlul si preventia raspandirii noului co ...